Monthly Archives: May 2011

Pe mâine

Standard

Dacă sunteți din Cluj, aveți de unde alege activități de 1 iunie

Piaţa Muzeului

10:00 – “Lumea Piticilor” – Fundaţia Dorcas

Ateliere de creaţie pentru copii:

– Origami, desene, figurine din lut, face-painting, baloane modelate, scenete pentru copii

– Lansare de carte: “Poveşti pt. Copii”  

13:00 – Spectacol „Copiii au talent”

– „Costume de poveste” -Parada eroilor din basme

– „Mlădiţele Nadăşului” spectacol de dans popular copii intre 9-17 ani

16:00 Teatru de Păpuşi – Teatrul Puck

17:00 Concert: Mădălina Ghiran

Trupa Mute

Trupa Maya

Parcul Central

12:00 Orăşelul copiilor

Asociaţia Amicus

15:30 Concurs de Treasure Hunting

Str. Mihail Kogălniceanu

11:00 – 14:00 Demersuri plastice în inima Clujului – ateliere de arte vizuale

Liceul de Arte Plastice “Romulus Ladea”

13:00 Lansare volumului „Clujul din poveşti” editat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor

– spectacol de literatură şi istorie memorabil

Lectură publică cu şedinţă de autografe Carte în dar

Copii vor recita din poeţi clujeni de ieri şi de azi

16:Lansări de carte editura Limes în prezenţa autorilor şi a editorului

Casa de Cultură a studenţilor

17:00 Teatru “Brit Teen Drama”

British Council

Bastionul Croitorilor

11:00 – 22:00 Serbările medievale ziua a 6-a

Parcul I.L. Caragiale

10:30 Campionat de jocuri antice pentru copii. Concurs de desene pentru copii. Probare costume dacice şi romane,

fotografii şi expoziţii

Centrul Cultural Italian

12:00 Jocuri pentru copii

Vizionare de desene animate

Lectură de poveşti

Centrul Cultural Francez (Mediatecă)

16:00-17:00 Proiecţie de scurt metraje pentru copii

Zidul Cetăţii, Str. Potaissa, Fortăreţei, I.M. Klein

10:00 – Fest ONG Transilvania

Ziua VI Ziua Internaţională a Copiilor

10:00 – Târgul Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni

Memo 10

11:00 – 18:00 Ziua culinară italiană

Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian

9:00 – 13:00 Activităţi sportive – atletism, fotbal, handbal, volei

Respect Media

15:00 – 20:00 Beach Handbal masculin şi feminin DJST, CSU “U Transilvania”, CSS “Viitorul”

Polus Center şi Teren ”Fabrica

21:00 – 22:00 Campionatul Instituţiilor „All Time Sports”

Piaţa Unirii

10:00 “Iubesc Clujul Curat”, marş şi premiere

11:00 – Premiere “Primar pentru o zi”

– Spectacol Palatul Copiilor

18:30 Concert Tolvai Renata, Giorgio, Patai Anna– Câştigătoarea şi finaliştii concursului Megasztar Ungaria

20:00 Concert şlagărele muzicii româneşti

Ilie Micolov

Mihai Constantinescu

Gabriel Dorobanţu

(le-am luat de aici)

Advertisements

Delfinul

Standard

În lumea asta, Delfinul a venit pe nesimțite acum 2 ani și jumătate. Și totuși mi-e greu să vorbesc despre el…

…Mi-e greu pentru că și dacă aș trăi mii de vieți tot n-aș fi în stare să spun ce simt pentru el…

…Mi-e greu să spun că are voce cristalină pentru că vocea lui în clinchet de clopoței nu-ncape în cuvinte…

…Mi-e greu să vorbesc despre ochii lui jucăuși pentru că știu că toata lumina fericirii din privirea lui n-aș putea-o surprinde niciodată…

… Mi-e greu să spun cum mă pierd și mă regăsesc în cel mai neînsemnat  gest de bucurie sau de supărare…

… Mi-e greu să vă explic de ce „adulăm tulutele și pindem soalele să le alucăm sus pe țel”…

… Mi-e greu să spun cum face vrăji și oprește timpul în loc în momentul în care mânuțele lui mici îmi cuprind obrajii. Vă jur, totul se oprește atunci!

