Tag Archives: Francoise Dolto “Când apare copilul”

Despre ordine

Standard

Că tot vorbeam de ordine în postarea trecută, mi-am amintit ce spunea Francoise Dolto în „Când apare copilul” (Humanitas, 1994):

„Nu poți învăța un copil să fie ordonat înainte de 4 ani – și asta în cazul unui copil precoce, vioi și în bune relații cu lumea exterioară. Înainte însă copilul trebuie să-i vadă pe părinții săi când pun lucrurile la loc. sublinierea îmi aparține (…)

Ca să-l înveți pe un copil (după 4 ani) să fie ordonat, nu trebuie să-i ceri tot timpul să-și adune lucrurile (când se joacă acest lucru este practic imposibil), ci numai la un moment dat, când i se poate spune <Hai ajută-mă!> (…)

A fi ordonat nu înseamnă să ai mania ordinii. (…)

Un copil se simte în largul lui înconjurat de jucării, cărți și haine de-a valma. Obiectele sunt la dispoziția noastră și nu noi la dispoziția lor.”  (ah, ce mi-a plăcut asta!).

Din experiența proprie ordinea se obține în 3 pași (mai precoce îndepliniți decât preconiza Dolto):

Pasul 1: Copilul face dezordine (explorează, cercetează, descoperă). Adultul/adulții adună. Zilnic. Pe parcursul activității de adunare adulții își activează niște imagini relaxante din Caraibe. Sau inventează oniric existența unei bone plus a 3 menajere. Sau se consolează că Angelinei Jolie îi e mai greu cu 6 (6 are, nu?). Pasul 1 durează între 0 și 2 ani (am zis că generația asta e mai precoce, da?)

Pasul 2: Copilul face dezordine. Adultul/adulții adună. Tot cu gândul la Angelina. Sau la Brad (frumos). Copilul e invitat treptat să se alăture. Copilul cooperează. Când copilul nu are chef (rar de tot, jur!) se inventează concursuri de cine adună mai repede. Premii: pupici și îmbrățișări. (între 2 și nu știu câți ani că noi suntem fix în mijlocul acestei etape)

Pasul 3 (doar bănuit): Copilul adună singur. Adulții se pot gândi liniștiți la Angelina. Sau la Brad că e egalitate.

Concluzia pe bune? Ca să facă ordine un copil trebuie să facă mai întâi dezordine. Multă.

 

Advertisements