Tag Archives: The Nurture Assumption

Cine ne creşte copiii?

Standard

Am citit undeva afirmaţia că fiecare copil e produsul celor din jur mai mult decât produsul propriilor părinţi. Şi mi s-a aprins un beculeţ. Am căutat informaţii despre autoare, Judith Rich Harris, şi despre carte The Nurture Assumption şi am dat peste recenzia de pe Wikipedia. Hmmm… Beculeţul meu lumina parcă altfel. Scurt pe doi, autoarea susţine prin studii de caz, cercetări – bază solidă – că indiferent de ceea ce s-a trasmis, conştient sau inconştient, copilului de către părinţi, copilul se va plia mai mult pe educaţia grupului şi va imita ceea ce grupul îi transmite. Ar fi multe de spus, nu am citit cartea şi nu prea pot să-mi fac o idee clară şi corectă , dar eu m-am gândit la cu totul altceva. La ce Judith Rich Harris nu s-a gândit pentru că nu s-a născut în România. Cât din educaţia pe care am primit-o sau o dăm nu e produsul presiunii celor din jur? De la sfaturile atât de dragi mie, la ruşinea care ne împresoară pentru că „progenitura” s-a trântit iar pe jos sau Doamne fereşte îndrăzneşte să plângă în public. La stai frumos!, nu pentru că eu, părintele tău, cred în asta, ci pentru că ştiu că îi deranjezi pe cei din jur şi eu, părintele tău, m-a săturat să mi se facă observaţie. La nu pune mâna! că iar ne face vânzătoarea observaţie, chit că nu am spart, rupt, distrus nimic, deşi ca adult dacă fac aşa ceva nu-i capăt de lume (nu-i de schimbat magazinul, cam toate sunt la fel). La nu fugi, nu striga, nu te bucura, nu cânta, nu fi tu însuţi pentru că îi oboseşte pe alţii. Mănâncă avocado că aşa mănâncă şi Gigel de la 4, învaţă să numeri în engleză de la 9 luni că aşa ştie şi Gigela de la 2. Şi ăsta e doar vârful aisbergului. Mai grav e că tu, copilul, trebuie să devii medic/poet/inginer că aşa a spus bunica într-o seară când i-ai dat cu stetoscopul/pixu’/lopata de jucărie în cap şi a observat ea că ai avea aptitudini pentru aşa ceva. Şi de multe ori părinţii tac pentru că ştiu că nu are rost să o contrazică pe bunica: ea, vecinii, rudele de până la gradul 5, colegii de serviciu şi nemurile lor, dar mai ales necunoscuţii de pe stradă au întotdeauna dreptate. A copilări cu adevărat în România e sport extrem. Cât de liberi suntem noi ca părinţi pentru a ne lăsa copiii să fie liberi?

(pe tema asta scrie şi Cristina)

Advertisements