Tag Archives: Grădiniţa Waldorf Cluj-Napoca

Poveste cu două grădiniţe

Standard

Începeau înscrierile la grădiniţă… Doamna B se uită în portofel şi văzu negru. Minunata căptuşeală neagră, clară şi neacoperită de nici cea mai mică impuritate strălucea maiestuos în soarele de primăvară. Doamna B oftă amarnic şi trecu pe lângă grădiniţa particulară uitându-se în cealaltă parte şi gândind optimist: „Nu mai e mult pâna la cealaltă viaţă…” şi intră în curtea grădiniţei de stat cu capul plecat, aşa cum îi stă bine oricărei fiinţe umane care nu e nici director, nici inspector. De pe pereţi, grădiniţa te informa că ea e în slujba copilului motiv pentru care decreta cu litere îngroşate (sau boldite) cum că un copil nu are voie să, şi să, şi să. Doamna B mai oftă odată şi adoptă crezul românesc de „bucuroşi le-om duce toate” şi îşi ceru scuze în gând junelui B în etate de 2 ani jumate. Căci junele B trebuia până în septembrie să se despartă de scutecul de unică folosinţă, multiubita lui suzetă de somn alintată drăgălaş Suzi sau Suzilichi şi de un pluşat cu care dormea. Asta dacă vroia să intre în rând cu lumea. Lumea care dorea ca el să se dezvolte armonios, care-l trata potrivit nevoilor lui, care promitea să-l respecte şi să-l crească frumos plus alte blablabla-uri pe care directoarea le recită pe nerăsuflate în faţa doamnei B. Sătulă ca de mere acre de blabla-urile arhicunoscute, pe doamna B o trecură toate apele dar spera că septembrie era departe.

În vară junele B trecu la chiloţel cât ai zice „scutec de unică folosinţă neprietenos cu mediul”. Fără probleme. Doamna B ar fi răsuflat uşurată dacă n-ar fi ştiut că nu acolo e baiul, ci că perfida, inestetica, needucativa de Suzi avea să-i pună la încercare calităţile de mamă. Că deja era septembrie şi iubirea junelui era mai vie ca oricând. Disperată (mai erau câteva zile până la momentul M) încercă metoda „atacă şi vezi tu ce-o mai fi” pe care o ura din toată inima. Adică îi şopti tânărului B că nu găsea suzeta şi îl asigură de toată dragostea ei. Junele B era un tânăr rezonabil: nu plânse, nu ameninţă, nu se refugie în comportamente distructive, ci din contră oferi un spectacol de cântec, joc şi voie bună însoţite de inevitabilul „bravo!” pe care şi-l servea generos la fiecare 5 minute. După trei recapitulări ale compilaţiilor Cutiuţa muzicală 1, 2, 3 şi 4, şapte Old MacDonald, treisprezece „Hush Little Baby”, două romanţe (aici Doamna B decretă că junele stătuse prea mult la bunici) variaţiuni pe tema „transporturi” ale valsului „Barca pe valuri” (trenul pe valuri, maşina pe valuri, avionul pe valuri, avionul militar pe valuri, avionul militar care face aplicaţii pe valuri, elicopterul pe valuri etc fără număr) şi când tocmai se pregătea să reia pe nişte versuri halucinante linia melodică de la Yellow Submarine doamna B aruncă prosopul. Nu că n-ar fi fost fan Beatles. Nici că se crăpau zorii zilei următoare. Numai şi numai pentru că junele B începuse să falseze. Şi doamna B ştia că falsatul era semnul unui stres major. Aşa că se mai aplecă o dată să caute sub pat şi declară victorioasă că o găsise pe Suzi. O jumătate de minut mai târziu junele B sforăia imperceptibil. Doamna B se uită la ceas, declară decesul metodei de renunţat la Suzi la ora 3, 14 dimineaţa şi se trânti pe pat.

Şi iar o porni spre grădiniţă mai îndoită ca niciodată. Şi începu cu glas tânguitor să-şi spună păsul: „Ştiţi… acomodarea e grea…, n-aş vrea să-l supun încă unui stres măcar pentru o perioadă…, s-ar putea…, aţi vrea… pentru început … doar la somn că în rest nu are nevoie…se poate să….?” Doamna de la grădinţă (doamna B nu ştia cu cine avusese onoarea) zâmbi politicos până auzi numele Infamei când ejectă un NUUUUUUUUUUU atât de lung şi de oripilat încât doamnei B îi fu ruşine că există. Îi mai fu ruşine peste încă 2 zile când se duse iar să vorbescă chiar cu educatoarea grupei mici.  Şi mai plecă puţin capul până aproape dădu cu el de pământ. Era clar: avea un copil disfuncţional. Ori copilul ori sistemul. Şi sistemul, ştim cu toţii, nu avea cum să fie.

Dar doamna B avea un as în mâneca. Singura problemă e că nu ştia sigur dacă îl are. Aştepta plină de speranţă răspunsuri de la Grădiniţa 2 şi interviul în care junele B afla dacă avea sau nu avea loc. Doamna B încă mai tremura când pronunţă întrebarea dătătoare de palpitaţii în ultimele săptămâni. Şi doamna educatoare de la grădiniţa 2 îi răspunse: „Doamnă B, noi nu putem hotărî când e momentul ca un copil să renunţe la suzetă. Fiecare copil are ritmul lui. Şi în general părinţii ştiu când vine acest moment pentru că ei îşi cunosc copiii cel mai bine.” În acest moment doamna B se ciupi puţin. Şi doamna educatoare 2 continuă: „Ba chiar se poate să existe şi un regres în cazul controlului urinar. Adică să mai facă şi pe el . Dar nu e nici o problemă. Integrarea într-un mediu nou e foarte stresantă pentru copilul mic şi îl putem face să treacă mai uşor peste acest stres acceptându-i problemele.” Doamne B se ciupi tare. „Noi recomandăm integrarea treptată, adică în fiecare săptămână vin unul sau 2 copii noi tocmai pentru a ne putea concentra pe copilul care are nevoie de ajutorul, atenţia şi dragostea noastră. Copil care se desparte de familie, de mediul lui cunoscut şi confortabil poate pentru prima oară. Pentru început noi nu îl „învăţăm” nimic, ci ne preocupăm de integrarea lui lină şi naturală într-un mediu nou.” Doamna B îşi dădu chiar o palmă ca să fie sigură că nu visează. Şi că nu bătuse câmpii atâtea amar de zile. Fugi repede acasă, să facă bagajele şi să se mute cu căţel şi cu purcel la Grădiniţa Waldorf.

P.S. Că tot vorbeam cu Andreea: în Cluj, grădinița și școala Waldorf sunt gratuite. La grădiniță se plătește masa ca și în orice altă grădiniță și eventual o sumă modică (chiar modică!) pentru tot felul de cheltuieli. Ca în orice grădiniță de stat.

Advertisements