– Vai, spune siderată Bunica, am văzut la televizor un copil de 2 ani în costum popular care așa de frumos vorbea. Și mai și cânta, plusează ea visând și la “mărirea” altora.
– …………………………..
– Mie așa de mult îmi plac lucrurile astea… Tu ce zici? și Bunica se întorce spre copilul de 4 ani care răspunde vag plictisit:
– Eu cred că la 2 ani un copil e încă bebeluș și nu poate să cânte și să vorbească.
(am zâmbit citind-o pe Ana)
***********************************************************************
Îl iau în brațe și-l țin așa puțin de drag și dor. Și apoi încerc să-l las:
– Să mă ții în brațe că ești mămica mea!
Mi se pare corect!
copiicuochidepoveste 