…Mi-e greu să spun cum SIMT cu o fracțiune de secundă înainte că va cădea, că va zâmbi sau că va plânge…

… Mi-e greu să spun că nu e nimic-nimic din ce m-am așteptat și totul e atât de frumos că închipuirea mea n-ar fi putut cuprinde niciodată…

…Mi-e greu să explic că totul e atât de firesc…

…Și totuși mi-e atât de ușor să înțeleg de ce simt că el m-a născut pe mine și nu eu pe el…

“Copiii sunt din rai” (1)

Standard

N-aș fi crezut că voi fi iremediabil atrasă de cărțile de psihologie aplicată. Așa cum n-aș fi crezut că autorul unei cărți precum „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, gen de cărți care mă enervau la culme, va scrie o carte care mă va cuceri total. O carte din care am învățat foarte mult și la care mă întorc mereu să caut răspunsuri. Nu le găsesc întotdeauna, dar mă luminează de cele mai multe ori. „Copiii sunt din rai” de John Gray (apărută la Editura Vremea, 2008, traducerea Maria Giugariu) este cartea mea de suflet și numai pentru că mi-a confirmat că adevărata educație, aia care construiește oameni frumoși (și frumos)!,  se face fără bătaie și fără pedepse. Marele minus al cărții este traducerea deficitară care merge mână-n mână cu  numeroasele greșeli de redactare.

Puțin câte puțin voi încerca să rezum cele mai importante idei din carte, să subliniez ce mi-a plăcut, ce mi s-a potrivit, ce-am aplicat sau părțile cu care eu nu am fost de acord (au existat și din acestea). John Gray pornește de la 5 mesaje (este termenul autorului) ale educației pozitive pe care își va baza tehnicile folosite în educația copiilor. Cele 5 mesaje, cu implicațiile lor, sunt dezvoltate în 5 capitole separate, dar mai jos voi reda câteva idei care însoțesc prezentarea mesajelor.

  1. E normal să fii altfel decât ceilalți.

Toți copiii sunt unici. Au calitățile, problemele și nevoile lor speciale. Ca părinți datoria noastră este să identificăm care sunt nevoile lor speciale și să-i educăm.

  1. E normal să faci greșeli.

A greși nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine, în afară de cazul în care părinții reacționează de parcă nu ar fi trebuit să o faci. Greșelile sunt naturale, normale și de așteptat. Iar aceasta se învață în primul rând prin exemple. Cel mai eficient mod de a-i învăța pe copii acest lucru este ca părinții să-și recunoască propriile greșeli, atunci când le fac, să-și sprijine copiii și să se sprijine între ei.

  1. E normal să-ți exprimi emoțiile negative.

Emoțiile (…) nu numai că sunt naturale și normale, dar constituie o parte importantă a creșterii. Emoțiile negative sunt mereu normale și trebuie comunicate. Părinții trebuie să învețe să creeze ocazii potrivite pentru ca cei mici să simtă și să-și exprime aceste emoții. (…) Cea mai bună cale de a-i deprinde să fie conștienți de sentimente  este aceea de a-i ascult și de a-i ajuta să le identifice cu empatie.

  1. E normal să vrei mai mult.

Prea deseori copiillor li se dă de înțeles că sunt răi, egioști sau răsfățați, dacă vor mai mult sau dacă se supără când nu obțin ce vor. (…) Metodele educației pozitive îi învață pe copii cum să-și exprime dorințele, astfel încât să fie respectuoși față de ceilalți. Copiii se vor simți liberi să ceară ce vor, știind că nu se vor face de râs. Vor înțelege, de asemenea, că a cere nu presupune neapărat a primi. (…) Spunând ce vor, își vor dezvolta rapid incredibile tehnici de negociere.

