Tag Archives: Dr. Susan Forward

“Toxic Parents” – câteva citate

Standard

Câteva citate (prea puține, pentru câte am selectat) din cartea „Toxic Parents” de Dr. Susan Forward despre care am mai vorbit. Aș fi vrut să fie fără nici un comentariu dar nu m-am putut abține… Primele două citate cred că răspund întrebării mamă bună/mamă rea care a chinuit blogosfera. E o carte greu de citit (capitolul despre abuzul sexual e un coșmar) dar inspirantă. Traducerea pasajelor de mai jos îmi aparține (dacă există meseria de traducător de cărți despre parenting mi-ar plăcea să o am…)*

Părinții maturi din punct de vedere afectiv vor avea credințe care implică sentimentele și nevoile tuturor membrilor familiei. Vor oferi copilului o bază solidă de dezvoltare și inerenta independență. Au concepții precum “copiii au voie să se opună”, „este greșit să-ți lovești în mod deliberat copilul”, „copiii ar trebui să fie lăsați să facă greșeli”.  Pe de altă parte, concepțiile părinților toxici sunt întotdeauna egoiste și egocentrice: „în orice condiții copiii ar trebui să-și respecte părinții”, „dacă nu faci cum zic eu ești sigur pe calea greșită”, „copiii ar trebui văzuți, dar nu și ascultați”. Părinții toxici rezistă oricăror dovezi care le clatină sistemul de credințe. În loc să se schimbe ei dezvoltă o imagine distorsionată a realității. Din păcate copiilor le lipsește gândirea complexă ca să poată face diferența între adevărata realitate și cea deformată.

Una dintre cele mai importante deosebiri dintre părinți toxici și cei sănătoși este legată de gradul de libertate de exprimare a membrilor familiei. Familiile sănătoase încurajează libertatea individuală, responsabilitatea, independența, încrederea și respectul de sine. Familiile toxice descurajează exprimarea personală. Toată lumea trebuie să se conformeze concepțiilor și acțiunilor părinților toxici. Ei promoveză fuziunea tuturor membrilor familiei și  lipsa limitelor personale. La nivel inconștient este foarte greu pentru membrii familiei să-și delimiteze propriul spațiu emoțional.

O schimbare de rol apare în aproape toate familiile cu părinți toxici. Un părinte alcoolic preia rolul copilului datorită nevoii de atenție și a comportamentului patetic și irațional.

Mulți părinți care-și abuzează fizic copiii ajung la maturitate cu lipsuri emoționale și nevoi neîmplinite. Din punct de vedere emoțional ei văd în propriii copii părinți-surogat de la care așteaptă împlinirea unor nevoi emoționale care nu le-au fost satisfăcute în copilărie. Iar în momentul când copilul nu-i poate împlini aceste nevoi, furia părintelui abuzator îi controlează comportamentul.

Este extrem de greu să recâștigăm sentimentele de încredere și siguranță pe care părinții le-au călcat în picioare. Ceea ce așteptăm de la ceilați, atitudinea lor față de noi se bazează pe ceea ce am primit în copilărie de la părinții noștri. Dacă, în mare măsură, relațiile cu părinții ne-au oferit siguranță emoțională și respectarea drepturilor și sentimentelor creștem așteptându-ne ca cei din jur să ne ofere același lucru. (aș adaugă faptul că există nu doar așteptarea, ci și împlinirea atitudinii cu care am fost obișnuiți în copilărie: dacă n-am avut ceva în copilărie – siguranță, respect, iubire – există mari șanse să nu avem nici la maturitate)

* healthy parents am tradus părinți sănătoși ca să evit adjective gen bun, adecvat etc, dar și în ideea că oricine se poate însănătoși.

 

Advertisements

Abuzul verbal

Standard

Dacă ar fi să aleg între abuzul fizic și cel verbal aș alege, cu siguranță, bătaia. Acolo se văd urmele și măcar oamenilor le e milă de tine. Abuzul verbal te înnebunește și urmele lui sunt invizibile. Nimănui nu-i pasă.

Cu mărturia unui fost pacient începe capitolul 5, despre abuzul verbal, din „Toxic Parents” de Dr. Susan Forward. (am căutat pe net să văd dacă există tradusă în română, dar încă n-am aflat). Ce denumește Dr. Susan Forward abuz verbal? Atacuri verbale frecvente la adresa înfățișării, inteligenței, abilităților sau valorii umane ale copiilor. Și cei care abuzează verbal? Cei care își rănesc constant copiii jignindu-i („nu ești bun de nimic”, „faci numai prostii”), punându-le etichete negative și denigratoare („ești prost”, „ești fricos”, „ești incapabil”), cei care distrug permanent încrederea copiilor sabotându-le fiecare acțiune în numele perfecțiunii („nu poți face nimic bine”, „de ce nu poți mai mult?”) cei care folosesc umorul, sarcasmul jignitor (pe care un copil nu-l percepe așa; dacă un părinte îi spune, în glumă, copilului că-l lasă în pădure, acesta chiar crede), părinții care se transformă în limite ale copiilor „nu poți fi mai bun/mai fericit/mai împlinit decât mine, părintele tău!” și nu în ultimul rând cei care le spun copiilor „mai bine nu te nășteai”.

Nu era de ajuns faptul că mă tachina, dar uneori chiar mă speria când îmi spunea: „Copilul ăsta nu poate fi al nostru, uită-te la fața lui. Pun pariu că l-au schimbat la naștere. Hai să-l ducem înapoi la spital să-l schimbăm cu cel adevărat.” Aveam doar 6 ani și chiar am crezut că mă vor părăsi la spital.

Și ăsta e doar capitolul 5…