Category Archives: Uncategorized

De ajutor

Standard

Nu prea știu cum să scriu postarea asta… deși știu sigur că ați auzit, și chiar ați scris, despre Gabriela Tudorache care are nevoie chiar și de cea mai neînsemnată mână de ajutor. Gabriela strânge bani pentru o operație în Germania la care este programată în luna iulie. Ca să nu-și piardă vederea, ca să se bucure de copii, ca să aibă o viață normală… Povestea ei, dacă nu o știți, o găsiți pe blog. Puteți dona la:

BCR – Ploieşti , Str. Mărăşeşti, nr. 185

RO87RNCB0623123175680001 (RON)

RO60RNCB0623123175680002 (EUR)

SWIFT: RNCB RO BU

Titular cont Gabriela Tudorache

 

 sau  5 euro pe apel în rețeaua Romtelecom la numărul

0900 900 200

Să ne recitim sănătoși!

Note to myself…

Standard

Acceptă și vei înțelege. Nu aștepta să înțelegi ca să accepți. Cel puțin nu când e vorba de copilul tău…

2 recomandări

Standard

Raluca Jacono va ține un workshop, Copilul tău este competent, la Timișoara în perioada 4-5 mai. Îmi place mult de Raluca, mereu îmi deschide și alți ochi (da, am mulți) și aștept momentul să o prind și la Cluj.

Dacă nu ați reușit să vedeți emisiunea “România, te iubesc” de ieri despre sistemul de învățământ mai găsiți fragmente aici (cu Voyo nu m-am lămurit încă). Chiar dacă e o analiză pe fugă, măcar trage un semnal de alarmă. Sper!

Lingvistice

Standard

Mă așteaptă vreo 7 postări, dar mie îmi vin alte idei. „Las că n-o intrat zîlele-n sac”, vorba bunicii (bunica mea vorbea cu î din i). Așa deci, postarea anterioară mi-a adus aminte că, în timp, am dat peste unele sfaturi lingvistice pe care le scriu și aici cu menționarea sursei dacă îmi aduc aminte.

  1. Copiii nu percep negațiile. Mental ei văd în imagini. Dacă le spuneți: Nu alerga! vor vedea pe cineva alergând. Înlocuiți-le cu comenzi pozitive: Mergi încet, de exemplu. (John Gray „Copiii sunt din rai”)
  2. Dacă alintați copilul cu apelative care denumesc părinții mamă, tată și miile de derivate (uups, aci mă încadrez) copilul va fi predispus să se identifice cu părintele/părinții. (Francoise Dolto „Când părinții se despart”)
  3. Cînd cereți ceva nu generalizați. Dați detalii, dacă e necesar, comunicați concret și la obiect ceea ce doriți. În loc de Stai cuminte la masă, mai bine Mi-ar plăcea să stai pe scaun. (sursă necunoscută)
  4. Feriți-vă de extremele: totul, nimic, niciodată, întotdeauna, etc.  Niciodată nu mă asculți! (Chiar niciodată?) (sursa: NLP)

La mulți ani!

Standard

Unul dintre puținele lucruri bune care mi s-au întâmplat în 2011 a fost că într-o duminică după-amiază când Delfinul dormea mi-a pușcat o idee: “Hai să-mi fac eu un blog” Și în 2 timp și 3 mișcări scrisesem vreo 3 postări (record nemaiegalat de mine veci).

Vă mulțumesc celor care au trecut pe aici, celor care m-au citit, fetelor care m-au promovat. Vă mulțumesc pentru ideile pe care mi le-ați  dat, pentru că m-ați făcut să mă simt mai puțin singură, pentru încurajări, pentru că nu ați fost întotdeauna de acord cu mine. Sunt fericită că v-am întâlnit și pentru asta îi mulțumesc lui 2011.

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

Cu drag, respect și admirație,

Anca

Crăciun magic

Standard

Am cerut puțină zăpadă sub brăduț și am primit. Aș mai cere și ceva mai multă răbdare (măcar ca să pot accepta că pe la 11 seara după o zi de alergătură e un moment (sau două sau trei… ) numai bune să ne mai jucăm o dată și gata).  În rest sunt recunoscătoare că puțin timpul s-a oprit și măcar pentru o perioadă nu mai trebuie să alergăm.

SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE! SĂ VĂ FIE BINE!

