Tag Archives: media

Interesant (7)

Standard

Despre stereotipurile perpetuate de Disney azi vă prezentăm bărbatul frumos, luptător și fără sentimente.

Oare cui dăunează mai mult imaginea aceasta: băieților care sunt obligați să-și reprime orice emoție, să fie competitivi mai presus de orice și să domine în fiecare situație sau fetelor care învață să fie supuse unor asemenea bărbați?
Mă gândesc că nici mamelor de fete nu le e deloc ușor…

P.S. Da, din păcate și pe mine, nu doar pe fiul meu, mă atrag filmele Disney.

Ioana

Standard

Când am cunoscut-o, Ioana avea 9 ani. Era o fetiță cu ochi mari, negri, mereu frumos îmbrăcată, dar tăcută și retrasă. În ziua în care m-am apropiat puțin de ea, Ioana și-a pus brusc mâinile în cap și s-a tras cât de departe a putut. Mi-am cerut scuze că am speriat-o și…n-am gândit mai departe. Nu, pentru că îmi era imposibil să-mi închipui. În ziua în care Ioana și-a desenat familia am înlemnit în fața desenului și într-o groaznică fracțiune de secundă am înțeles totul. Ioana se desenase lângă fratele și tatăl ei, iar într-un colț, o mâzgâlitură neagră-neagră, fără mâini și picioare era mama. Apoi am aflat că pe Ioana o bătea mama cu mâinile și picioarele. Că o bătea în fiecare zi. Că o bătea fiindcă mama era bolnavă. Că o bătea până obosea. Și cel mai important am aflat că eu nu pot să fac nimic.

Nu, n-am făcut nimic pentru Ioana. Am mers mai departe într-o lume cu copii și veseli și triști, și fericiți și nefericiți. Dar din când în când mai vedeam imaginea Ioanei cu ochi închiși și mâinile ca pavăză.

Nu mă pot opri să observ atitudinea mass-mediei (ca reflecție perfectă a societății în care trăim) în cazul a 2 tipuri de știri: senzaționalul, incredibilul și șocantul în cazul unui părinte agresat/abuzat de propriul copil și banalitatea unui “suportabil” caz în care copilul e agresat de părinte…