  1. E normal să spui „nu”, dar nu uita că mama și tata sunt șefii.

Copiii au permisiunea de a spune „nu”, dar, la fel de important, trebuie să știe că părinții sunt cei care conduc. (…) Permitându-le să spună „nu”, le dați posibilitatea să-și exprime sentimentele, să descoperre ce vor și apoi să negocieze.

 

Ioana

Standard

Când am cunoscut-o, Ioana avea 9 ani. Era o fetiță cu ochi mari, negri, mereu frumos îmbrăcată, dar tăcută și retrasă. În ziua în care m-am apropiat puțin de ea, Ioana și-a pus brusc mâinile în cap și s-a tras cât de departe a putut. Mi-am cerut scuze că am speriat-o și…n-am gândit mai departe. Nu, pentru că îmi era imposibil să-mi închipui. În ziua în care Ioana și-a desenat familia am înlemnit în fața desenului și într-o groaznică fracțiune de secundă am înțeles totul. Ioana se desenase lângă fratele și tatăl ei, iar într-un colț, o mâzgâlitură neagră-neagră, fără mâini și picioare era mama. Apoi am aflat că pe Ioana o bătea mama cu mâinile și picioarele. Că o bătea în fiecare zi. Că o bătea fiindcă mama era bolnavă. Că o bătea până obosea. Și cel mai important am aflat că eu nu pot să fac nimic.

Nu, n-am făcut nimic pentru Ioana. Am mers mai departe într-o lume cu copii și veseli și triști, și fericiți și nefericiți. Dar din când în când mai vedeam imaginea Ioanei cu ochi închiși și mâinile ca pavăză.

Nu mă pot opri să observ atitudinea mass-mediei (ca reflecție perfectă a societății în care trăim) în cazul a 2 tipuri de știri: senzaționalul, incredibilul și șocantul în cazul unui părinte agresat/abuzat de propriul copil și banalitatea unui “suportabil” caz în care copilul e agresat de părinte…

Copilul ca produs al percepției părinților

Standard

“(…) dacă vei porni de la idea: <copilul meu este o problemă>, atunci copilul tău va rămâne o problemă. Dacă îți etichetezi copilul ca fiind <un monstru scăpat din mână, greu de stăpânit, un mic tiran, cel care face ce vrea cu noi, cel care face ce vrea cu mine> și continui să crezi că este cu adevărat așa cum l-ai etichetat, copilul va continua să fie cu adevărat tot ceea ce crezi tu că este. Fenomenul acesta se numește profeția care se împlinește de la sine. Părerea pe care o ai despre o persoană se transmite prin comportamentul tău acelei persoane, care își ia măsuri pentru a se comporta conform așteptărilor tale.”

Citatul face parte din cartea „Educă-ți pozitiv copilul” de dr. Tanya Byron (Editura Aramis, 2009), o carte cu care nu am fost în totalitate de acord (sau care nu s-a potrivit fiului meu și concepțiilor mele despre creșterea copilului), dar în care am găsit foarte multe lucruri interesante, care m-au ajutat să-mi înțeleg fiul mai bine și la care voi reveni pe parcurs. Despre percepția părinților asupra copiilor ar fi multe de spus (și o voi face) dar aș vrea să subliniez un lucru: copiii, mai ales cei mici, nu fac diferențele paradigmatice gen  bine și rău pe care societatea ni le-a impus nouă. Dacă își aude părinții caracterizându-l într-un anume fel el înțelege că de fapt asta se așteaptă de la el și se va comporta ca atare. Pentru că, deși pare greu de crezut, tot ceea ce își dorește un copil e să facă pe plac părinților. Ca să fie iubit.

