Tag Archives: când nu mai poți

Paradoxul

Standard

sau un alt răspuns pentru Mara

Copiii scot ce e mai bun din noi, nu credeți? Testându-ne limitele, ducându-ne în pragul crizelor de nervi, anulându-ne răbdarea, scoțând ce e mai rău din noi, copiii ne arată cu o perseverență de neclintit tot ce avem  mai bun în noi. Sunt zile (nu puține) în care îmi vine constant să-mi iau câmpii. Clipe intense, vii, puternice par să mă domine, să mă prindă într-un vârtej pe care mă chinui zadarnic să-l îmblânzesc. Apoi peste un minut sau o jumătate de oră, uneori peste o zi tot ce-am făcut își găsește un rost. Copilul arătă că, deși nu părea, m-a auzit, chestiuni blocate în revoltă încep să se miște și simt că tot ce fac are un sens, că mă mișc și eu odată cu el, că învăț și cresc și tot ceea ce am văzut rău la mine poate că nu a fost chiar așa, că în momentele cele mai dureroase am găsit cele mai inventive soluții chiar dacă atunci mă cuprindea o inexplicabilă groază că nu mai văd, că nu mai știu, chiar dacă mă simțeam aruncată forțat într-un carusel din care nu știam cum să mai ies. Testându-ne limitele copiii ne deschid un alt EU, unul pe care-l nu-l bănuiam, pe care-l visam uneori, o persoană incredibil de puternică, în stare să munte munții din loc. Redescoperim dintr-o dată un om intens și plin de viață care poate să scoată dintr-un disperat “Nu mai pot!” cele mai inventive feluri de a putea și de a fi. Descoperim că nu suntem doar fapte disparate aruncate haotic în stânga și-n dreapta, ci un întreg proces de devenire și reinventare. Ne regăsim pe noi cel pierdut cândva demult demult sau poate cel inventat atunci pe loc într-o nouă lume pe care n-am putut-o imagina mai înainte. Dar faci bine, mamă, stai liniștită, mi-a spus fiul meu într-o seară când mă prăbușisem epuizată și-i mărturiseam disperată că nu mai știu ce să fac. M-a dat jos din vârtejul propriei mele neîncrederi și m-a lăsat uimită într-o lume plină de speranță în care știam că munca mea nu e în zadar și în care zbaterile viitoare păreau hilar de neînsemnate. Ca mame renaștem mereu din propria cenușă. Atâta timp cât copiii ne mai spun “Te iubesc”, ne zâmbesc, ne iau în brațe facem bine ce facem.

Când nu mai poți

Standard

Nu sunt perfectă. Mi-am dat seama că poate unii asta ar înțelege din blogul meu. Cum fac și dreg eu din cărți și totul e roz bombon. Nu e. Și nici nu-mi trăiesc viața din cărți. Dar am învățat mult din ele și m-au ajutat acolo unde mi-am pierdut eu resursele sau pur și simplu atunci când nu le aveam. Paradoxal cărțile m-au învățat să-mi ascult instinctele și să fac așa cum simt. M-au învățat că intuiția îmi poate fi cel mai puternic aliat. Au fost momente în care ceea ce am citit mi-a adus revelații dătătoare de liniște și împăcare sufletească. Ba chiar am învățat să mă stresez mai puțin. Citesc, dar nu cred în rețete. Cred în schimb în a învăța de la alții, în a asculta experiențele altora, în adevărul meu care poate să fie sau să nu fie al tău, cred cu tărie că nu suntem roboței croiți  după același tipar.

Ce mi-a venit? Păi mi-a venit un dor de blogul ăsta drag datorită oamenilor din jurul lui, mi-a venit când mi-am dat seama cât de bine înțeleasă mă simt eu când întâlnesc mămici cărora nu le e rușine să admită că nu sunt perfecte, dar mai ales că nici măcar nu-și doresc să fie, mame care pot spune nu mai pot doar pentru a o lua apoi de la capăt.

Am des momente când nu mai pot, când nu mai știu. Nu mi-e rușine să recunosc, sunt doar un om cu limite. Când nu mai poți o pauză e mereu soluția salvatoare, dar ce te faci când nici măcar o pauză nu poți să iei? Descoperi cât de puternic poți să fii tocmai în neputință și mergi mai departe. Și scrii un post pe blog în care toată lumea care dorește e invitată să spună cu ce problemă se confruntă în momentul de față. Nu căutam soluții, dacă le găsim e bine, dar vrem să ne descărcăm.

Eu sunt Anca și acum nu prea mai găsesc resurse în a face față anxietății de separare a Infantului.

Voi?

(de când nu am mai postat am și uitat cum se face :)))…și am atât de multe idei despre care să scriu…și atât de puțin timp…)