Monthly Archives: February 2012

Schimbarea

Standard

Erau gemeni. Doi băieți de vreo 7 ani cu niște ochi ireali de albaștri. Uitați într-un orfelinat centru de plasament.  Mama îi părăsise de tot, dar tatăl îi mai vizita din când în când. Uneori se lipeau de mâna mea și mă alintau:

–        Tăticul meu drag….

Pentru ei „mamă” nu era nici măcar un cuvânt în vocabular…

Mălina și Bogdana încercă să schimbe ceva.

(recitind îmi dau seama că nici să scriu coerent despre așa ceva nu sunt în stare…)

Advertisements

La doctor

Standard

“Vaaaaaaaaaai ce copil cuminte? Cum de nu plânge el la doctor? “

“Poate pentru că i-am explicat înainte ce se întâmplă aici??”

Lăsând la o parte că e o datorie de onoare să plângi la doctor, un „must cry” cum ar spune americanu’ (deși susțin cu tărie dreptul copiilor de a plânge!) ascultând discuția de mai sus într-un cabinet medical mi-am dat seama că la doctor se poate și altfel decât cu baubau’ mai ales dacă stresul părinților nu trece de platoșa copiilor.

  1. Înainte de vizita la doctor explicați copiilor ce li se întîmplă. Și un adult poate fi speriat (și este, hai să fim sinceri!) când nu știe ce o să i se întâmple. Chiar dacă e vorba de bebeluși la vaccin povestiți-le dinainte că e vorba de o înțepătură, că s-ar putea să doară puțin și că sunteți lângă ei. Explicați tot ceea face doctorul: “acum te dezbracă, acum te cântărește, acum se uită în gâtul tău”, etc.
  2. Fiți alături de copii. E greu, mai ales pentru  lăuzele cărora le zburdă hormonii, să-și vadă copiii plângând la vaccin. Dar nu durează o eternitate și confortul psihic pe care mama îl asigură copilului atunci când e lângă el e, vorba reclamei,  de neprețuit. Folosiți orice îl liniștește: povestiți, mangâiați, cântați bebelușului, dar dați-i voie să-și exprime și supărarea. Nu o să dureze o veșnicie.
  3. Copiii pot avea sentimente de vinovăție dacă sunt bolnavi (asta am aflat-o de aici; articolul e foarte interesant). Asigurați-i că nu e vina lor și că de aceea există doctori care să-i ajute.
  4. Încercați jocuri de rol pentru copiii speriați de doctor. Jucați-vă cu copiii arătându-le exact cum vor fi examinați (puteți folosi jucării sau improviza) și lăsați-i și pe ei să vă examineze dovedindu-le că și ei au controlul situației.
  5. Ascultați și înțelegeți copiii: dacă le e frică, rușine explicați-le că e absolut normal să simtă așa. Lăsați copilul să găsească singuri soluții sau ajutați-l, dacă v-o cere, să facă față acestor sentimente.
  6. Respectați intimitatea copilului. Dacă e vorba de un adolescent, întrebați dacă dorește să intrați eu el/ea în cabinet.
  7. Pe cât posibil fiți informați. Despre ce se întâmplă la doctor, despre doctor, despre tratament.
  8. Alegeți un doctor empatic. Nu mă refer la urgențe binențeles, ci la doctorul principal. Dacă se poate alegeți un doctor care să aibă răbdare, să vă explice dumneavostră sau chiar și copilului, care să vorbescă liniștit, calm și care să liniștească mai degrabă decât să agite.
  9. Fiți sinceri cu copiii. Dacă știți că urmează o intervenție dureroasă explicați copilului, dar asigurați-l că va dura puțin, că sunteți lângă el/ea, că e absolut necesară etc. Încrederea copiilor în ceea ce spun părinții e mai importantă decât o liniștire de 5 minute pe care o dă o minciună chiar dacă e bine intenționată.
  10. Nu amenițați cu doctorul. Boala nu e niciodată pedeapsă.

Copilul religios

Standard

… vine după Copilul credincios

Am început să cred cu adevărat în Dumnezeu abia când a încetat să-mi fie frică de El. Pentru că deși nu am crescut într-un mediu habotnic imaginea divinității era mereu asociată cu frica, pedeapsa, condiționarea și răul din mine cu care încercam să mă lupt. În vacanțele de vară în satul bunicilor mei, mergeam la școala de duminică și, chiar și azi, văd imaginea preotului care ne spunea că frica de întuneric (și mi-era frică!) e pedeapsa pentru toate lucrurile rele pe care le făcusem. Stăteam zile întregi și mă chinuiam să-mi aduc aminte unde greșisem, ce rău făcusem și cum aș putea să-mi îndrept greșelile pentru ca Dumnezeu să mă ierte și să nu-mi mai fie frică de întuneric. Dar am învățat cea mai „prețioasă” lecție a religiei: dacă nu eram cuminte Dumnezeu vedea și mă pedepsea. Așa am crescut cu imaginea unui Dumnezeu ca un polițist pregătit doar să dea amenzi. Și eu nici măcar nu cunoșteam infracțiunile.

Când am citit exemplele de pedepse din manualele de religie (cu Vasilică urcat în copac căruia Dumnezeu îi trage scara de sub picior pentru că a încercat să strice un cuib de pasăre, cu Ionică pe care îl calcă mașina pentru că nu-și făcuse cruce în fața bisericii…) toate mi-au revenit în minte. Dar eram destul de „mare” ca să înțeleg că religia era doar un instrument de manipulare în “educația” copiilor, că acolo unde părinții nu reușeau scoteau imaginea unui Dumnezeu pedepsitor. Și azi mă întreb dacă asta nu e blasfemie…

Acum aș spune că fiul meu nu va participa la ore de religie, dar de când sunt mamă am învățat că „niciodată să nu spun niciodată”. Și până la orele de religie mai e cale lungă :)… Dar înainte de a-mi da acordul pentru aceste ore, sigur voi dori să arunc măcar o privire peste manual și poate aș cere voie să particip și eu la o oră. În noua lege a educației religia rămâne disciplină opțională, dar nu se precizează cu ce s-ar putea înlocui. Și știu sigur că mulți părinți/copii acceptă să participe la ora de religie pentru că asta înseamnă sigur o medie de 10 care va crește media generală.

 ART. 18
(1) Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevilor apartinand cultelor recunoscute de stat, indiferent de numarul lor, li se asigura dreptul constitutional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.
(3) Disciplina Religie poate fi predata numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi si abilitat in baza protocoalelor incheiate intre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si cultele religioase recunoscute oficial de stat. 

(Legea Educației Naționale – 2011)