Ziua de naștere a lui Sergiu

Standard

Când Sergiu a împlinit 6 ani părinții i-au promis o petrecere. Asta își dorea Sergiu, iar părinții, gândindu-se la unicul lor copil s-au grăbit să-i facă pe plac. Sergiu a avut o zi de naștere minunată: copii mulți într-o casă nici prea mare nici prea mică, baloane, cel mai frumos tort posibil făcut chiar de mămica lui, cadouri, voie bună. Tot ce își dorea, și-au spus părinții. După vreo câteva luni când Sergiu a declarat într-o doară: „Mie nu mi-a plăcut la ziua mea că nu am avut destule baloane…” părinții au rămas câteva secunde interziși, iar apoi au sărit amândoi într-un cor: „Cum nu ți-a plăcut??? Că noi ne-am dat peste cap să-ți facem ziua perfectă?! Tu știi cât a costat?!! De unde să mai fi cumpărat alte baloane??” În timp ce părinții vociferau în fundal Sergiu a plecat ochii în jos și nu a mai zis nimic. Erau cei mai triști ochi de poveste pe care îi văzusem la Sergiu, de altfel un băiat iubit de părinții lui, așa cum sunt mai toți copiii.

Apoi părinții au făcut un mic exercițiu de imaginație. Și-au închipuit că sunt invitați la un restaurant de cea mai importantă și influentă persoană de pe Pământ. Rușinați și obișnuiți să tacă l-au lăsat pe cel care îi invitase să comande în locul lor. Apoi când au fost întrebați cum s-au simțit și dacă totul a fost pe plac au îndrăznit să spună că de fapt ar fi vrut legume în loc de friptură și cafea în loc de desert. Cel care îi invitase le-a reproșat că nu-i apreciază gestul, că efortul și buna lui intenție nu sunt prețuite așa cum trebuie. În momentul acesta cei doi părinți au scris pe o hârtie (ca parte din joc) cum se simt. Nu am fost bine înțeles, mă simt prost, sunt prost că nu știu să apreciez, mă simt vinovat, etc și au înțeles ce a vrut de fapt Sergiu să spună. Dar cel mai important e că tristețea lui Sergiu nu mai venea din dezamăgirea de a nu avea ziua de naștere perfectă, ci din faptul că părinții nu-l înțeleseseră și nu-l ascultaseră.

Acum Sergiu își așteaptă ziua de naștere. Peste câteva zile împlinește 7 ani. Părinții i-au prezentat bugetul zilei de naștere și i-au explicat cât costă fiecare lucru. Banii și i-a împărțit Sergiu care a înțeles că poate prea mult suc înseamnă un tort mai mic sau alegerea unor prăjituri scumpe va reduce numărul prietenilor invitați. Dar Sergiu e fericit că poate alege (și nu a dorit nici bere, și nici măcar Cola), iar eu de abia aștept să număr câte baloane vor fi la ziua lui și să gust din minunatul tort pe care mămica lui i-l va face cu toată dragostea din lume.

Să fim bine înțeleși: eu nu cred că orice pretenție a unui copil trebuie îndeplinită cu orice preț, nu cred că trebuie să ipotechezi casa pentru a organiza o zi de naștere, dar cred că nevoile unui copil trebuie ascultate înainte. Până la urmă părinții sunt cei care conduc: dacă un copil dorește bere la ziua lui de naștere, părintele este autoritatea supremă care decide că acest lucru e interzis. (de fapt copiii cărora li s-au pus interdicții nedrepte în copilărie au șanse mai mari să facă lucruri interzise la vârste mai mici). Dar vârsta de 6 ani e una potrivită pentru a responsabiliza un copil, pentru a-l învăța să negocieze. Iar orice vârstă e potrivită pentru a asculta un copil. Chiar și atunci când încă nu știe să vorbescă.

