Ascultarea empatică

„Am vorbit cu copilul.”

De multe ori am vorbit cu copilul presupune o prelegere, foarte rar un dialog în care acel copil să fie ascultat. Am vorbit cu copilul nu-l include de fapt pe copil, cu adevărat e „am vorbit copilului”. Copiii (și toți oameni!) au nevoie să fie ascultați. Au nevoie să se audă pe ei înșiși ca să se descopere, ca să se cunoască. Când le vorbim, le reprezentăm viziunea noastră și foarte rar o descoperim pe a lor. Din păcate, nici ei nu și-o descoperă pentru că le lipsește spațiul de exprimare sinceră și autentică. Și atunci se revoltă sau învață să fie fals-obedienți ca să se adapteze. „Am vorbit cu copilul” e de multe ori despre niște adulți care au nevoie se se audă pentru că….da, ați ghicit și lor LI s-a vorbit. Nici ei nu au fost ascultați.

Lumea va fi un loc mai bun când „am vorbit cu copilul” se va schimba în „am ascultat copilul”, adică am privit cu empatie, fără judecată și cu acceptare cum se dezvăluie în fața mea, în siguranță, viitorul adult care, dacă eu mi-am împlinit bine misiunea de părinte sau de dascăl, va fi mai bun decât sunt eu azi.

Bazarul de Crăciun

Dragii mei,
sâmbătă, 5 decembrie, Bazarul de Crăciun al Școlii Waldorf ne așteaptă ca în fiecare an să ne lumineze așteptarea Crăciunului. Tot acolo, în Zorilor, pe strada Sergiu Celibidache 8-12.

Programul evenimentului:
Demisol
Pescuit, aruncat la ţintă – jocuri pentru copii cu cadouri (M2, R1)
Studio foto – Atelier Insignum – minisesiuni foto de familie/copii (DR2)
Săli de joacă şi odihnă pentru copiii mici şi foarte mici (DM1), sală bebeluşi (DR1)
EXPO Waldorf (R2)
Garderobă (M1)
Parter
Expoziție cu vânzare a firmelor invitate (1M, 1R, 2M, 2R)
Expoziție cu vânzare a copiilor (PR2, PM) şi a grupelor de grădiniță şi a claselor (PR1, 3R)
Bufet în sala de mese
Garderobă (sala profesorală)
Sala de sport
Spectacole:
12:00 Clasa 6R – Scenetă
12:30 Clasa 8M: Happy Xmas! – Concert
12:50 Clasa 7R: Joy to the world! – Concert
13:20 Clasa 1M: Kacor király – Scenetă
13:40 Clasa 4R: Sfântul Martin – Scenetă
14:00 Clasa 7M: We wish you a Merry Christmas! – Concert
14:30 Prezentarea Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca

16:00 Teatru de păpuși în limba maghiară
17:00 Teatru de păpuși în limba română: Oscar Wilde – Prințul fericit
Prezentat de: Ferenc Demeter co.
Intrarea la spectacolele de teatru de păpuşi se realizează pe baza biletelor, preţul fiind de 5 lei/spectacol. La spectacolele copiilor acceptăm donații de 1-2 lei.

Sala de Euritmie, Atelier
Ateliere lucru de mână
14:00 – 16:00 Lucru în lemn (Atelier)
13:00 – 14:00 Manufactură de îngerași
13:00 – 14:00 Coroniţe de advent
14:00 – 16:00 Quilling
14:00 – 15:00 Manufactură de lumânări
15:00 – 16:00 Ornare turtă dulce
16:00 – 18:00 Pictură pe figurine de ipsos
16:00 – 18:00 Manufactură de lumânări

Etajul I
Art café
5M – Muzică Jazz; 5R – Muzică japoneză; 4R – Muzică Disco & Rock

Curte
18:30 Să cântăm colinde în jurul bradului!

Ghidaţi-vă după schiţele sălilor afişate sau cereţi ajutorul organizatorilor!

Vii cu noi?

Ca în fiecare iulie Tabăra de Artă revine ca să mai trăim magic, să credem mai mult în noi și în forțele noastre, să meșterim, să râdem și să ne simțim bine. În acest an tabăra se ține în 2 serii între 13-17 iulie și 20-24 iulie la Școala Gimnazială Waldorf din Cluj-Napoca.
Detalii despre ateliere și înscrieri găsiți pe afiș, dar dacă mai aveți întrebări, sunt aici ca să vă răspund.

