Monthly Archives: November 2013

Interesant (8)

Standard

Găsesc multe lucruri deosebite pe Facebook și uit să le pun și aici, așa că azi încerc să recuperez cu două dintre ele.

Primul adună niște poze incredibile, sursa originală fiind aici. Oare câți dintre noi se regăsesc în ele? Eu știu sigur că da.

parte3

Al doilea e un text superb pe care eu l-am descoperit destul de târziu și care mi-a plăcut enorm. Mai ales partea aceasta: „Părinţii uită să se simtă bine atunci când petrec timp cu copiii lor. Vreau să precizez că a petrece timp, nu înseamnă că facem teme, facem baie, facem ghiozdanul sau mâncăm împreună. A petrece timp cu copilul înseamnă să-l laşi pe el să controleze activitatea, ritmul, să fiu cu el în felul în care el propune, nu în care părintele îl solicită! Dar acest timp împreună să facă să lumineze faţa părintelui, nu să-l facă să strâmbe din nas.”

Happy parenting, my dears!

Advertisements

AZI

Standard

the-pain-of-separation-war-torn-mother-child-hugging-crying-angel-hands-painting-by-ishrath-humairah-in-oils-on-canvasAZI e Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului și Violenței Împotriva Copiilor. V-am povestit despre ea anul trecut, iar pentru anul acesta îmi doream din nou o abordare colectivă. Apoi eu nu am am mai avut timp, cumva parcă nu m-am mai mobilizat să rog pe nimeni să scrie și n-am ținut neapărat să fie ceva de amploare. Poate pentru că trăim niște vremuri atât de agitate, înstrăinate, suntem înconjurați de atât de multă violență gratuită care vine doar din nefericirea celor din jur, încât mi s-a părut o povară în plus pe care eu o arunc și pentru câteva minute asupra unor cititori care mi-au adus doar bucurii și zâmbete. Așa că încerc să mă gândesc AZI altfel la un copil. Dar tot vă voi ruga ceva 🙂
Dacă în timpul zilei găsiți un moment de liniște vă rog să vă gândiți la un copil care are nevoie de o îmbrățișare, o vorbă bună sau pur și simplu de un zâmbet sincer și, dacă puteți, tot în gând oferiți-le. Iar dacă se întâmplă ca acel copil să fiți voi acum ceva ani, poate supărați, neiubiți, loviți, umiliți, certați, uitați într-o cameră sau într-un colț sau la bunici, vă rog din suflet iertați-vă că nu ați putut lupta atunci pentru voi și azi luați în brațe acel copil și spuneți-i că-l iubiți, că l-ați iubit mereu, dar poate n-ați știut să-i aratați pentru că nimeni nu v-a arătat cum și că acel copil merită să fie iubit și să fie fericit chiar dacă poate i s-a spus altceva și că azi puteți să începeți să reparați un rău care poate i s-a făcut acelui copil în copilărie. Și dacă e greu, înseamnă că e bine.
Aș vrea să sper că ziua de azi e una specială cu adevărat, o zi în care ne străduim “să vedem” mai bine copiii. Chiar dacă unii dintre ei sunt AZI adulți.

Carnețelul de dorințe

Standard

IMAG1011 Parcă începusem o rubrică de idei practice pe aici pe undeva, nu? Păi, să o îmbogățim.

Vă povestisem că din disperare aplicasem o idee citită în „How to talk so kids will listen”: când copilul a făcut o criză de furie că dorește să-i cumpăr ceva ce, în momentul acela, nu mi se părea potrivit am scos o foaie de hârtie pe care am scris: „Delfinul își dorește obiectul X.” Cred că nici dacă făceam o magie nu aveam rezultate mai bune. Doar pentru faptul că l-am ascultat și pentru că am înțeles ce dorește s-a liniștit. Între timp am refolosit ideea scriind câte o dorință pe ce apucam, deși nu întotdeauna cu aceleași rezultate fantastice de la început. Apoi mi-am dat seama că scriind haotic în stânga și-n dreapta nu prea rezolv nimic așa că m-am gândit la un CARNEȚEL DE DORINȚE în care să le înșir și în care să existe un fel de conștientizare ordonată a lor. Chiar imediat am aflat la seminarul „Comunică eficient cu copiii” ținut de Antonia Noel, că fiul ei are o cutiuță în care pune bilețele cu dorințe pe care le scrie singur (e mai mare) și recitindu-le își dă seama că unele nu mai sunt importante, altele s-au împlinit sau că altele încă își așteaptă rezolvarea.

