Catharsis

“(…) aș fi avut nevoie de încurajare (…) În calitate de tată erai prea puternic (…) și pentru așa ceva eu eram prea plăpând (…) toată cugetarea mea se afla sub pecetea grea a persoanei tale (…) Până și aspectul tău fizic mă copleșea (…) eu eram slab, lipsit de vlagă, jigărit, tu – voinic, mare, gras (…) sentimentul că sunt un nimic (…) își are originea în influența exercitată de tine (…) Când mă apucam de ceva care nu-ți era pe plac și-mi prevesteai un eșec, respectul față de părerea ta era așa de mare încât (…) eșecul părea de neînlăturat. În fața ta îmi pierdusem încrederea în mine și în locul ei am căpătat sentimentul unei nețărmurite culpabilități. (…) Neîncrederea față de (…) lume, pe care încercai să o provoci în mine, (…) s-a transformat în neîncredere față de mine însumi și în permanentă teamă față de restul lumii (…) E drept că dragostea pe care mi-o arăta mama era nețărmurită, dar în mintea mea dragostea ei era independentă de tine (…) dragostea și devotamentul ei față de tine erau prea mari și o împiedicau să fie o putere spirituală de sine stătătoare și durabilă în lupta pe care o ducea un copil.”
(Franz Kafka, Scrisoare către tata, 1964)

Din păcate nu oricine poate să fie gândac într-o Metamorfoză ca să se elibereze măcar pentru scurt timp…

Unde poate începe abuzul sexual

Când am citit prima dată „Toxic Parents” eram sigură că nu voi putea trece de capitolul abuzul sexual. Cred că v-am mai spus asta… Nu știu cum de am reușit să-l citesc, dar am făcut-o. Apoi, tot mai impresionată de autoare, am început să caut informații despre alte activități ale ei și am aflat că fuseses primul psihoterapeut care a înființat o clinică de recuperare a victimelor abuzului sexual în SUA, că se concentrase mult pe tipul acesta de abuz pentru că, la rândul ei, fusese o victimă, că mai scrisese cel puțin o carte despre incest. Cartea, „Betrayal of Innocence”, am împrumutat-o de la o prietenă, am început-o să o citesc și când citisem câteva pagini pur și simplu m-am blocat și am spus: „Gata, nu mai pot, nu mai vreau să știu așa ceva, nu mă interesează!” Cartea încă mai zace înfricoșătoare și neterminată pe o etajeră întru răbdarea prietenei mele care mi-a lăsat-o să o citesc.
Mi-am dat seama că uneori începuturile incestului sau abuzului sexual stau în gesturi mărunte pe care noi le luăm de bune și le proliferăm fără să ne dăm seama. Poate în momentul în care insistăm ca un copil să pupe un necunoscut sau chiar o bunică sau un bunic pe care el nu simte că vrea sa-l pupe. Sau în momentul în care condiționăm aproape orice dăm unui copil de primirea unui pupic, îmbrățisări de la el (plimbându-mă zilele trecute prin programele de la televizor am stat ca hipnotizată la promo-ul emisiunii “Schimb de mame” unde o mămică – bănuiesc că cea de schimb – îi oferă unei fetițe ceva, dar ține strâns de obiect până când fetița o pupă docil pe obraz). Sunt ferm convinsă că în multe cazuri aceste gesturi sunt bine intențioante, că nu e nimic sexual sau pervers în ele. Cu toate acestea copiilor le transmit semnalul ca e ok ca adulții să ceară dovezi ale iubirii fizice, făcându-i mult mai vulnerabili în fața adevăraților abuzatori. Probabil că, inconștient, aici începe abuzul sexual: în a trasmite copilului mesajul că un adult poate să-l forțeze să facă ceva ce nu-i place (chiar dacă e un biet pupic al unui adult bine intenționat). Poate cu asta ar trebui să înceapă prima lecție de educație sexuală a copilului:
1. Nu forțați copilul să pupe, să îmbrățișeze, să se apropie de nimeni dacă nu o cere chiar el (incluzând chiar și părinții și bunicii).
2. Răspundeți cât mai clar oricăror întrebări despre sexualitate chiar dacă sunt stânjenitoare (un copil informat e un copil protejat)
3. Nu vă feriți să-i învățați pe copii denumirile științifice ale organelor sexuale: penis, vagin, vulvă. (aici găsiți un articol interesant despre teama de o educație sexuală obiectivă chiar și la case mai mari)
4. Ascultați-vă copiii și credeți-i, oricât de șocant e ceea ce vă spun pentru că, în cazul lor, niciodată nu iese fum fără foc.
5. Militați pentru introducerea educației sexuale în școli și nu vă speriați de ea.
6. Reclamați orice caz de abuz despre care auziți sau pe care îl cunoașteți. La un moment dat cineva tot va trebui să vă audă.
Cred că v-ați dat seama că v-am povestit toate astea pentru Sophie. Al cărei jurnal eu n-am putut să-l citesc. Și pe care nu știu altfel cum să o ajut, decât amintindu-vă despre blogul dedicat ei, despre pagina de Facebook și despre bazarul în care oameni inimoși se străduiesc să adune bani ca să o ajute. Și poate, prin Sophie, vom învăța să salvăm alți copii care trec prin același coșmar.
Dumnezeu fie cu tine, Sophie!