Să nu uităm că, până la urmă, Crăciunul e despre un Copil…

(scena nașterii de Heidi Malott)

Crăciunul copilăriei mele

Standard

Înainte de Crăciunul copilăriei mele vedeta nu era nici Moșul, nici bradul sau cadourile, ci zăpada. Pândeam zăpada de prin 1 decembrie (și știam sigur că e 1 decembrie pentru că la TV se dădea același film propagandistic cu Silviu Stănculescu orb pe care îl văzusem și în 1 decembrie din anii trecuți) când ocroteam cu nespusă grijă fiecare petec de gheață pe care îl poleiam obsedant cu cizmele aproape rupte de atâta derdeluș. Iubeam zăpada pentru că era sursă inepuizabilă de inventat jocuri: dat cu sania, bulgărit, construit oameni de zăpada sau cazemate din spatele cărora ne bulgăream în echipe cu gâlceavă formate. Intram în casă doar să ne uscăm mănușile (de șosete nu îndrăzneam să zicem de frică să nu fim arestați în casă) și părinții își făceau cruce de fericire că au reușit să ne prindă câteva minute ca să ne poate îndesa variceva mâncare pe gât. Uneori aveam țurțuri în păr și nu ne mai simtem nici mâinile, nici picioarele, dar nu aveam muci și ne întâlneam cu o răceală o dată la câțiva ani.

Abia rezolvată operațiunea zăpada puteam să așteptăm Crăcinul. Iar nu pentru Moș, ci pentru mersul la colindat. Prin toamnă organizam găștile intitulate pompos “de mers la colindat”. Eu făcem echipă cu vecina mea, Simina, după ce grupul de fete de pe stradă se destrămase datorită unor ireconciliabile opinii legate de traseu și repertoriu în care se strecuraseră niște acuzații rușioase de falsat. Luam casele de pe stradă la rând și abia așteptam să ajungem la ultima unde tanti Măriuța ne trata cu prăjituri și suc (prăjituri ca prăjituri că eram sătule de lins cratițele, da sucul era ceva ce prindeam rar). Peste toate astea tanti Măriuța ne dădea câte o monedă de 5 lei când tariful tacit aprobat era de 1 leu de la vecinii fără copii și 3 lei de la cei cu. Era un fel de întrajutorare de genul „eu îi dau copilului tău, tu îi dai copilului meu” care, nu știu cum, vecinilor de lângă gardul nostru deținători de 11 bucăți copii (don’t ask!) le era ceva mai rentabilă.  Abia după ce rezolvam toată strada intram în casă unde sigur venise Moș Crăciun, dar parcă nu mai conta. Obrajii ne ardeau de frig și de emoția colindatului. Toată noaptea se auzeau colinde la fiecare casă. Seara târziu începeau să vină grupuri, grupuri de rude și prieteni de-ai părinților și, deja dormind, îi auzeam în vis și zâmbeam știind că mai urmează zile în care ne vom colinda alți prieteni și rude, că vom merge în vizită să vedem alți brăduți și să schimbăm pentru câteva ore jucăriile cu cele ale prietenilor. Într-un singur an colindele se auziseră ceva mai slab vreo oră cât la televizor se dădea Dallas-ul doar pentru a le auzi și mai puternic parcă pentru a-i aminti lui JR că o fi având el petrol, piscină și mașini, da nu mergea la colindat.

Erau anii 80, zăpada nu reușea să se murdărească de la cele 5 mașini care treceau pe strada micului oraș și rămânea așa imaculată, parcă așteptându-ne pe noi copiii până în primăvară când deja ne cam săturasem de ea. Lumea nici nu concepea să nu meargă la colindat și corurile pe care le auzeam erau chiar dumnezeiești, dar nu mai știu dacă pe atunci oamenii mergeau la colindat pentru că așa simțeau sau pentru că nu era nimic la televizor.

Mărunte

Standard

Apropo de ce scriam în postarea trecută…

Șahul înseamnă menținerea unor strategii coerente. Însemnă să nu renunți atunci când inamicul îți distruge un plan, ci să concepi imediat unul nou. O partidă nu este câștigată sau pierdută atunci când regele a fost prins în sfârșit într-un colț. Soarta unei partide este pecetluită atunci când un jucător renunță să mai elaboreze vreo strategie. Când soldații săi sunt risipiți cu toții, când nu mai au o cauză comună și se mișcă haotic; atunci e pierdută o partidă.

(Kazuo Ishiguro Amintirea palidă a munților)

Cred că șahul e sportul învingătorilor. Chiar și atunci când pierd.

………………………………………………………………………………………

Am citit ceva tare frumos. Și iar m-am înfiorat de puterea pe care o am. Sper să nu uit că ea vine la pachet cu un soi de responsabilitate care ar trebui să fie naturală, instinctuală.

……………………………………………………………………………………….

Raluca Jacono (Copilul competent în blogroll) ar ține niște cursuri. Cam despre ce am dori noi să fie (parenting, familie, dezvoltare personală). Ce ziceți, clujeni, facem de-un grup?

………………………………………………………………………………………

Nu în ultimul rând: Bazarul picilor/elevilor de la Waldorf e sâmbăta aceasta (26 noiembrie) la sediul din Zorilor. Haideți, va fi distractiv!