Monis a lansat leapșa filmelor care bântuie. Păi să vă spun drept pe mine mă bântuie uneori realitatea, de nu-mi mai trebuie filme. Dar un top 3 al filmelor care mi-au cutremurat copilăria în coșmaruri și temeri tot am scos:
- Pinocchio. Unui copil îi cresc urechi de măgar, e răpit, rătăcit, fraierit pentru că nu și-a ascultat tatăl (și cu asta salutăm minunata imagine a creatorului pedepsitor). Sublim!
- Bambi. Mama lui Bambi e împușcată. Trebuie să spun mai multe?
- Dumbo. Sau cum să învățăm să respingem tot ce nu se încadrează în tipar totul asezonat cu șocul despărțirii de mamă. Altă capodoperă.
Despre cărțile copilăriei poate aș avea mai multe de spus, dar trebuie să dau o raită plin biblioteca „aceea”. Dar de departe conduce în topul groazei Povești cu zâne a Contesei de Segur. Doar când îmi aduceam aminte coperta cărții mă înfioram. Abia târziu am dat despre cartea autobiografică a autoarei, Necazurile Sofiei, și am găsit în copilăria ei rădăcinile sadismului și gândirii întunecate. Probabil încă o pledoarie pentru „Așa nu!”. (o sinteză interesantă am găsit aici).
Vise plăcute!
Am văzut că leapșa circulă deja cu viteză, așa că nu știu cine nu a facut-o. Dacă v-ar plăcea, vă rog, preluați-o! Ce zici, Andreea, te-ar tenta?
copiicuochidepoveste 
“Singur pe lume” cum ti se pare? Stiu ca era trist, uneori un pic vesel, dar era asa triiist incat am zis ca n-o sa le dau cartea copiilor mei. Acum insa ma gandesc ca nu ar fi rau sa citeasca si sa vada ca pe lume exista si greutati, multe-multe, dar cu prietenii treci peste ele.
Oh, da dureros de trist. Ţin minte că îmi citea bunica şi lăcrimam amândouă. Dar voi reveni cu topul cărţilor. Vrei să preiei leapşa cu filmele şi cărţile?
Ieri am vazut “Bambi” cu cea mare – tocmai pentru ca la 5 ani o preocupa mult problemele existentiale. A fost cea mai buna baza sa discutam despre moarte si pierdere.
M-am decis sa fac asta petnru ca sunt 100% dispusa sa ii acompaniez intrebarile, altfel n-as da apa la moara.
Cu drag, R
Raluca, m-am întrebat dacă nu cumva în cazul lui Bambi părinţii mei au gestionat greşit situaţia. pentru că nu mi-au explicat nimic (a feri permanent un copil de lucrurile naturale poate fi foarte nociv). Acum eu i-aş povesti copilului meu despre moartea dacă va întreba, dar nu ştiu dacă EU mă voi putea împăca vreodată cu Bambi.
Anca, te cred, copiii ne pun pe masa ranile copilariei, pur si simplu prin faptul ca ii preocupa existenta noastra pe acest pamant. Parintii mei au ales sa imbrace totul in plus din propriile lor angoase, ca norocul ca nu le-am impartit plusul :O)
Te salut, asa neimpacata cu Bambi :O)
Eu nu-mi feresc copiii de subiectul mortii, ci de descrierile sadice (am stabilit deja,. Creanga e campion 🙂 ).
Anca, zici de Pinocchio -filmul de animatie (de W. Disney?). Eu-s moarta – pardon, topita dupa el!!!
La capitolul povestile copilariei, pe mine m-a socat “Puiul” de Al. Bratescu-Voinesti. De fapt nu stiu cat povestea, cat maica-mea.. Stiu ca o tot intrebam pe mama daca ea ar fi in stare sa faca ce a facut prepelita `ceea denaturata, iar ea ma baga si mai in ceata pt ca nu-mi dadea un raspuns limpede..
Vaaaaaaaaaaai eu am avut un şoc cu Amintirile lui Creangă când le-am recitit la maturitatea. Ceea ce mi se părea normal în copilărie (!!!) acum se dovedea a fi o adunătură de răutăţi, abuzuri şi umilinţe.
Nu, nu-mi place Pinocchio. Pentru că propovăduieşte ideea Părintelui care dă viaţă doar pentru a fi urmat orbeşte, a copilului care ar face orice să fie iubit şi acceptat aşa cum e şi care plăteşte cu vârf şi îndesat orice greşeală. Mi se pare că are un mesaj tare manipulator.
“Puiul” a fost o porcărie. Poţi să-ţi închipui că în clasa a 5-a la olimpiada de română a trebuit să rescriu povestea imaginându-mi că eu sunt puiul??!! Deci o inocentă perspectiva asupra propriei morţi a unui copil de 10 ani. Sadic!