Emoțiile negative în 3 pași. Sau chiar în 2

Pasul 1.
Identifică emoția/emoțiile negative copilului: „Observ că ești dezamăgit.”/ ”Înțeleg că te simți frustrat.”/ „Văd că ești furios.” Nu vă speriați că nu identificați exact sau din prima emoția: doar încercând veți deschide calea empatiei care va ajuta copilul enorm de mult, iar în timp veți deveni din ce în ce mai buni la aceste „ghicitori”.
Pasul 2.
Acceptă emoția negativă. Probabil cel mai greu pas pentru noi părinții, să acceptăm că noi nu suntem perfecți, că nici copiii noștri nu sunt perfecți, că suntem o sumă de emoții variate și bune și rele și că e o corvoadă incredibilă să fim mereu veseli, fericiți, încântați, o presiune care, deși dorește să ne facă veșnic fericiți, ne împinge spre nefericire. E greu și să ne debarasăm de bine intenționatul „Dar de ce ești supărat?” sau „Nu fi supărat!, dar ele de fapt anulează dreptul unui om de a experimenta și emoții negative, de a-și accepta imperfecțiunea și, astfel, de a învăța să și le gestioneze.
Pasul 3.
Nu mai faci nimic. Serios. Dacă primii 2 pași sunt făcuți constant, la momentul potrivit și cu sens, copilul va învăța încet-încet cum să-și identifice și să-și accepte emoțiile și astfel cum să le facă față mai ușor fără să le reprime sau să și le descarce în moduri nepotrivite. Cred că multă lume se teme de acceptarea emoțiilor și pentru că aceasta ar presupune rezolvarea lor (copilul e furios că nu primește jucăria, eu, adultul, trebuie neapărat să-i cumpăr/dau jucăria ca să-l împac.) A rezolva emoția negativă înseamnă a o nega și a o reprima. Probabil e foarte greu să trăim emoțiile negative ale copiilor noștri mai ales dacă nimeni nu a fost dispus să le trăiască pe ale noastre în copilărie, dar toate acestea se pot exersa și în timp totul va fi mai ușor.
Și putem încerca asta și cu noi. Dacă nu fugim de durerile, frustrările, nervii și toată pleiadă de emoții negative reprimate, dacă ne dăm voie să le trăim vom vedea că de fapt toate acestea nu sunt chiar atât de groaznice, că durează mai puțin decât ne așteptam și că ne vor vizita din ce în ce mai rar.
O foarte interesantă abordare a unei lumi fără emoții o găsiți în filmul Equilibrium. De văzut, dacă nu ați făcut-o până acum.
Aveți încredere în voi și spor la … „emoționat”.

Copiii învață ce trăiesc

Știu că ați mai citit-o, dar eu am avut nevoie să o scriu. 🙂

COPIII ÎNVAȚĂ CE TRĂIESC

Dacă un copil trăiește în critică,
Învață să condamne.
Dacă un copil trăiește cu ostilitate,
Învață să se lupte.
Dacă un copil trăiește cu batjocură,
Învață să fie timid.
Dacă un copil trăiește cu rușine,
Învață să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăiește cu toleranță,
Învață să aibă răbdare.
Dacă un copil trăiește cu încurajare,
Învață să aibă încredere.
Dacă un copil trăiește cu laudă,
Învață să aprecieze.
Dacă un copil trăiește cu cinste,
Învață dreptatea.
Dacă un copil trăiește în siguranță,
Învață să aibă credință.
Dacă un copil trăiește cu aprobare,
Învață să-i placă de sine.
Dacă un copil trăiește cu acceptare și prietenie,
Învață să găsească iubire în lume.

(Dorothy Law Nolte)
Foto

Întrebare pe bune

Pentru că mi-am dat drumul la scris, m-am gândit să vă cer și vouă ajutorul.

