Category Archives: reflecții

Aprozarul

Standard

Aprozarul a fost mereu avanpostul imaginației. Grăsane boabe de fasole stau aliniate ca niște soldați pregătiți pentru o luptă iminentă pe care nu o vor purta niciodată. Înflorate verze cu mii de fuste așteaptă dansul ultimei recolte chiar la parterul raftului, în timp ce la etaj ardei îmbujorați de fericire se uită mirați spre frații lor verzi și galbeni de alean. Ah, și morcovii, dragi morcovi plesnind de portocaliu ce bune rachete ar fi ei dacă i-ai lăsa măcar puțin să zboare! Când dau primele fire verzi de pătrunjel peste albul lor înnămolit te bucuri că le-a crescut părul și parcă seamănă cu un omuleț pe care l-ai cunoscut demult-demult. Și castraveții, mai ții minte când castraveții erau spiridușii din adâncuri?…
Ai 2 ani și toată lumea asta fascinantă și incredibilă e în aprozar așa că dai fuga spre preferatele tale boabe de fasole să le ordonezi ca un general responsabil pentru soldații lui pregătindu-te să iei în stăpânire toată lumea imaginației tale.
– Nu-i voie!
– Nu pune mâna!
– De ce ești rău?
– Mami o să plătească amendă dacă mai pui mâna!
– Stai locului!
– N-ai voie! N-ai voie! N-ai voie!
Multe vânzătoare-cerberi s-au perindat în lumea ta fascinantă poreclită de oameni atât de prozaic: aprozar. Toate însă au vorbit aceeași limbă pentru că veneau din aceeași lume pe care tu nu o cunoști și pe care, sper, să nu o cunoști niciodată. În ciuda lor și, uneori, în ciuda oboselii mele în fața morilor de vânt tu nu ți-a abandonat niciodată lumea precum un vajnic general stăruitor și loial.
Ai 6 ani și lumea ta e tot acolo și Doamne, ce fericire că e încă acolo!
– Uite, mami, am făcut o familie de vinete: mama, tata și copilul, zici așezând trei vinete ca și cum s-ar lua de mână. Ce zic eu acum din lumea mea sobră de om mare plictisitor„ ca și cum”, de fapt chiar se luau de mână!
Pe vânzătoarea care mă așteaptă la casă nu o cunosc, dar o aud că zice în timp ce bate stoic în casa de marcat:
– Și, spune, care e tata? Cel mai mare? și râde vesel în timp ce-și vede de munca ei.
– Auu! îți tragi mâna brusc din familia rotundă de vinete.
– Te-a înțepat? se întoarce vânzătoarea către tine să te vadă de fapt pentru prima oară. Hai, spune-mi care te-a înțepat: mama, tata sau copilul ca să știu să mă feresc și eu.

Oh, dulce speranță, care n-ai murit în vremuri întunecate cum renaști tu azi!

