“De unde vin, unde m-ai găsit? o întreabă pe mama sa, noul născut.
Aceasta îl strânge la pieptul său, plângând și râzând în același timp și îi răspunde:
Comoara mea, ai fost ascuns în inima mea, ai fost dorința inimii mele. Te-ai aflat în toate păpușile copilăriei mele.
În fiecare dimineața, când modelam din argilă imaginea dumnezeului meu, tu erai cel pe care îl modelam si remodelam mereu.
Tu erai cel care se afla pe piedestal alaturi de divinitate, adorând-o pe aceasta, te adoram pe tine.
Erai prezent în toate speranțele mele, în toate iubirile mele, în viața mea, în cea a mamei mele.
Spiritul nemuritor care ne protejează căminul te îmbrățișează la sânul său din negura vremurilor.
În copilaria mea, când inima mea îsi deschidea petalele, tu o învăluiai precum un parfum îmbătător.
Prospețimea ta delicată îmi catifela membrele tinere precum strălucirea de rouă care preceda aurora.
Tu, mic suflet ceresc care te-ai născut odată cu lumina primei dimineți, mi-ai fost adus de către valurile vieții universale care te-au așezat în inima mea.
În timp ce-ți contemplu fața, mă cufund în mister: tu care aparții tuturor, mi-ai fost daruit mie!
Te păstrez bine în inima mea, de teamă să nu-mi scapi.
Ce vrajă te-a lasat în grija brațelor mele fragile, comoară a lumii?”
(Rabindranath Tagore)
copiicuochidepoveste 