De ani de zile îi aud pe vecinii mei urlând la copii și uneori bătându-i. Îmi cunosc vecinii de peste 10 ani de când băiatul cel mare avea doar câteva luni. După vreun an, mama a început să urle fără să se poată opri. Apoi a apărut al doilea băiat, cam cu un an mai mare decât fiul meu, și vecina urla parcă și mai tare. Pe la un an copilul acela era scos pe preșul din hol și închis afară când deranja. Din fericire în timpul zilei se ocupa de el bunica și ea avea o răbdare infinită. În absența bunicii, pe care nu am mai văzut-o de mult, urlatul părinților la copii e ceva obișnuit. Nu normal, ci ceva care se întâmplă zilnic. Vorbesc cu vecinii mei, îi întreb de sănătate și o ascult pe mama care îmi spune disperată „Nu mai pot, nu mai pot!”. Îi spun că o înțeleg și că îmi dau seama că îi e greu. „Tu nu poți să știi cum e cu 2 copii!” îmi spune și pleacă urlând la copilul cel mic: „Salut-o, mă, pe tanti! Nu știi nimic, prostule! Nimic!” „Las’ că nu trebuie să salute”, îndrăznesc eu, și ea se uită ucigător la mine din capătul scărilor. „Cum nu trebuie?? Cum nu trebuie??!”. De Crăciun tatăl vine, pentru prima oară, cu băiatul cel mic la colindat. Copilul stă statuie și se uită la al meu care aleargă nestigherit prin casă. „Prea îl lași să facă ce vrea”, zice vecinul urlător. „Ascultă-mă pe mine, dacă nu începi disciplina de mic ți se urcă în cap. Uită-te la al meu ce agitat e”. Mă uit: de 10 minute nu s-a mișcat. „Știi, îndrăznesc eu, dacă strigi la copii, îi agiți.” Vecinul își schimbă fizionimia și devine ușor agresiv spunându-mi că sigur și eu strig la al meu și îl bat. „Nu-l bat”, zic, dar vecinul începe altă tirada în care încearcă să-mi demonstreze că el are dreptate și că-l bat. Văd că-l enervez mai tare și mă las păgubașă.
De-a lungul anilor m-am gândit mult la copiii aceștia. Am încercat să vorbesc cu mama, să le spun copiilor o vorbă bună, dar se uită prin mine, de parcă nici nu aș fi acolo și nu mă mir deloc, am vrut să le spun pe șleau părinților că nu fac bine și chiar să le pun un bilețel în poștă în care să le amintesc despre legea care interzice bătaia și reclamația la Protecția Copilului. N-am făcut nimic. Niciodată. Doar am încercat să înțeleg mama care se plânge că lucrează în ture, că are multe de făcut acasă și că e greu cu doi copii.
Dar ieri după-amiază în timp ce al meu dormea și era liniște mi s-a făcut literalmente rău, cu toate că nu se întâmpla nimic nou. Urlau amândoi, și mama și tata, la copil sau poate la amândoi. Apoi am auzit plesniturile obișnuite și loviturile înfundate. Copilul a început să plângă, iar părinții și mai tare să urle. TAAAAAAAAAAACI TAAAAAAAAAAACI, SĂ NU TE MAI AUUUUUD, TAAAAAAAAACI, urla animalic mama așa cum urlă de obicei. Am vrut să fac ceva și nu am știu ce. Sincer am vrut să merg până la ei și să le cer împrumut ceva (n-am făcut asta niciodată) în speranța că măcar îi opresc. Dar n-am făcut-o. Mi-am zis că trebuie să îmi las copilul singur în casă, că poate îi enervez mai tare, că „superioritatea” mea îi agasează la culme, că…
Simt că trebuie să fac ceva, dar nu știu ce. Nu vreau să fie ceva radical, gen reclamație la Protecția Copilului, nu vreau nici să-i întărât ca să se descarce tot pe copii (cu vecinii și între ei vorbesc foarte politicos) și nu vreau să le fac rău, că mă gândesc că eu destul în viața lor dacă se poartă așa. Dar aș vrea să-i ajut pe copiii aceia și nu știu cum.
Ce să fac? Ce pot să fac?!
Voi ce ați face? Ați trecut prin așa ceva? (chiar am nevoie de ajutorul vostru, orice idee e binevenită!)

Parenting la Cărturești

Săptămâna aceasta la Cărturești (în București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Arad si Constanța), Editura Trei  vă așteaptă la discuții de parenting în săptămâna PSI pentru părinți.

PROGRAM CLUJ-NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall)

1. Denumirea evenimentului: Dictionar de iubire pentru parinti.

Invitat: Gabriela Hum

Data : 13 februarie (miercuri) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: Retete de jocuri. Sa petrecem timp de calitate in familie!

Invitat: Alexandra Gorea

Data : 14 februarie (joi) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Tatal gravid – sau prin ce trece si ce rol are tatal in toata aventura pre si post natala.

Invitat: Nora Niculescu

Data : 15 februarie (vineri) – ora 1

 

Cine schimbă lumea?

Nu știu de ce, multă vreme am crezut că pentru a schimba lumea trebuie să fac nu știu ce gest măreț care să redreseze omenirea. Mi-am dat seama în timp că lumea se schimbă din gesturi mici, că oamenii care se adună schimbă lumea, că dorința de a face ceva este la fel de importantă ca gestul.

