Tag Archives: Toxic Parents

Unde poate începe abuzul sexual

Standard

Când am citit prima dată „Toxic Parents” eram sigură că nu voi putea trece de capitolul abuzul sexual. Cred că v-am mai spus asta… Nu știu cum de am reușit să-l citesc, dar am făcut-o. Apoi, tot mai impresionată de autoare, am început să caut informații despre alte activități ale ei și am aflat că fuseses primul psihoterapeut care a înființat o clinică de recuperare a victimelor abuzului sexual în SUA, că se concentrase mult pe tipul acesta de abuz pentru că, la rândul ei, fusese o victimă, că mai scrisese cel puțin o carte despre incest. Cartea, „Betrayal of Innocence”, am împrumutat-o de la o prietenă, am început-o să o citesc și când citisem câteva pagini pur și simplu m-am blocat și am spus: „Gata, nu mai pot, nu mai vreau să știu așa ceva, nu mă interesează!” Cartea încă mai zace înfricoșătoare și neterminată pe o etajeră întru răbdarea prietenei mele care mi-a lăsat-o să o citesc.
Mi-am dat seama că uneori începuturile incestului sau abuzului sexual stau în gesturi mărunte pe care noi le luăm de bune și le proliferăm fără să ne dăm seama. Poate în momentul în care insistăm ca un copil să pupe un necunoscut sau chiar o bunică sau un bunic pe care el nu simte că vrea sa-l pupe. Sau în momentul în care condiționăm aproape orice dăm unui copil de primirea unui pupic, îmbrățisări de la el (plimbându-mă zilele trecute prin programele de la televizor am stat ca hipnotizată la promo-ul emisiunii “Schimb de mame” unde o mămică – bănuiesc că cea de schimb – îi oferă unei fetițe ceva, dar ține strâns de obiect până când fetița o pupă docil pe obraz). Sunt ferm convinsă că în multe cazuri aceste gesturi sunt bine intențioante, că nu e nimic sexual sau pervers în ele. Cu toate acestea copiilor le transmit semnalul ca e ok ca adulții să ceară dovezi ale iubirii fizice, făcându-i mult mai vulnerabili în fața adevăraților abuzatori. Probabil că, inconștient, aici începe abuzul sexual: în a trasmite copilului mesajul că un adult poate să-l forțeze să facă ceva ce nu-i place (chiar dacă e un biet pupic al unui adult bine intenționat). Poate cu asta ar trebui să înceapă prima lecție de educație sexuală a copilului:
1. Nu forțați copilul să pupe, să îmbrățișeze, să se apropie de nimeni dacă nu o cere chiar el (incluzând chiar și părinții și bunicii).
2. Răspundeți cât mai clar oricăror întrebări despre sexualitate chiar dacă sunt stânjenitoare (un copil informat e un copil protejat)
3. Nu vă feriți să-i învățați pe copii denumirile științifice ale organelor sexuale: penis, vagin, vulvă. (aici găsiți un articol interesant despre teama de o educație sexuală obiectivă chiar și la case mai mari)
4. Ascultați-vă copiii și credeți-i, oricât de șocant e ceea ce vă spun pentru că, în cazul lor, niciodată nu iese fum fără foc.
5. Militați pentru introducerea educației sexuale în școli și nu vă speriați de ea.
6. Reclamați orice caz de abuz despre care auziți sau pe care îl cunoașteți. La un moment dat cineva tot va trebui să vă audă.
Cred că v-ați dat seama că v-am povestit toate astea pentru Sophie. Al cărei jurnal eu n-am putut să-l citesc. Și pe care nu știu altfel cum să o ajut, decât amintindu-vă despre blogul dedicat ei, despre pagina de Facebook și despre bazarul în care oameni inimoși se străduiesc să adune bani ca să o ajute. Și poate, prin Sophie, vom învăța să salvăm alți copii care trec prin același coșmar.
Dumnezeu fie cu tine, Sophie!

“Toxic Parents” – câteva citate

Standard

Câteva citate (prea puține, pentru câte am selectat) din cartea „Toxic Parents” de Dr. Susan Forward despre care am mai vorbit. Aș fi vrut să fie fără nici un comentariu dar nu m-am putut abține… Primele două citate cred că răspund întrebării mamă bună/mamă rea care a chinuit blogosfera. E o carte greu de citit (capitolul despre abuzul sexual e un coșmar) dar inspirantă. Traducerea pasajelor de mai jos îmi aparține (dacă există meseria de traducător de cărți despre parenting mi-ar plăcea să o am…)*

Părinții maturi din punct de vedere afectiv vor avea credințe care implică sentimentele și nevoile tuturor membrilor familiei. Vor oferi copilului o bază solidă de dezvoltare și inerenta independență. Au concepții precum “copiii au voie să se opună”, „este greșit să-ți lovești în mod deliberat copilul”, „copiii ar trebui să fie lăsați să facă greșeli”.  Pe de altă parte, concepțiile părinților toxici sunt întotdeauna egoiste și egocentrice: „în orice condiții copiii ar trebui să-și respecte părinții”, „dacă nu faci cum zic eu ești sigur pe calea greșită”, „copiii ar trebui văzuți, dar nu și ascultați”. Părinții toxici rezistă oricăror dovezi care le clatină sistemul de credințe. În loc să se schimbe ei dezvoltă o imagine distorsionată a realității. Din păcate copiilor le lipsește gândirea complexă ca să poată face diferența între adevărata realitate și cea deformată.