Cea mai frumoasă zi

Standard

Cea mai frumoasă zi a pornit de la articolul despre cum să întrebi copilul adolescent cum a fost la școală. Articolul prezintă 28 de întrebări inedite despre ziua la școală de genul „Dacă ziua ta de școală ar fi un film, cum s-ar numi?”, dar deschide calea creativității în comunicarea părinte-copil pentru că fiecare părinte își poate inventa propriile întrebări.
Pentru că eu am doar un copil de grădiniță l-am întrebat într-o seară „Ce ți-a plăcut cel mai mult azi la grădiniță?” și încet-încet ritualul nostru de culcare s-a îmbogățit cu povestea zilei așa că în fiecare seară îmi povestește ce i-a plăcut cel mai mult „din ziua de azi”, dar și ce nu i-a plăcut, ultimele enumerări fiind prilej de înțeles nemulțumirile copilului meu de multe ori legate de mine (am depășit de mult referirea la grădiniță, acum vorbim despre întreaga zi), de conștientizat ce aș putea schimba, de repovestit despre ceea ce nu poate fi schimbat. După vreo câteva seri a început să mă întrebe și pe mine ce mi-a plăcut și, uneori, ce nu mi-a plăcut (și observ cum tot timpul încearcă să afle dacă nu mi-a plăcut ceva ce a făcut el). Exercițiul cu ce mi-a plăcut mi-a devenit tare drag în ultimele luni pentru că m-a făcut să mă concentrez pe lucruri mărunte, dar minunate care-mi fac viața mai frumoasă. M-a făcut să înțeleg că destinul are căi nebănuit de fascinante, că detalii care uneori treceau neobservate sunt incredibil de importante, dar mai ales că în ceea ce noi considerăm a fi întuneric există milioane de lumini. „Exercițiul” (de fapt la început nici nu mi-am propus să fie un exercițiu) pornit pentru copilul meu este, în egală măsură, și pentru mine, pentru credința mea în gândirea pozitivă și în frumusețea lumii. Și în fiecare seară în care vocea veselă mă întreabă: „Mami, și ție ce ți-a plăcut cel mai mult din ziua de azi?” îmi dau seama că cea mai frumoasă zi e în fiecare zi.

Vraja

Standard

De unde vin, unde m-ai găsit? o întreabă pe mama sa, noul născut.
Aceasta îl strânge la pieptul său, plângând și râzând în același timp și îi răspunde:
Comoara mea, ai fost ascuns în inima mea, ai fost dorința inimii mele. Te-ai aflat în toate păpușile copilăriei mele.
În fiecare dimineața, când modelam din argilă imaginea dumnezeului meu, tu erai cel pe care îl modelam si remodelam mereu.
Tu erai cel care se afla pe piedestal alaturi de divinitate, adorând-o pe aceasta, te adoram pe tine.
Erai prezent în toate speranțele mele, în toate iubirile mele, în viața mea, în cea a mamei mele.
Spiritul nemuritor care ne protejează căminul te îmbrățișează la sânul său din negura vremurilor.
În copilaria mea, când inima mea îsi deschidea petalele, tu o învăluiai precum un parfum îmbătător.
Prospețimea ta delicată îmi catifela membrele tinere precum strălucirea de rouă care preceda aurora.
Tu, mic suflet ceresc care te-ai născut odată cu lumina primei dimineți, mi-ai fost adus de către valurile vieții universale care te-au așezat în inima mea.
În timp ce-ți contemplu fața, mă cufund în mister: tu care aparții tuturor, mi-ai fost daruit mie!
Te păstrez bine în inima mea, de teamă să nu-mi scapi.
Ce vrajă te-a lasat în grija brațelor mele fragile, comoară a lumii?

(Rabindranath Tagore)

Noi cu noi

Standard

Copilul se comportă așa pentru că își este dator sie însuși să-și împlinească nevoile sufletești”, zicea deunăzi o doamnă fenomenală comentând comportamentul „inacceptabil” al unui copil.

Ce ființe faine suntem noi oamenii! Cât de perfect făcuți pentru a cere hrană sufletească exact așa cum cerem hrana trupească!

Interesant (8)

Standard

Găsesc multe lucruri deosebite pe Facebook și uit să le pun și aici, așa că azi încerc să recuperez cu două dintre ele.

Primul adună niște poze incredibile, sursa originală fiind aici. Oare câți dintre noi se regăsesc în ele? Eu știu sigur că da.

parte3

Al doilea e un text superb pe care eu l-am descoperit destul de târziu și care mi-a plăcut enorm. Mai ales partea aceasta: „Părinţii uită să se simtă bine atunci când petrec timp cu copiii lor. Vreau să precizez că a petrece timp, nu înseamnă că facem teme, facem baie, facem ghiozdanul sau mâncăm împreună. A petrece timp cu copilul înseamnă să-l laşi pe el să controleze activitatea, ritmul, să fiu cu el în felul în care el propune, nu în care părintele îl solicită! Dar acest timp împreună să facă să lumineze faţa părintelui, nu să-l facă să strâmbe din nas.”

Happy parenting, my dears!