Subscriu: la Puiul mama mea bocea langa mine iar eu ma credeam stupida, nu intelegeam de ce…
Grati, touche – descrierile sadice, that´s it! E o mare diferenta.
pe mine ma bantuie Greuceanu… nu film.. aveam diapozitive, dar imi amintesc cu graoza de ceea ce simteam atunci cand ajungeam la scenele de lupta. Tata se mandreste ca, Greuceanu a fost somniferul meu… mi-l punea mereu cand nu adormeam, pentru ca imi puneam patura in cap si nu mai ieseam de acolo. Brrr…
Chiar că brrrrrrrrrr. Imaginile vizuale sunt şi mai impresionante aşa că pot doar să-mi închipui impactul pe care l-a avut Greuceanu asupra ta. (la capitolul basme eu am o problemă cu fraţii Grimm!)
Mă bucur că ai trecut pe aici 🙂
Eu inca nu pot sa-i citesc copilului basme romanesti si nici sa i le arat la televizor, nu e in stare sa proceseze fara traume majore chestii de gen “Capra cu trei iezi” (unde lupul ii mananca pe cei doi iezi, iar al treilea da cu el in foc), Alba ca zapada (cum adica a dus-o vanatorul in padure sa o omoare?! Cum adica i-a dat cotoroanta un mar otravit?!), Punguta cu doi bani (Cum adica l-a aruncat in fantana?!!!) si asa mai departe… Toate povestile noastre clasice incep cu o crima (sau macar o tentativa esuata) :-))) Si o parte din cele internationale la fel… Destul cat sa ne-o ia imaginatia (si-asa bogata) razna…
In schimb, pe mine Povesti cu Zane m-a fascinat foarte tare (bine, recunosc ca am avut si cosmaruri de la ea gramada), am citit-o si rascitit-o pana s-a ros…
Eu cand eram copil eram fix ca al meu cel mare, imi aduc aminte ca cea mai traumatizanta lectura (pe care n-am putut sa o termin niciodata) a fost “Gandacelul” Elenei Farago – imi venea sa vars de rau ce mi se facea citind-o…
Oh si apropo, ca a fost mentionat, acum cand recitesc Ion Creanga, mi se face rau :-)))
Simona, poveştile româneşti SPER că au fost scrise pentru oameni mari :). Şi aproape toată literatura noastră pentru copii din vremea aceea e sau manipulatoare prin frică sau propaganda comunistă. Farago şi compania nu prea aveau habar ce în sufletul unui copil şi preferau să scrie despre moarte, suferinţe, dureri… aşa ca să ne călescă, vezi Doamne. (şi pe mine m-a urmărit poezia aia, cred că e şocanţă şi pentru un adult, daramite pentru un copil care se transpune total în ceea ce aude)
Raluca, multumesc mult 🙂
Eu cred ca blamam degeaba povestile romanesti, si in cazul celor internationale procentul de “grozavii” e la fel de mare: Fetita cu chibrituri e no. 1 in topul meu horror din copilarie, Scufita rosie , Alba ca zapada (de care s-a amintitit) etc.
Salut, Luminita, bine ai venit pe aici. Ai dreptate cu “Fetița cu chibrituri”, cred că ar merita un loc 1. (cred că eu mi-am reprimat amintirile despre ea, de aceea nu am pomenit-o)
Buna…plangeam pe rupte cand mama imi citea Gandacelul si Mama (de George Cosbuc)…si inca nu eram la scoala….toate acestea se intamplau cu 28-30 de ani in urma . Ok! nu se stiau atatea despre copii, nu aveau acces la atatea “materiale didactice pentru copii”, ca in zilele noastre …ce nu inteleg eu e: de ce, acum, in 2012, la grupa mijlocie(fiul meu are 4 anisori) d-na educatoare citeste “Puiul” de Al. Bratescu-Voinesti???? Nu mi-a venit sa cred cand a venit acasa si a inceput sa-mi puna n intrebari gen…puiul chiar a murit de frig??? mama lui l-a lasat singur??? si chiar a plecat fara el???……..etc etc. AM FOST BLOCATA!!! credeti-ma , nu am stiut cum sa reactionez…dupa o discutie subtila cu doamna eduatoare pe tema aceasta concluzia a fost ca sunt eu un pic cam sensibila, ca mama…..de obicei nu sunt o tipa care sa cad usor in extreme, dar primul impuls a fost sa-l mut la alt camin…..din pacate, locuiesc intr-un oras micccccccccccc din Moldova si e practic imposibil sa gasesc loc liber altundeva.
As avea atatea sa va povestesc ce se intampla la caminul acesta……..desi e unul din cele mai bune camine din oras…..si nu numai la camin, si pe strada si in parc….si n discutii cu diferiti cunoscuti si mai ales rude care nu mai contenesc cu critica si sfaturile……………si apoi sa-mi tranteasca “ei ha!!! pe vremea mea ….!!!!”
va pup
Buna, Ana, si bine ai venit pe aici. M-a infiorat povestea ta, sincer! Nici mie nu mi se pare “Puiul” o lectura potrivita nici macar pentru clasa a 5-a cand o citeam noi. Sunt atat de multe povesti/poezii frumoase, chiar opere literare potrivite si placute copiilor. Poti incerca sa intrebi educatoarea care e motivatia unei astfel de alegeri. Sa nu te dai batuta in fata celor cu sfaturile 😉 cred ca toate ne “luptam” cu asta.
Te mai asteptam cu povesti chiar daca nu sunt placute.
Pingback: Povești terapeutice « copiicuochidepoveste