Una dintre cele mai importante deosebiri dintre părinți toxici și cei sănătoși este legată de gradul de libertate de exprimare a membrilor familiei. Familiile sănătoase încurajează libertatea individuală, responsabilitatea, independența, încrederea și respectul de sine. Familiile toxice descurajează exprimarea personală. Toată lumea trebuie să se conformeze concepțiilor și acțiunilor părinților toxici. Ei promoveză fuziunea tuturor membrilor familiei și  lipsa limitelor personale. La nivel inconștient este foarte greu pentru membrii familiei să-și delimiteze propriul spațiu emoțional.

O schimbare de rol apare în aproape toate familiile cu părinți toxici. Un părinte alcoolic preia rolul copilului datorită nevoii de atenție și a comportamentului patetic și irațional.

Mulți părinți care-și abuzează fizic copiii ajung la maturitate cu lipsuri emoționale și nevoi neîmplinite. Din punct de vedere emoțional ei văd în propriii copii părinți-surogat de la care așteaptă împlinirea unor nevoi emoționale care nu le-au fost satisfăcute în copilărie. Iar în momentul când copilul nu-i poate împlini aceste nevoi, furia părintelui abuzator îi controlează comportamentul.

Este extrem de greu să recâștigăm sentimentele de încredere și siguranță pe care părinții le-au călcat în picioare. Ceea ce așteptăm de la ceilați, atitudinea lor față de noi se bazează pe ceea ce am primit în copilărie de la părinții noștri. Dacă, în mare măsură, relațiile cu părinții ne-au oferit siguranță emoțională și respectarea drepturilor și sentimentelor creștem așteptându-ne ca cei din jur să ne ofere același lucru. (aș adaugă faptul că există nu doar așteptarea, ci și împlinirea atitudinii cu care am fost obișnuiți în copilărie: dacă n-am avut ceva în copilărie – siguranță, respect, iubire – există mari șanse să nu avem nici la maturitate)

* healthy parents am tradus părinți sănătoși ca să evit adjective gen bun, adecvat etc, dar și în ideea că oricine se poate însănătoși.

 

Abuzul verbal

Standard

Dacă ar fi să aleg între abuzul fizic și cel verbal aș alege, cu siguranță, bătaia. Acolo se văd urmele și măcar oamenilor le e milă de tine. Abuzul verbal te înnebunește și urmele lui sunt invizibile. Nimănui nu-i pasă.

Cu mărturia unui fost pacient începe capitolul 5, despre abuzul verbal, din „Toxic Parents” de Dr. Susan Forward. (am căutat pe net să văd dacă există tradusă în română, dar încă n-am aflat). Ce denumește Dr. Susan Forward abuz verbal? Atacuri verbale frecvente la adresa înfățișării, inteligenței, abilităților sau valorii umane ale copiilor. Și cei care abuzează verbal? Cei care își rănesc constant copiii jignindu-i („nu ești bun de nimic”, „faci numai prostii”), punându-le etichete negative și denigratoare („ești prost”, „ești fricos”, „ești incapabil”), cei care distrug permanent încrederea copiilor sabotându-le fiecare acțiune în numele perfecțiunii („nu poți face nimic bine”, „de ce nu poți mai mult?”) cei care folosesc umorul, sarcasmul jignitor (pe care un copil nu-l percepe așa; dacă un părinte îi spune, în glumă, copilului că-l lasă în pădure, acesta chiar crede), părinții care se transformă în limite ale copiilor „nu poți fi mai bun/mai fericit/mai împlinit decât mine, părintele tău!” și nu în ultimul rând cei care le spun copiilor „mai bine nu te nășteai”.

Nu era de ajuns faptul că mă tachina, dar uneori chiar mă speria când îmi spunea: „Copilul ăsta nu poate fi al nostru, uită-te la fața lui. Pun pariu că l-au schimbat la naștere. Hai să-l ducem înapoi la spital să-l schimbăm cu cel adevărat.” Aveam doar 6 ani și chiar am crezut că mă vor părăsi la spital.

Și ăsta e doar capitolul 5…