Cea mai frumoasă zi

Standard

Cea mai frumoasă zi a pornit de la articolul despre cum să întrebi copilul adolescent cum a fost la școală. Articolul prezintă 28 de întrebări inedite despre ziua la școală de genul „Dacă ziua ta de școală ar fi un film, cum s-ar numi?”, dar deschide calea creativității în comunicarea părinte-copil pentru că fiecare părinte își poate inventa propriile întrebări.
Pentru că eu am doar un copil de grădiniță l-am întrebat într-o seară „Ce ți-a plăcut cel mai mult azi la grădiniță?” și încet-încet ritualul nostru de culcare s-a îmbogățit cu povestea zilei așa că în fiecare seară îmi povestește ce i-a plăcut cel mai mult „din ziua de azi”, dar și ce nu i-a plăcut, ultimele enumerări fiind prilej de înțeles nemulțumirile copilului meu de multe ori legate de mine (am depășit de mult referirea la grădiniță, acum vorbim despre întreaga zi), de conștientizat ce aș putea schimba, de repovestit despre ceea ce nu poate fi schimbat. După vreo câteva seri a început să mă întrebe și pe mine ce mi-a plăcut și, uneori, ce nu mi-a plăcut (și observ cum tot timpul încearcă să afle dacă nu mi-a plăcut ceva ce a făcut el). Exercițiul cu ce mi-a plăcut mi-a devenit tare drag în ultimele luni pentru că m-a făcut să mă concentrez pe lucruri mărunte, dar minunate care-mi fac viața mai frumoasă. M-a făcut să înțeleg că destinul are căi nebănuit de fascinante, că detalii care uneori treceau neobservate sunt incredibil de importante, dar mai ales că în ceea ce noi considerăm a fi întuneric există milioane de lumini. „Exercițiul” (de fapt la început nici nu mi-am propus să fie un exercițiu) pornit pentru copilul meu este, în egală măsură, și pentru mine, pentru credința mea în gândirea pozitivă și în frumusețea lumii. Și în fiecare seară în care vocea veselă mă întreabă: „Mami, și ție ce ți-a plăcut cel mai mult din ziua de azi?” îmi dau seama că cea mai frumoasă zi e în fiecare zi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s