 

Alexandra

Standard

La aproape 15 ani Alexandra silabisea cu greu în limba lui Shakespeare. Studiază engleza din clasa I dar i-a intrat în cap că nu poate și nu știe. Într-o zi profesoara i-a spus că poate. Alexandra a zâmbit ironic. Profesoara a rugat-o să facă un mic exercițiu: în fiecare zi, timp de 5 minute să citească un text în engleză. Bine, rău, nu conta, dar să citească. Apoi încă 5 minute să copieze un text. 10 minute, atât cerea profesoara. Trecuseră câteva luni și profesoara o încuraja permanent repetându-i fără oprire că poate, iar neîncrederea Alexandrei se estompa puțin câte puțin. În fiecare zi Alexandra venea să-i arate profesoarei cât muncise în plus. Și muncea mult, dar Alexandra spunea că toată munca aceea nu îi lua mai mult de 15 minute. În fiecare zi. În ziua în care Alexandra a citit în fața clasei referatul pe care-l scrisese singură, iar colega premiantă a striga uimită: „Teacher, ați văzut ce bine citește Alexandra?!” profesoara a văzut în ochii albaștri-albaștri ai Alexandrei toată fericirea din lume.

Nu știu exact ce rotițe a mișcat profesoara. Nu știu de ce au funcționat în cazul Alexandrei, dar nu au avut succes la alți elevi. Poate că Alexandra a vrut. Poate că Alexandra a avut nevoie de cineva care să aibă măcar puțină încredere în ea și astfel să o învețe să aibă singură încredere. Poate că Alexandra nu a mai întâlnit pe cineva care să-i repete la nesfârșit că poate realiza orice. Nu știu… Dar dacă le întâlnesc pe Alexandra și pe profesoara ei, promit să le întreb.

Biblia mea

Standard

“Copiii voștri nu sunt ai voștri.
Sunt fii si fiice ale Vieții care tânjește chiar după ea însăși.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, și chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparțin.
Le puteti dărui dragostea voastra, dar nu și gândul vostru.
Căci ei au propriul lor gând.
Le puteti găzdui trupurile, dar nu și sufletele,
Căci sufletele lor sunt găzduite în casa zilei care va să vie, pe care voi nici chiar în vis nu o puteți cunoaște.
Vă puteți strădui să fiți ca ei, dar să nu căutați a-i face pe ei asemeni vouă.
Căci viața nu merge înapoi și nici nu se împotmolește în ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagețile însuflețite pe care le trimiteti înainte. Arcașul ochește ținta în nemărginire și vă înconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageți să zboare cu iuțeală în depărtări.
Cu bucurie lăsați mâna Arcașului sa vă-nconvoaie,
Căci așa cum El iubește săgeata zburătoare, la fel iubește arcul care îl ascultă.”

Khalil Gibran “Profetul”

De ce

Standard

Pentru că dintotdeauna m-am simțit apropiată de copii. Pentru că am avut norocul de a înțelege, fără ca cineva să îmi spună, că unui copil îi datorezi iubire și respect. Pentru că fiecare copil are ochi de poveste, fie ea veselă sau tristă, plăcută sau îngrozitoare. Pentru că un copil nu e cu nimic mai prejos decât un adult. Dar sigur e mai sus. Pentru că în România copiii vin la urmă și neapărat în liniște să nu deranjeze oamenii mari. Pentru că există copii abuzați, uitați, neînțeleși, bolnavi. Pentru că există copii iubiți. Și pentru că toți sunt frumoși. Pentru că au existat foarte mulți copii de la care am avut ce învăța. Și lecțiile copiilor sunt minunate. Pentru că eu cred cu încăpățânare în motivarea pozitivă a copiilor. Și în jocurile și lumina lor. Pentru că în poveștile, râsetele, bucuriile, mirările, lacrimile, durerile, supărările lor eu văd o fărâmă de Dumnezeire. Pentru că m-a inspirat filmul copilăriei mele, Maria Mirabela, de la care am și împrumutat titlul. Pentru că mă pasionează psihologia copilului. Și mai ales pentru că mai am foarte multe de învățat.

Bine ați venit!