De ce ar fi o idee din aceasta practică? Pentru că fiecare copil are nevoia de a-și îndeplini dorințele într-un spațiu magic, de a spera că ele pot fi cândva îndeplinite, de a-i întări speranța în lume și viitor. Așa că a-i spune indirect prin repetarea dorinței „Ce frumos ar fi dacă ți s-ar împlini!” îi dezvolt gândirea pozitivă care-i va fi de mare folos în viitor. Culmea, folosesc carnețelul pentru a combate consumerismul societății în care trăim pentru că suntem bombardați din toate părțile de interese financiare fără scrupule și aberante (o să dezvolt în altă postare). Carnețelul îl poate face pe copil să înțeleagă concret ce-și dorește, să vadă că unele dorințe i se împlinesc, că poate să facă față unor lipsuri materiale și că uneori împlinirea dorințelor are forme neobișnuite și nebănuite.

Dorințe folositoare vă dorim!

Profeția care se împlinește de la sine

Standard

Citind articolul din „Adevărul” despre sistemul educațional din Finlanda mi-am adus aminte despre un experiment făcut de Robert Rosenthal și Leonore Jacobson bazat pe conceptul de profeție care se împlinește de la sine despre care am mai scris. Ideea acestei postări mi-a venit citind comentariile articolului care aveau un mesaj recurent: „Nu se poate, dom’le!” așa că nu voi vorbi despre sistemul finlandez de învățământ (la un moment dat am pus pe blog un film făcut pe acestă temă de BBC) și nici despre cel românesc, deși poate ar fi multe de spus.
În 1948 Robert Merton a lansat conceptul “profeției care se împlinește de la sine” (self-fulfilling prophecy) drept o previziune care devine adevărată datorită legăturii dintre credința în ea și comportament. Ceva mai târziu Rosenthal și Jacobson au condus mai multe studii în școli bazându-se și pe acest concept. Pe scurt: într-o școlă din fiecare clasă au ales, la întâmplare!, niște elevi despre care au spus profesorilor lor că au pot avea rezultate bune la școală în anii următori (că au un IQ ridicat și că au șanse să progreseze mult într-un timp scurt). După un an rezultatele acelor elevi erau mult mai bune, decât fuseseră în anul trecut, elevii progresaseră cu adevărat, se comportau mai frumos și aveau șanse foarte mari să aibă succes și în viitor. Mai mult decât atât chiar și profesorii arătau un real entuziasm în a lucra cu acești elevi, dovedind veridicitatea conceptului lansat de Merton. Morala acestui experiment e simplă și nu cred că mai necesită interpretări: Dacă adultul reprezentativ crede în tine, vei reuși!
Așa că schimbarea sistemului nostru de învățământ e un drum lung în care adulții – părinți, profesori, guvernanți – trebuie să încerce măcar să schimbe felul de a gândi, abordarea și așteptările procesului pe care-l inițiază.
Noi, ca părinți, putem învăța să ne învingem frica și să renunțăm încet încet la așteptările negative pe care le avem în legătură cu copiii noștri și să le înlocuim cu profeții pozitive pe care să le transmitem sincer copiilor noștri. Iar ca profesorii putem să nu mai așteptăm să se schimbe un sistem ca să fie mai bine, ci să ne schimbăm noi treptat în micro-sistemul pe care-l guvernăm: clasa.

Împotriva salariilor mizerabile, a sistemului corupt și aberant în care lucrează profesorii au tot dreptul să protesteze în stradă. Dar în toate acestea elevul nu are nici o vină și el nu trebuie să plătescă, în nici un caz, pentru așa ceva.

Interesant (7)

Standard

Despre stereotipurile perpetuate de Disney azi vă prezentăm bărbatul frumos, luptător și fără sentimente.

Oare cui dăunează mai mult imaginea aceasta: băieților care sunt obligați să-și reprime orice emoție, să fie competitivi mai presus de orice și să domine în fiecare situație sau fetelor care învață să fie supuse unor asemenea bărbați?
Mă gândesc că nici mamelor de fete nu le e deloc ușor…

P.S. Da, din păcate și pe mine, nu doar pe fiul meu, mă atrag filmele Disney.