Tag Archives: învățământul românesc

Logica Ministerului Educației

Standard

Probabil speriat de „exodul” copiilor către învățământul privat, învățământul alternativ și cel confesional, Ministerul Educației a pornit inspecții riguroase în școlile și grădinițele din aceste tipuri de învățământ să vadă exact ce “vrăji” fac cei de acolo pentru a-i deturna pe atât de mulți copii din excepționalul, bine-organizatul, eficientul învățământ tradițional. Nu și-au pus deloc problema că poate acesta din urmă e de verificat, că poate rezultatul a mai mult de 20 de ani de organizare execrabilă a început să se vadă de mult mult timp, că dacă ei nu se trezesc, părinții au încetat de ceva vreme să mai doarmă, că acești copii merită mult mai mult decât ei pot să conceapă și mai ales că, acționând așa, doar perpetuază un tip de gândire destructivă care nu a adus nimic bun niciodată. Minți luminate din conducerea acestui minister gândesc doar cum să dea vina pe alții pentru tot ceea ce nu funcționează, în loc să se întrebe cum s-a ajuns în această situație și mai ales cum pot repara acum măcar o parte din răul făcut. Lipsa vizionarismului e marea problemă a tuturor guvernanților care s-au perindat în “anii libertății noastre”, iar Ministerul Educației este poate cel mai vizibil exemplu al acestei deficiențe patologice pentru că, pentru a înțelege cu adevărat Copilul în slujba căruia ești, trebuie să fii puțin intuitiv, iluminat și vizionar și să vezi viitorul Adult din el. Asta dacă îți dorești o societate funcțională*…

* (Sincer, am început să mă gândesc că nu-ți dorești. Pentru că adulții dintr-o societate funcțională ar putea, din când în când, să iasă pe stradă și să strige că refuză să fie otrăviți, de exemplu. Și de aici la a te da jos pe tine din locul tău călduț-călduț nu e decât un strigăt.)
scream
(Edvard Munch – The Scream)

Advertisements

Alexandra

Standard

La aproape 15 ani Alexandra silabisea cu greu în limba lui Shakespeare. Studiază engleza din clasa I dar i-a intrat în cap că nu poate și nu știe. Într-o zi profesoara i-a spus că poate. Alexandra a zâmbit ironic. Profesoara a rugat-o să facă un mic exercițiu: în fiecare zi, timp de 5 minute să citească un text în engleză. Bine, rău, nu conta, dar să citească. Apoi încă 5 minute să copieze un text. 10 minute, atât cerea profesoara. Trecuseră câteva luni și profesoara o încuraja permanent repetându-i fără oprire că poate, iar neîncrederea Alexandrei se estompa puțin câte puțin. În fiecare zi Alexandra venea să-i arate profesoarei cât muncise în plus. Și muncea mult, dar Alexandra spunea că toată munca aceea nu îi lua mai mult de 15 minute. În fiecare zi. În ziua în care Alexandra a citit în fața clasei referatul pe care-l scrisese singură, iar colega premiantă a striga uimită: „Teacher, ați văzut ce bine citește Alexandra?!” profesoara a văzut în ochii albaștri-albaștri ai Alexandrei toată fericirea din lume.

Nu știu exact ce rotițe a mișcat profesoara. Nu știu de ce au funcționat în cazul Alexandrei, dar nu au avut succes la alți elevi. Poate că Alexandra a vrut. Poate că Alexandra a avut nevoie de cineva care să aibă măcar puțină încredere în ea și astfel să o învețe să aibă singură încredere. Poate că Alexandra nu a mai întâlnit pe cineva care să-i repete la nesfârșit că poate realiza orice. Nu știu… Dar dacă le întâlnesc pe Alexandra și pe profesoara ei, promit să le întreb.