Tag Archives: imaginația copilului

Aprozarul

Standard

Aprozarul a fost mereu avanpostul imaginației. Grăsane boabe de fasole stau aliniate ca niște soldați pregătiți pentru o luptă iminentă pe care nu o vor purta niciodată. Înflorate verze cu mii de fuste așteaptă dansul ultimei recolte chiar la parterul raftului, în timp ce la etaj ardei îmbujorați de fericire se uită mirați spre frații lor verzi și galbeni de alean. Ah, și morcovii, dragi morcovi plesnind de portocaliu ce bune rachete ar fi ei dacă i-ai lăsa măcar puțin să zboare! Când dau primele fire verzi de pătrunjel peste albul lor înnămolit te bucuri că le-a crescut părul și parcă seamănă cu un omuleț pe care l-ai cunoscut demult-demult. Și castraveții, mai ții minte când castraveții erau spiridușii din adâncuri?…
Ai 2 ani și toată lumea asta fascinantă și incredibilă e în aprozar așa că dai fuga spre preferatele tale boabe de fasole să le ordonezi ca un general responsabil pentru soldații lui pregătindu-te să iei în stăpânire toată lumea imaginației tale.
– Nu-i voie!
– Nu pune mâna!
– De ce ești rău?
– Mami o să plătească amendă dacă mai pui mâna!
– Stai locului!
– N-ai voie! N-ai voie! N-ai voie!
Multe vânzătoare-cerberi s-au perindat în lumea ta fascinantă poreclită de oameni atât de prozaic: aprozar. Toate însă au vorbit aceeași limbă pentru că veneau din aceeași lume pe care tu nu o cunoști și pe care, sper, să nu o cunoști niciodată. În ciuda lor și, uneori, în ciuda oboselii mele în fața morilor de vânt tu nu ți-a abandonat niciodată lumea precum un vajnic general stăruitor și loial.
Ai 6 ani și lumea ta e tot acolo și Doamne, ce fericire că e încă acolo!
– Uite, mami, am făcut o familie de vinete: mama, tata și copilul, zici așezând trei vinete ca și cum s-ar lua de mână. Ce zic eu acum din lumea mea sobră de om mare plictisitor„ ca și cum”, de fapt chiar se luau de mână!
Pe vânzătoarea care mă așteaptă la casă nu o cunosc, dar o aud că zice în timp ce bate stoic în casa de marcat:
– Și, spune, care e tata? Cel mai mare? și râde vesel în timp ce-și vede de munca ei.
– Auu! îți tragi mâna brusc din familia rotundă de vinete.
– Te-a înțepat? se întoarce vânzătoarea către tine să te vadă de fapt pentru prima oară. Hai, spune-mi care te-a înțepat: mama, tata sau copilul ca să știu să mă feresc și eu.

Oh, dulce speranță, care n-ai murit în vremuri întunecate cum renaști tu azi!