Copilul credincios

Standard

Toți copii se nasc credincioși. Nu religioși, ci total dispuși să creadă. Vin pe lume cu un imens potențial de magie, imaginație și credință care poate fi dezvoltată sau înfrânată de adulții reprezentativi. Odată cu înaintarea în vârstă potențialul de magie scade, dar cu cât acesta a fost mai mare, cu atât creativitatea, imaginația copiilor e mai productivă. La fel și capacitatea lor de a se descurca în diferite situații, de a aborda inventiv nu doar activitățile de învățare, ci și situațiile de viață. Gândirea magică poate fi o sursă incredibilă de resurse personale, de dezvoltare a empatiei și de înțelegere a lumii. Unii s-ar putea întreba dacă nu cumva copilului ar trebui să i se prezinte realitatea tocmai pentru a nu avea un „șoc” mai târziu. Dar pentru copilul mic, realitatea, așa cum o percepem noi, e de neînțeles și orice încercare a noastră de a-l plasa în realitate presupune un efort psihic și spiritual de multe ori imposibil din punctul lui de vedere.

Gândirea magică poate fi în același timp și o unealtă a părintelui. Dacă un copil se sperie/plânge că există un monstru sub pat (și pentru el chiar există!) părintele n-ar trebui să încerce să-l convingă contrariul, ci să vadă odată cu copilul și altceva: Poate există un monstru sub patul tău, dar uite acolo e și o baghetă fermecată/înger/ zână bună care te protejează de monstru și care are/au grijă de tine. În lumea magică balanța rău-bine poate fi mereu echilibrată.

Vreau să cred în Moș Crăciun pentru că vreau să cred în bunătate, altruism, miracole (n-am aterizat de la Hollywood, stați liniștiți!). Și pot să-i contracarez atât de hulitul consumerism cu povești magice, cu gesturi generoase, fie ele și mici sau neștiute, cu vise împărtășite și chiar și cu cadouri. Pentru că ceea ce societatea numește „copil răsfățat” nu e  un copil care primește prea multe, ci cel care primește prea multe lucruri de care nu are nevoie. 

O lună magică vă doresc!

Advertisements

5 responses »

  1. Anca, este total in asentimentul meu ceea ce ai scris mai sus! Eu sunt PENTRU Magie!
    Atata doar ca din faza in care un copil isi fabrica un monstru (o frica), tot el detine si remediul (zana cu bagheta magica sau..); nu i-l fabric eu ca sa-l impac, ci ma introduc, pe nesimtite, sa-l sprijin sa si-l afle, sa-l scoata la iveala. Poate va descoperi ca, langa un soricel din carpa sau cu o lampa de veghe la ceasul somnului, isi spulbera toti “monstrii de sub pat”.

    • Da, da și eu asta spuneam (și ăsta e rolul imaginației, zic eu): îl înveți pe copil să-și CONSTRUIASCĂ singur mijloacele prin care să facă față unei situații (da, la început îi sugerezi ce poate exista pe lângă monstru, dar îl lași pe el să aleagă și în foarte scurt timp imaginația lui și mai apoi realitatea va oferi singură soluțiile).
      Magia aparține unei vârste spre care și noi adulții am putea să ne îndreptăm uneori…așa ca să mai contracarăm părțile negative ale realității.
      Magie să fie, zic! 🙂

  2. Exista o carte celebra (are 50 de editii in limba engleza) care detaliaza exact ce spui tu. Cartea se numeste “Anii magici” si e scrisa de Selma H. Fraiberg, unul din primii psihoterapeuti si psihanalisti de copii. Citeste cartea, ti-o recomand cu toata increderea. Merita!

  3. Pingback: Copilul religios | copiicuochidepoveste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s