După ce născusem mă tot întâlneam în plimbările mele cu o mamă cu o fetiță de vreo 7 ani paralizată într-un scaun cu rotile. Vă dați seama că la fiecare întâlnire tot ce puteam să gândesc erau mulțumiri lui Dumnezeu pentru copilul meu sănătos. Mama părea mereu nervoasă și obosită și am încercat să o înțeleg. N-am putut. Până în ziua în care am văzut un documentar în care era prezentat un centru din Scoția pentru copiii cu probleme psihomotorii, dar și pentru părinții lor care aveau cu adevărat nevoie de cineva care să simtă ca ei și care să-i înțeleagă. Atunci m-am gândit la mama cu care mă tot întâlneam și la țara asta în care un astfel de centru mi se părea un vis îndepărtat. Dar azi oameni frumoși, oameni care vor și care simt că pot face ceva se adună să schimbe puțin puțin lumea asta românească în care parcă nu ne mai găsim locul.

 Prin campania 50000 DE SPERANȚE se dorește să se strângă 1 milion de dolari pentru a demara construcţia unui centru de recuperare și reabilitare (și reabilitarea mi se pare un gest vizionar fantastic) a copiilor cu probleme psihomotorii. Pe pagina lor găsiți informații despre numărul de tricouri cumpărate până acum (fiecare tricou reprezentând o donație de 99 de ron), despre ce vor să schimbe inițiatorii campaniei și despre cum putem, dacă vrem, să schimbăm puțin lumea. Eu aș mai spune că și gestul de a scrie despre asta, de a spune mai departe, de a găsi niște prieteni cu care să cumpărați un tricou dacă suma vi se pare prea mare, de a convinge pe cineva e excepțional. Și ne apropie mai mult de fărâma aceea de omenie pe care o căutăm cu toții când cotidianul ne strange prea tare.

(Incredibil, dar am reușit să pun și bannerul cu tot cu link în dreapta)

In mintea mea

Blogul refuză să se mai scrie, postări rupte zac nesfârșite în cotloanele laptopului, războaiele pe care nu le-am purtat la timpul lor ies încet la iveală, lehamitea de a explica la nesfârșit mă sugrumă, nevoia altora de a găsi și impune explicații întortocheate mă ține mută în fața ecranului, războaiele lor contra timpului meu, netăcerea mea și imposibilitatea de a mai spune ceva, copiii fac totul cu un motiv clar, deschide ochii, vei înțelege, copii răsfățați e o tâmpenie mai mare ca mine, impulsul de a justifica greșeli, nevoia de a avea întotdeauna dreptate, de fapt toți greșim, machiavelic mod de a te liniști și de a nu admite că poate te înșeli, ar însemna să admiți că nu ești perfect și asta e groaznic, nu-i așa, iubirea se oprește când nu ești perfect, de ce citești printre rânduri, de ce îmi scrii tu cuvinte în locul propriilor mele cuvinte, de ce ți-e frică, de ce ți-e atât de frică încât să nu vezi, nu ești niciodată tu împotriva copilului tău care te joacă pe degete, ci tu alături de el atât cât are nevoie, mă înfioară zecile de povești cu somatizări de început de grădiniță/școală pe care le aud/citesc anul acesta, aș vrea uneori să nu le mai văd, mă sperie ura asta pentru cărți a unor oameni care trăiesc prin cărți, de unde, Doamne ferește, ai înțeles că citesc carte de rețete, meticulozitatea speriată cu care compui armate să lupte împotriva cui și cu ce folos, în lumea în care totul e simplu și clar nu vrei deloc să vii, explicații eșuate din start, tăcerea mă îneacă și mă gâtuie și vreau să spun, vreau să-ți spun asta pentru că o simt și ei, doar ei, știu că o simt, chiar dacă tu îi vezi și răi și prost crescuți și gălăgioși și piatra de moara care te duce acolo unde nu vrei să ajungi pentru că ți-ai jurat că tu nu o să ajungi niciodată aici, în noapte aia îndepărtată din club în care ei erau doar o idee pe care trebuie să o ai pentru că toată lumea are idei, e legea firii și oricum oare cine o să-ți aducă un pahar cu apă atunci, și zbuciumul împotriva a ceea ce simți dacă te oprești pentru o secundă, doar pentru o secundă în care îți dai voie să nu mai fii copilul speriat, să-ți vezi durerea de atunci în zbaterea de azi în care te chinui să fii împotriva a ceea ce simți, oare câtă povară mai poți duce, câtă ură și câtă durere e în înfierbântarea ta, în tabăra ta, în neacceptarea celor care nu sunt așa, mai vreau să spun atâtea vorbe care clocotesc în mine și pe care le scriu înainte să adorm în blogul minții, singurul pe care îl mai scriu, vreau să vă spun dar împotriva tuturor încercărilor mele blogul refuză să se mai scrie…

Retorică

Într-o lume inversată în care părinții ar avea în medie 90 de centrimetri, iar copiii ar depăși lejer un metru jumătate ar mai exista oare copii bătuți, certați, abuzați în numele educației?