Eșecuri celebre

Standard

M-am gândit să vă arăt poza de mai jos pe care am găsit-o pe Twitter pentru că întâlnesc din ce în ce mai des tendința (și a mea!) de a ne concentra pe greșelile copiilor noștri, dar și pe ale noastre (de multe ori cu buna intenție de a le corecta) și pentru că uităm atât de des de reușitele lor și de ale noastre încât le minimalizăm, ajungând să nu le mai vedem deloc și astfel nici măcar să nu se mai întâmple.
Pun poza și pentru momentele noastre în care ne comparăm copilul cu cel al vecinului, cu cel din statistici, cu un om ideal care poate nu va exista niciodată, în care noi ne comparăm cu vedete de cinema sau cu oameni de succes despre ale căror vieți interioare nu știm cu adevărat nimic.
Cred sincer că putem învăța din eșecuri, că în greșeli poate fi multă, multă creativitate, că tocmai lucrurile altfel, necuprinse în tipare, au stat la baza unor mari descoperiri sau au dat lumii opere esențiale. Atunci când ne învățăm copiii să-și accepte greșelile, ei și le vor conștientiza mai ușor și își vor găsi noi și noi resurse pentru a le depăși, pentru a găsi alte soluții, pentru a nu se da bătuți niciodată! Cred că nu ar trebui să ne pregătim copiii pentru o viață fără probleme și eșecuri (ele oricum există), ci pentru o viață de soluții.
Știu că am mai spus-o, dar nici noi, nici copiii noștri nu suntem perfecți. Ce bine că nu suntem perfecți!

Famous failures
ALBERT EINSTEIN: Nu a vorbit decât chiar înainte de a împlini 4 ani, iar profesorii lui i-au prezis că „nu va ajunge prea departe”.
MICHAEL JORDAN: După ce a fost eliminat din echipa de baschet a școlii s-a dus acasă, s-a încuiat în cameră și a plâns.
WALT DISNEY: A fost concediat de la un ziar pentru că „îi lipsea imaginația” și pentru că „nu avea idei originale”.
STEVE JOBS: La 30 de ani a fost îndepărtat fără onoruri de la conducerea companiei pe care o fondase ceea ce i-a provocat o depresie.
OPRAH WINFREY: A fost demisă de pe postul de prezentator de știri pentru că „nu era potrivită pentru televiziune”.
BEATLES: Au fost respinși de Studiourile de Înregistrare Deca pentru că: „Nu ne place cum sună și nu au niciun viitor în industria muzicală.”

Dar dacă?

Standard

Oare dacă fiecare copil și-ar putea alege părinții, aceștia s-ar comporta altfel? Noi, părinții, am schimba ceva la noi? Am face lucrurile altfel, am relaționa altfel cu copiii noștri?
Poate ar fi interesant să facem un astfel de exercițiu de imaginație…

Emoțiile negative în 3 pași. Sau chiar în 2

Standard

Pasul 1.
Identifică emoția/emoțiile negative copilului: „Observ că ești dezamăgit.”/ ”Înțeleg că te simți frustrat.”/ „Văd că ești furios.” Nu vă speriați că nu identificați exact sau din prima emoția: doar încercând veți deschide calea empatiei care va ajuta copilul enorm de mult, iar în timp veți deveni din ce în ce mai buni la aceste „ghicitori”.
Pasul 2.
Acceptă emoția negativă. Probabil cel mai greu pas pentru noi părinții, să acceptăm că noi nu suntem perfecți, că nici copiii noștri nu sunt perfecți, că suntem o sumă de emoții variate și bune și rele și că e o corvoadă incredibilă să fim mereu veseli, fericiți, încântați, o presiune care, deși dorește să ne facă veșnic fericiți, ne împinge spre nefericire. E greu și să ne debarasăm de bine intenționatul „Dar de ce ești supărat?” sau „Nu fi supărat!, dar ele de fapt anulează dreptul unui om de a experimenta și emoții negative, de a-și accepta imperfecțiunea și, astfel, de a învăța să și le gestioneze.
Pasul 3.
Nu mai faci nimic. Serios. Dacă primii 2 pași sunt făcuți constant, la momentul potrivit și cu sens, copilul va învăța încet-încet cum să-și identifice și să-și accepte emoțiile și astfel cum să le facă față mai ușor fără să le reprime sau să și le descarce în moduri nepotrivite. Cred că multă lume se teme de acceptarea emoțiilor și pentru că aceasta ar presupune rezolvarea lor (copilul e furios că nu primește jucăria, eu, adultul, trebuie neapărat să-i cumpăr/dau jucăria ca să-l împac.) A rezolva emoția negativă înseamnă a o nega și a o reprima. Probabil e foarte greu să trăim emoțiile negative ale copiilor noștri mai ales dacă nimeni nu a fost dispus să le trăiască pe ale noastre în copilărie, dar toate acestea se pot exersa și în timp totul va fi mai ușor.
Și putem încerca asta și cu noi. Dacă nu fugim de durerile, frustrările, nervii și toată pleiadă de emoții negative reprimate, dacă ne dăm voie să le trăim vom vedea că de fapt toate acestea nu sunt chiar atât de groaznice, că durează mai puțin decât ne așteptam și că ne vor vizita din ce în ce mai rar.
O foarte interesantă abordare a unei lumi fără emoții o găsiți în filmul Equilibrium. De văzut, dacă nu ați făcut-o până acum.
Aveți încredere în voi și spor la … „emoționat”.

