Monthly Archives: April 2015

Scrisoare deschisă părinților care au semnat petiția împotriva suspendării învățătoarei de la Liceul de Muzică

Standard

Dragi părinți, voi începe direct ca să fiu scurtă și, sper, concisă.

Știu sigur că vă doriți binele copiilor dumneavoastră, că visați să li se întâmple lucruri minunate, că vă doriți pentru ei cariere de succes și vieți împlinite. Știu asta sigur pentru că nici un părinte întreg la cap nu dorește răul copilului lui. Din toate aceste motive credeți că e normal ca succesul să vină prin urletele umilitoare ale omului cu care copilul dumneavoastră își petrece cel puțin 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Cred că știu de ce gândiți așa. Am crescut crezând că așa trebuie să fie, că umilința, bătaia, strigătele, lipsa de respect “ne fac oameni”, că orice urmă de omenie trebuie să dispară ca să fim siguri că ne vom descurca în viață, că vom fi bogați și vom avea succes. Și severitatea unui părinte sau a unui dascăl e rețeta perfectă pentru viața aceasta pe care o visați pentru copiii dumneavoastră. Că doar așa pregătim copiii pentru viață, că inocența fascinantă cu care vin pe lume trebuie tăiată din rădăcină ca să fim siguri că „vor crește” și nu vor rămâne mereu dependenți de noi. Am crescut crezând că școala trebuie să fie un chin ca să fie bună (vă dați seama câtă contradicție aici? cum poate ceva groaznic să nască ceva bun?).

Îmi pare rău că am crescut cu credința că un copil merită să fie tratat mizerabil și că asta nu-l afectează mai târziu. Îmi pare rău că încă ne mințim că noi suntem bine pentru că am trăit așa ceva în copilărie. Îmi pare rău că nimeni nu v-a spus că părinții trebuie să fie primii și ultimii apărători ai drepturilor copiilor lor.

Îmi pare rău că nimeni nu v-a spus că aveți dreptul să fiți respectați. Dumneavoastră și copiii dumneavoastră. Că o viață cu adevărat împlinită presupune multă iubire, acceptare și înțelegere. Că dascălul nu are cum să crească oameni dacă el se comportă ca un neom. Că iubirea și respectul merg mână-n mână și ne fac să ne simțim bine, să fim fericiți. Și când suntem mai fericiți, suntem și mai buni. Că binele copiilor noștri vine de la a fi bun și nu de la a fi îngrozitor, umilitor, abuziv, nepăsător.

Dragi părinți, chiar vă înțeleg! Suntem de prea multă vreme în cercul acesta toxic ca să putem ieși ușor. E greu, dar niciodată nu e prea târziu să reparăm ce ni s-a greșit nouă și copiilor noștri. Niciodată nu e prea târziu ca să înțelegem că merităm să fim buni.

Advertisements

Cea mai frumoasă zi

Standard

Cea mai frumoasă zi a pornit de la articolul despre cum să întrebi copilul adolescent cum a fost la școală. Articolul prezintă 28 de întrebări inedite despre ziua la școală de genul „Dacă ziua ta de școală ar fi un film, cum s-ar numi?”, dar deschide calea creativității în comunicarea părinte-copil pentru că fiecare părinte își poate inventa propriile întrebări.
Pentru că eu am doar un copil de grădiniță l-am întrebat într-o seară „Ce ți-a plăcut cel mai mult azi la grădiniță?” și încet-încet ritualul nostru de culcare s-a îmbogățit cu povestea zilei așa că în fiecare seară îmi povestește ce i-a plăcut cel mai mult „din ziua de azi”, dar și ce nu i-a plăcut, ultimele enumerări fiind prilej de înțeles nemulțumirile copilului meu de multe ori legate de mine (am depășit de mult referirea la grădiniță, acum vorbim despre întreaga zi), de conștientizat ce aș putea schimba, de repovestit despre ceea ce nu poate fi schimbat. După vreo câteva seri a început să mă întrebe și pe mine ce mi-a plăcut și, uneori, ce nu mi-a plăcut (și observ cum tot timpul încearcă să afle dacă nu mi-a plăcut ceva ce a făcut el). Exercițiul cu ce mi-a plăcut mi-a devenit tare drag în ultimele luni pentru că m-a făcut să mă concentrez pe lucruri mărunte, dar minunate care-mi fac viața mai frumoasă. M-a făcut să înțeleg că destinul are căi nebănuit de fascinante, că detalii care uneori treceau neobservate sunt incredibil de importante, dar mai ales că în ceea ce noi considerăm a fi întuneric există milioane de lumini. „Exercițiul” (de fapt la început nici nu mi-am propus să fie un exercițiu) pornit pentru copilul meu este, în egală măsură, și pentru mine, pentru credința mea în gândirea pozitivă și în frumusețea lumii. Și în fiecare seară în care vocea veselă mă întreabă: „Mami, și ție ce ți-a plăcut cel mai mult din ziua de azi?” îmi dau seama că cea mai frumoasă zi e în fiecare zi.