Povești terapeutice

Standard

Unul dintre cele mai faine lucruri legate de blogul ăsta e faptul că mi-a dat posibilitatea să văd foarte clar când mă înșel. Când am zis că există povești „bune” și povești „rele” am greșit, zic eu. Între timp m-am mai deșteptat (ha!) și mi-am dat seama că a citi chiar și povești triste/nefericite/dure (atunci când copilul dorește asta!) e de multe ori benefic pentru copil deorece se regăsește pe sine, temerile sale, întrebările în povestea respectivă, are un sentiment de apartenență, de „nu mi se întâmplă doar mie”/„nu sunt singurul ciudat care simte așa”, prin povești își poate exprima și chiar înțelege sentimente și emoții care altfel poate ar fi nedeslușite, în povești își rezolvă conflicte care sunt ale lui și doar ale lui și tot poveștile îl aduc mai aprope de o lume în care totul e posibil. Poveștile vorbesc în locul nostru. De aceea cu drag vă recomand un link de povești terapeutice. Deocamdată nu le-am citit pe toate, trec cu greu peste derapajele de punctuație, iar la început poveștile nu m-au impresionat (nu sunt cine știe ce revelații), dar povestea de început, cea cu papagalul care lovit de stăpânul lui chelește și nu mai vorbește până în ziua în care întâlnește un om chel pe care îl întreabă dacă și el a chelit pentru că a fost lovit, mi-a adus aminte că vreun an m-am chinuit să-i explic copilului cum eu nu plâng când mă spăl pe cap, cum jucăriile lui nu plâng când se spală pe cap, nu pentru a-l certa, ci într-o încercare disperată de a-l convinge că spălatul pe cap e o plăcere. Cu cât eram eu mai veselă, cu atât era el mai trist și mă întreba mai cu foc „Da, nu plângi?”. Până în ziua în care m-am trezit și i-am spus că și eu plângeam când eram copil și mă spăla mama pe cap. De atunci, din clipa în care și-a dat seama că mai există un om care a chelit pentru că a fost lovit, a încetat să mă mai întrebe de ce nu plâng când mă spăl pe cap.

Povestiți-vă, așadar!

Advertisements

4 responses »

  1. Am si eu doua carti in format electronic cu basme/povesti terapeutice, una in engleza si una in romana, de Sempronia Filipoi, am inteles ca ar fi destul de cunoscuta. Daca le vrei, da-mi un semn.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s