Ancient Advice for Modern Parents

Standard

“Do not ask your children
to strive for extraordinary lives.
Such striving may seem admirable,
but it is the way of foolishness.
Help them instead to find the wonder
and the marvel of an ordinary life.
Show them the joy of tasting
tomatoes, apples and pears.
Show them how to cry
when pets and people die.
Show them the infinite pleasure
in the touch of a hand.
And make the ordinary come alive for them.
The extraordinary will take care of itself.”

William Martin, The Parent’s Tao Te Ching: Ancient Advice for Modern Parents

Două idei

Standard

O idee tare frumoasă pe care am găsit-o pe Facebook aici:
18 ani

Când se nasc copiii, fă-le câte o adresă de mail. De-a lungul anilor trimite-le poze, însemnări, perle, povești, consemnări ale realizărilor lor. Când împlinesc 18 ani, dă-le parola adreselor de mail.

Cred că nu e prea târziu să începem și la 5 ani și jumătate, nu?

Așa mi-am adus aminte de o mică invenție de-a noastră numită Cufărul Curajului unde de ceva vreme pe bilețele colorate scriem câte o victorie în lupta cu balaurul Frică sau pur și simplu întâmplări prin care ne depășim limitele, reușite prin care ne creștem stima de sine. De exemplu: “Azi, în drumeție, am reușit să mergem pe jos mulți kilometri“. (mare realizare pentru un băiețel care nu prea iubește mersul pe jos!) Din când în când citim bilețele și ne simțim tare puternici!
Cufărul Curajului stă, de cele mai multe ori, la loc de cinste lângă Carnețelul de Dorințe, deși uneori nu vrem să auzim de nici unul și atunci le lăsăm puțin în pace până când ni se face iar dor de ele așteptând ca dorințele și realizările să nu mai fie așa de …. dureroase.

Ce vreau eu de la tine, (Stimate) Politicianule

Standard

Ieri un domn mi-a bătut la ușă cu rugămintea să-i completez un chestionar legat de viitoarele alegeri. De obicei nu am timp de așa ceva, dar ieri m-a prins într-un moment liber și chiar am stat să văd ce vrea. L-am întrebat de la ce partid era, dar mi-a servit mândru un ecuson al Societății de Sociologie. După câteva secunde aruncate pe paginile chestionarului mi-am dat seama de la ce partid era. Total neimportant, presupun că domnii respectivi centralizează cele mai vehiculate idei ca să le servească călduțe și magnific împachetate în campania electorală. Mie mi-a atras ideea o întrebare de genul „Din punctul dumneavoastră de vedere ce domeniu este prioritar pentru România?” (sincer nu-mi amintesc exact întrebarea, dar cam asta era ideea). Erau înșirate acolo tot felul de răspunsuri de la economie și sănătate la infrastructură. Ce căutam eu nu exista din păcate. Pentru că la ceea ce aș vrea eu să lucrezi cu adevărat, Politicianule, (scuză-mă că te tutuiesc, poți să-mi spui și tu Anca) e ceva ce se numește Protecția Copilului. Probabil o să-mi spui că așa ceva există deja, dar dă-mi voie să te contrazic. Mai departe de nivelul declarativ și formal NU EXISTĂ. Și nu pentru că oamenii angajați într-un asemenea domeniu nu-și fac datoria sau pentru că nu lucrează. Nu! Pentru că tu, Politicianule, deși le-ai creat un cadru legal acceptabil nu le creezi și condițiile să-l aplice: n-au bani, n-au resurse și de fapt ei sunt obligați să respecte pentru 5 minute niște legi foarte corect politice pe care, sincer, cred că te-au șantajat organizații mondiale să le adopți, ca apoi să fie nevoiți să se întoarcă la situația inițială. Dar așa să te gândești: odată cu ei se întorc și sute sau mii de copii abuzați (chiar știi oare câți sunt?).
Ce se poate face pentru protecția copilului în România? Uite ce zic eu că poți să faci:

