Monthly Archives: November 2011

Top 3+1. De ratat!

Standard

Monis a lansat leapșa filmelor care bântuie. Păi să vă spun drept pe mine mă bântuie uneori realitatea, de nu-mi mai trebuie filme. Dar un top 3 al filmelor care mi-au cutremurat copilăria în coșmaruri și temeri tot am scos:

  1. Pinocchio. Unui copil îi cresc urechi de măgar, e răpit, rătăcit, fraierit pentru că nu și-a ascultat tatăl (și cu asta salutăm minunata imagine a creatorului pedepsitor). Sublim!
  2. Bambi. Mama lui Bambi e împușcată. Trebuie să spun mai multe?
  3. Dumbo. Sau cum să învățăm să respingem tot ce nu se încadrează în tipar totul asezonat cu șocul despărțirii de mamă. Altă capodoperă.

Despre cărțile copilăriei poate aș avea mai multe de spus, dar trebuie să dau o raită plin biblioteca „aceea”. Dar de departe conduce în topul groazei Povești cu zâne a Contesei de Segur. Doar când îmi aduceam aminte coperta cărții mă înfioram. Abia târziu am dat despre cartea autobiografică a autoarei, Necazurile Sofiei, și am găsit în copilăria ei rădăcinile sadismului și gândirii întunecate. Probabil încă o pledoarie pentru „Așa nu!”. (o sinteză interesantă am găsit aici).

Vise plăcute!

Am văzut că leapșa circulă deja cu viteză, așa că nu știu cine nu a facut-o. Dacă v-ar plăcea, vă rog, preluați-o! Ce zici, Andreea, te-ar tenta?

Advertisements

Mărunte

Standard

Apropo de ce scriam în postarea trecută…

Șahul înseamnă menținerea unor strategii coerente. Însemnă să nu renunți atunci când inamicul îți distruge un plan, ci să concepi imediat unul nou. O partidă nu este câștigată sau pierdută atunci când regele a fost prins în sfârșit într-un colț. Soarta unei partide este pecetluită atunci când un jucător renunță să mai elaboreze vreo strategie. Când soldații săi sunt risipiți cu toții, când nu mai au o cauză comună și se mișcă haotic; atunci e pierdută o partidă.

(Kazuo Ishiguro Amintirea palidă a munților)

Cred că șahul e sportul învingătorilor. Chiar și atunci când pierd.

………………………………………………………………………………………

Am citit ceva tare frumos. Și iar m-am înfiorat de puterea pe care o am. Sper să nu uit că ea vine la pachet cu un soi de responsabilitate care ar trebui să fie naturală, instinctuală.

……………………………………………………………………………………….

Raluca Jacono (Copilul competent în blogroll) ar ține niște cursuri. Cam despre ce am dori noi să fie (parenting, familie, dezvoltare personală). Ce ziceți, clujeni, facem de-un grup?

………………………………………………………………………………………

Nu în ultimul rând: Bazarul picilor/elevilor de la Waldorf e sâmbăta aceasta (26 noiembrie) la sediul din Zorilor. Haideți, va fi distractiv!

Când nu mai poți

Standard

Nu sunt perfectă. Mi-am dat seama că poate unii asta ar înțelege din blogul meu. Cum fac și dreg eu din cărți și totul e roz bombon. Nu e. Și nici nu-mi trăiesc viața din cărți. Dar am învățat mult din ele și m-au ajutat acolo unde mi-am pierdut eu resursele sau pur și simplu atunci când nu le aveam. Paradoxal cărțile m-au învățat să-mi ascult instinctele și să fac așa cum simt. M-au învățat că intuiția îmi poate fi cel mai puternic aliat. Au fost momente în care ceea ce am citit mi-a adus revelații dătătoare de liniște și împăcare sufletească. Ba chiar am învățat să mă stresez mai puțin. Citesc, dar nu cred în rețete. Cred în schimb în a învăța de la alții, în a asculta experiențele altora, în adevărul meu care poate să fie sau să nu fie al tău, cred cu tărie că nu suntem roboței croiți  după același tipar.

Ce mi-a venit? Păi mi-a venit un dor de blogul ăsta drag datorită oamenilor din jurul lui, mi-a venit când mi-am dat seama cât de bine înțeleasă mă simt eu când întâlnesc mămici cărora nu le e rușine să admită că nu sunt perfecte, dar mai ales că nici măcar nu-și doresc să fie, mame care pot spune nu mai pot doar pentru a o lua apoi de la capăt.

Am des momente când nu mai pot, când nu mai știu. Nu mi-e rușine să recunosc, sunt doar un om cu limite. Când nu mai poți o pauză e mereu soluția salvatoare, dar ce te faci când nici măcar o pauză nu poți să iei? Descoperi cât de puternic poți să fii tocmai în neputință și mergi mai departe. Și scrii un post pe blog în care toată lumea care dorește e invitată să spună cu ce problemă se confruntă în momentul de față. Nu căutam soluții, dacă le găsim e bine, dar vrem să ne descărcăm.

Eu sunt Anca și acum nu prea mai găsesc resurse în a face față anxietății de separare a Infantului.

Voi?

(de când nu am mai postat am și uitat cum se face :)))…și am atât de multe idei despre care să scriu…și atât de puțin timp…)