Tag Archives: relații familiale

Dilema

Standard

Am promis că scriu despre ce cred eu că înseamnă mamă bună. Şi poate dacă aş fi găsit răspunsul, aş fi scris…Primul gând care mi-a venit “Mamă bună e cea care crește un copil fericit” s-a lovit de tot felul de demontări Cum știu că e cu adevărat fericit? Dacă ceea ce mă face pe mine fericită, nu-l face pe copil? Cât înțeleg din sufletul unui copil care abia învață să se exprime? O mamă nefericită poate crește fericit un copil?

Și uite așa am ajuns la dilema căreia nu i-am găsit încă un răspuns… Acum vreo lună am văzut (nu de la început)  un documentar pe Discovery despre o englezoaică măritată cu un turc la mama lui acasă. Adică în Turcia. A născut un băiețel și curând după naștere au început să apară probleme între ea și soțul ei. Când copilul avea 3 ani deja soțul o bătea că nu zâmbea, că zâmbea prea mult, că nu se aranja, că prea se aranja, că nu era micul dejun gata, că, că, că. Motive găsea. O abuza verbal și o bătea chiar și de față cu fiul lor. Într-o seară când a bătut-o cu picioarele până a lăsat-o în sânge, s-a refugiat în casa socrilor ei și le-a mărturisit acestora că vrea să se întoarcă în Anglia. A avut primul șoc când socrul ei i-a spus că va pleca din Turcia doar dacă el are chef. Și-a dat seama că e prizonieră acolo și a mai îndurat încă 3 ani de chin până când soțul ei i-a dat voie să plece într-o vacanță în Anglia împreună cu fiul lor. Ajunsă acolo l-a sunat pe soț și l-a anunțat că nu se mai întoarce. În câteva zile el a ajuns în Anglia hotârât să-și recupereze familia. Ajunși la tribunal femeia a aflat cu stupoare că deși ea poate să rămână în Anglia, nu avea nici un drept asupra fiului care, născut în Turcia, nu era cetățean britanic. Tatăl s-a întors cu băiatul în Turcia, iar ea a rămas în Anglia. Toate demersurile legale de a-și recupera copilul s-au dovedit a fi un eșec deoarece fiul era cetățean turc. După câtva timp soțul a angajat niște mercenari care au răpit-o și au dus-o în Franța unde el o aștepta cu o mașină. Împreună cu fiul lor. Ca să nu-si tulbure copilul femeia s-a lăsat dusă prin toată Europa până la granița Bulgariei cu Turcia. Acolo, era deja dată în consemn la frontieră așa că au fost opriți de vameși. Pentru că nu erau divorțați și pentru că femeia nu a îndrăznit/știut să depună plângere împotriva soțului au fost lăsați să plece. Dar ea s-a reîntors în Anglia. Fără copil. A ținut legătura cu fiul ei ajuns, la momentul reportajului, student la o facultate din Turcia. Dar femeia a recunoscut că deși scăpase din căsnicia de coșmar nu s-a simțit liberă cu adevărat decât atunci când copilul a devenit independent.

Prima mea întrebare obsesivă a fost binențeles cum a putut să-și lase copilul. Nu e nici o învinovățire în întrebarea asta, e doar recunoșterea mea că nu aș fi putut să plec fără copil. Dar nu știu ce aș fi făcut dacă eram cu adevărat în locul ei. Era o mamă rea că a plecat? Ar fi fost o mamă rea dacă ar fi rămas (un copil martor permanet al unor abuzuri familiale crește cu o traumă uriașă și cu o imagine distorsionată a relațiilor familiale)? E mamă rea că nu a luptat mai mult? Ar mai fi putut face ceva în plus? Nu știu. Eu n-am găsit răspuns…

Și încă mă întreb ce-aș fi făcut în locul ei dacă aș fi avut strict două opțiuni: să-mi părăsesc copilul știind că e bine îngrijit, dar privat de prezența maternă sau să rămân lângă el și să-l supun, odată cu mine, unui abuz… Voi ce-ați fi făcut?

Advertisements