1. Citește niște studii. Ca să vezi cum stăm cu cifrele în țara pe care mori de nerăbdare să o conduci. Ca să înțelegi că tatăl care o bate pe mamă comite un abuz asupra copilului chiar dacă pe el nici nu-l atinge. Ca să știi că neglijarea e o formă de abuz. Ca să fii informat.

2. Investește în Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Angajează profesioniști care își doresc să lucreze în acest domeniu. Dacă n-ai idee de unde să-i iei să știi că pe foarte mulți asistenți sociali români îi găsești în Marea Britanie lucrând pentru copiii de acolo. Adu-i înapoi că au o experiență fantastică și te pot ajuta foarte mult. Plătește-i bine ca să se poată concentra pe ceea ce fac!

3. Dezvoltă o rețea puternică de asistenți maternali și de centre de plasament. Verifică-i permanent și nu lăsa loc pentru nici un caz de abuz.

4. În momentul în care ai oamenii și locul ADUNĂ TOȚI COPIII DE PE STRĂZI. Toți copiii trimiși la cerșit, drogați ca să stea la cerșit, abandonați pe străzi, care locuiesc în condiții improprii în canale, sub poduri sau în corturi la marginea pădurii. Gândește-te că toți acești copii care rămân în acest mediu vor fi în viitorul mult prea apropiat asistați social sau dependenți de sistemul de sănătate (oare cum se dezvoltă creierul unui bebeluș care a fost îmbătat sau drogat să stea nemișcat în brațele mamei care cerșește?). Mulți vor fi infractori. Toți vor susținuți financiar de stat și de contribuabili ceea ce e destul de neproductiv pentru economia care era pe primul loc în prioritățile tale.

5. Schimbă politicile de adopție. Dă-le șansa acestor copii să trăiască într-un mediu normal. Ia-i legal și pentru totdeauna din familiile care nu le pot asigura un trai decent. Adoptă legile prin care acești părinți decad din drepturi. Monitorizează constant fiecare caz de adopție.

6. Conștientizează populația în legătură cu drepturile și nevoile copiilor. Fă campanii, lipește citate din legi pe stâlpi, repetă-ne la televizor și la radio despre cum să fim părinți mai buni. Du-te în maternități, creșe, grădinițe, școli, spitale de pediatrie și constant și repetat conștientizează personalul care lucrează cu copiii despre drepturile copiilor și respectul pe care-l datorează acestora.

7. „Amendează” toate cazurile de abuz. Învață oamenii să vadă cazurile de abuz care se întâmplă în apropierea lor și să intervină în apărarea copiilor. Încurajează-i pe copii să-și cunoască și să-și ceară drepturile. Ia măsuri dure împotriva celor care recidivează. Consiliază cu adevărat și pe termen lung orice copil care a trecut printr-o experiență traumatizantă.

8. Nu le mai da dreptul părinților să-și abandoneze copiii, nici măcar sub ambalajul frumos al lui „Lucrez în străinătate ca să aibă copilul meu o viață mai bună”. Nu are, să știi. Are o viața groaznică fără apropierea părinților.

9. Amendează toți comercianții care vând țigări și alcool minorilor. Ai făcut oare un calcul câți bani publici se cheltuie pentru recuperarea unui copil îmbolnăvit pe viață din cauza consumului timpuriu de țigări sau alcool? Ai întrebat un medic specialist care e diferența între a începe să fumezi la 10 ani sau la 20 de ani? Știi cât ne costă pe noi toți asta? Știi câți bani se economisesc dacă se reduce numărul bolilor și, implicit, al tratamentelor aferente?

10. Nu izola copiii defavorizați în enclave confortabile pentru restul populației. Integrează-i în școli și în grupuri care să-i susțină și care să-i pregătească pentru o societate funcțională.

11. Introdu cursuri de educație sexuală în școli. Fă cursuri de educație parentală pozitivă pentru elevii de liceu. O să-i ajute mult mai mult decât dacă citesc nu știu ce Letopiseț.

