Monthly Archives: August 2012

Retorică

Standard

Într-o lume inversată în care părinții ar avea în medie 90 de centrimetri, iar copiii ar depăși lejer un metru jumătate ar mai exista oare copii bătuți, certați, abuzați în numele educației?

Dacă emoțiile ar face febră…

Standard

Cum ar fi dacă emoțiile, durerile sufletești ar fi la fel de vizibile ca cele trupești. Am fi oare mai înțelegători cu cei din jur?

Un articol superb, superb din care am tradus doar trei paragrafe, deși ar trebui tradus tot:

Dacă un copil ar face febră, părintele ar lua toate măsurile pentru ca acesta să se simtă bine și să se însănătoșească. Nimeni nu i-ar spune copilului “să se comporte frumos și să termine cu febra”. Ni s-ar părea o nebunie să pedepsim un copil pentru că are pojar. Febra îl obligă pe părinte să ia măsuri pentru a îmbunătăți starea copilului lui.

Ce binecuvântare ar fi să existe un termometru care să măsoare sănătatea emoțională a copiilor noștri. Noi, cei care ne grăbim să ne tratăm copiii când au febră, am putea să ne grăbim să ne ajutăm copiii și când le lipsește dragostea, uimirea sau stima. Dacă ar exista un mod prin care să fim alertați când copilul are o durere emoțională am fi, cu siguranță, părinți mai buni și prieteni mai buni pentru copiii noștri. (…)

Și cum nu există un astfel de termometru care să măsoare nevoile emoționale ale copiilor noștri poate ar fi înțelept să le dăm puțină dragoste în plus, puțină grijă în plus, puțină înțelegere în plus. Așa, ca să fim siguri.

Drumul scăunelului albastru către gunoi

Standard

Cu un Treosc! spart în sute de bucățele piciorul bătrânului scaun de plastic albastru se rupse în bucătăria Bunicilor și Băiețelul căzu drept în genunchi și apoi pe burtă. Se întoarse, studie paguba și-i spuse Mamei:

– Trebuie să cumpărăm lipici să-l lipim.

– Păi nu prea cred că îl mai putem lipi, evaluă și mama paguba și uită de scăunel până sosiră Bunicii și descoperiră nefericita întâmplare.

– Îl aruncăm la gunoi, decretară Bunicii și abia atinseră scăunelul că Băiețelul începu să plângă zgomotos:

– Nuuuuuuuuuuu, nuuuuuuuuu nu-l arunca….

– Bine, bine, ziseră Bunicii speriați de orice sentiment negativ mai ceva ca de o criză economică într-o țară instabilă politic. Nu-l luăm, nu-l luăm, îl lăsăm acolo!!!

Mama care se chinuia de ceva vreme să învețe lecția sentimentelor negative și care, culmea, tocmai citea la subiect, speriată de spectrul unui scaun rupt blocând bucătăria, dar și mai speriată de eterna „nevinovată” aruncare sub preș a tuturor durerilor, supărărilor, plânsetelor pe principiul “nu auzim, nu exprimăm = nu există” începu să jelească:

– Vaaaaaaaaaaaai, vaaaaaaaaaaaaai scăunelul meu drag și iubit…. vaaaaaaaaaaaaaaaaaaai vaaaaaaaaaaaaai, te-ai ruuuuuuupt și acum trebuie să te arunc la guuuuuuuuuuuunooooooooooooooooooi și mi-eeeeeee greeeeeeeeeeeu, mi-e tare greeeeeeeeeeeeu să mă despart de tine, vaaaaaaaaaaaaai cât te-am iubit și cum am stat eu pe tineeeeeeeeeeeeee și acum te-ai rupt și eu sufăăăăăăăăăăăăăăăăăăr și mă doooooooaaaaaaaaaare….vaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai, plânse Mama aruncând un ochi când la Băiețel când la Bunici, până când Băiețelul o luă de mână și-i spuse:

–    Gata, ajunge, acum putem să-l aruncăm la gunoi!

Și în liniștea chiar de după furtună se mai auzi doar un Treosc! când căzură fețele Bunicilor.

P.S. Mama îi mai mulțumește și Otiliei pentru inspirație.