12. Concentrează-te pe sistemul de învățământ. Este falimentar, anacronic, lipsit de aplicabilitate sau de viziune și uneori abuziv. Fii atent că noile legi doar înrăutățesc o situație care e deja disperată. Adună specialiști adevărați care să schimbe din temelii sistemul fără a bulversa copiii mai mult decât sunt deja.

13. Ocrotește-i și încurajează-le copilăria. Respectă-le vârsta. Dă-le dreptul și oferă-le cadrul să fie și să se comporte ca niște copii. Asta dacă îți dorești adulți funcționali.

14. Respectă-i. Încearcă să-i înțelegi și-ți va fi mai ușor. Și ție și celor din jur.

Dacă faci toate astea am o veste bună și una proastă. Vestea proastă e că nu-i vei putea salva pe toți. Vestea bună e că dacă-i salvezi pe cei mai mulți, vei salva țara pentru care azi îți smulgi hainele de pe tine subtil și, probabil, foarte eficient.

Copiii învață ce trăiesc

Standard

Știu că ați mai citit-o, dar eu am avut nevoie să o scriu. 🙂
Life
COPIII ÎNVAȚĂ CE TRĂIESC

Dacă un copil trăiește în critică,
Învață să condamne.
Dacă un copil trăiește cu ostilitate,
Învață să se lupte.
Dacă un copil trăiește cu batjocură,
Învață să fie timid.
Dacă un copil trăiește cu rușine,
Învață să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăiește cu toleranță,
Învață să aibă răbdare.
Dacă un copil trăiește cu încurajare,
Învață să aibă încredere.
Dacă un copil trăiește cu laudă,
Învață să aprecieze.
Dacă un copil trăiește cu cinste,
Învață dreptatea.
Dacă un copil trăiește în siguranță,
Învață să aibă credință.
Dacă un copil trăiește cu aprobare,
Învață să-i placă de sine.
Dacă un copil trăiește cu acceptare și prietenie,
Învață să găsească iubire în lume.

(Dorothy Law Nolte)
Foto

Vraja

Standard

De unde vin, unde m-ai găsit? o întreabă pe mama sa, noul născut.
Aceasta îl strânge la pieptul său, plângând și râzând în același timp și îi răspunde:
Comoara mea, ai fost ascuns în inima mea, ai fost dorința inimii mele. Te-ai aflat în toate păpușile copilăriei mele.
În fiecare dimineața, când modelam din argilă imaginea dumnezeului meu, tu erai cel pe care îl modelam si remodelam mereu.
Tu erai cel care se afla pe piedestal alaturi de divinitate, adorând-o pe aceasta, te adoram pe tine.
Erai prezent în toate speranțele mele, în toate iubirile mele, în viața mea, în cea a mamei mele.
Spiritul nemuritor care ne protejează căminul te îmbrățișează la sânul său din negura vremurilor.
În copilaria mea, când inima mea îsi deschidea petalele, tu o învăluiai precum un parfum îmbătător.
Prospețimea ta delicată îmi catifela membrele tinere precum strălucirea de rouă care preceda aurora.
Tu, mic suflet ceresc care te-ai născut odată cu lumina primei dimineți, mi-ai fost adus de către valurile vieții universale care te-au așezat în inima mea.
În timp ce-ți contemplu fața, mă cufund în mister: tu care aparții tuturor, mi-ai fost daruit mie!
Te păstrez bine în inima mea, de teamă să nu-mi scapi.
Ce vrajă te-a lasat în grija brațelor mele fragile, comoară a lumii?

(Rabindranath Tagore)

Când pierzi din vedere că ai putea să zbori

Video

O foarte dragă prietenă a cărei înțelegere autentică a copiilor nu încetează să mă uimească mi-a recomandat un video despre copilărie și educație. Lăsând la o parte faptul că se vorbește despre o școală anume (nu e reclamă mascată, încă din India nu m-au contactat pentru publicitate) și un detaliu micuț cu care nu sunt de acord (un fel de etichetare a copiilor) ideile despre educație sunt demne de atenție (vreo 20 de minute de atenție).
Videoclipul nu e tradus din engleză, dacă pentru cineva e importantă traducerea eu mă ofer să fac un rezumat, dar dați-mi de știre.
Și o idee faină din filmuleț pe care nu pot să nu v-o spun: „Competiția te limitează: gândindu-te cum să mergi mai repede ca altul vei pierde din vedere faptul că ai putea să zbori.”
Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=Qc4eNVswmDk