Category Archives: copii de poveste

Când am prejudecăți

Standard

Îmi place să cred că nu am prejudecăți. Cred sincer că oamenii sunt oameni indiferent de naționalitate, culoare sau opțiuni religioase și încerc să-i înțeleg atunci când mi-e greu să-i înțeleg. Cu toate astea în ultime vreme simt o strângere de inimă când văd câte o mamă putătoare de rochii colorate cu un bebeluș în brațe. Pentru că, nu știu cum se face, dar tot în ultima vreme aceste mame obosite și pierdute își bruscheză bebelușii, îi zgâlțâie, urlă la ei sau îi pocnesc. Și eu brusc nu mai suport să le văd, închid ochii, îmi îndes căștile în urechi și îmi imaginez că trăiesc în cu totul altă lume.
Așa că azi când a venit la mine în parcarea supermarketului cerându-mi bani m-am uitat la copilul din brațele ei și am avut o strângere de inimă. Când s-a îndepărtat am auzit-o ridicând tonul:
– Știi ce o să-ți fac? Știi?
Și dintr-o dată a început să-și pupe zgomotos bebelușul care râdea pierdut în fericire. S-a îndepărtat cântându-i jucăuș și m-a lăsat într-o lume de emoții și speranță.

Happy mărțișor, dragilor!

Poezia de duminică

Standard

kb_Wall_Josephine-Child_of_the_UniverseȘtii tu ce înseamnă să fii copil?

Să fii copil înseamnă să fii ceva total diferit de omul de azi.

Să-ți tâșnească spiritul din apele botezului.

Să crezi în dragoste

Să crezi în frumusețe

Si-n credință.

Să fii atât de mic încât piticii să-ți poată șopti la ureche

Să transformi dovlecii în calești și șoriceii în căluți

Să schimbi urâțenia în frumusețe și nimicul în tot

Căci fiecare copil își are zâna păzitoare în sufletul lui.

 

Cât de mult regret momentele în care nu am timp să stiu

(o poezie de Francis Thompson și traducerea mea super stilizată după textul de aici, iar incredibila imagine de aici)

Dragii mei …

Standard

christmas_Art_illustration_XMAS_Width_5008

… Cititori,

Crăciunul să vă găsească cu inima împăcată, cu ochii zâmbitori și sufletul plin de Vestea care a schimbat lumea. Îmbrățișați-vă oamenii dragi din jurul vostru și priviți-vă atenți copiii: chiar dacă am fi cei mai bogați, cei mai puternici, cei mai importanți oameni de pe pământ, chiar dacă am trăi o mie de vieți n-am putea primi Daruri mai binecuvântate decât sunt Copiii de lângă noi. Să fim fericiți așadar!

CRĂCIUN LUMINOS ȘI CALD!

 

Interesante (4)

Standard

Încă tot nu mi-am făcut timp de scris, dar încă mai găsesc răgaz (furat și ăla uneori) ca să citesc. Aș vrea să nu las anul acesta să treacă fără să mai scriu despre ultimele 2 capitole din “How to talk so kids will listen” și despre încă cel puțin o carte întâi enervantă, apoi privită cu superioritate, pentru ca în final să mă îndrăgostesc de ea cu tot cu imperfecțiunile ei.

Deci ce-am citit interesant?

Despre empatia față de părinți (pentru mine, aplecată exclusiv asupra copiilor, o lecție importantă și o deschidere pe care încerc să mi-o cultiv.)

Învățăturile Laurei către fiica sa. De când am văzut că a început cu un îndemn pentru exprimarea sentimentelor negative am știut că o să-mi placă toate învățăturile. Și îmi plac. 🙂

Un blog nou al unei prietene care scrie cu sensibilitate și sinceritate. Și are Idei, credeți-mă!

Aleg să vorbesc

Standard

… despre colega mea din generală care a venit în clasa a 7-a cu niște dungi vii deasupra ciorapilor treisfert, chiar sub fusta de pionier

… despre inelul greu cu care mâna cădea mai vârtos pe fața colegului meu, tot din generală

… despre fetița care mai deunăzi, în parc, dansa umilitor în fața bățului fluturat superior de bunic

… despre tovarășa educatoare care mă amenința că mor pentru că nu-mi plăcea la grădiniță

… despre profesorul de biologie din clasa a 8-a care-mi făcea aluzii sexuale și încerca să mă pipăie

… despre ochii căzuți ai copiilor de la centrul de plasament

… despre umilință, durere, jigniri, singurătate, neiubire

… despre copiii etern desculți din pădurea din apropiere care trăiesc în corturi fie vară, fie iarnă

… despre palme, pumni, picioare, vorbe mai dureroase decât orice lovitură, automutilări

… despre gropile făcute în cap de un sucitor

… despre „Ești prost, ești prost, ești prost! Tu nu vezi cât ești de prost??”

… despre urletele de la etajul 4

… despre dorul de părinții plecați după bani

… despre știrile în care copiii mor arzând închiși în casă

… despre cazurile ireale pe care le aud și le tot aud fără să se oprească

Nu doar azi pentru că e Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului și Violenței Împotriva Copiilor. Nici tot timpul. Dar măcar din când în când, între o carte, o poveste și o încercare de zâmbet, pe blogul acesta voi alege să vorbesc și despre toate astea.

Mărturii de departe, mărturii de aproape

Standard

Textul de azi e scris de C., o prietenă dragă și mereu prezentă, și e dedicat zilei de mâine.

 

Lucrez cu copii abuzați în fiecare zi. Abuzati din cauza nepăsării părinților, a inabilității lor de a le satisface nevoile, a consumului de alcool sau/și droguri. În cele mai multe cazuri părinții provin din familii abuzive în care nu au un model pozitiv de parenting. La randul lor și ei au copii iar ciclul se repeată în următoarea generație.  Neglijare, abuz fizic, sexual si emoțional…toate formele de abuz asupra copiilor sunt în egala măsură distrugătoare pentru dezvoltarea lor emoțională, socială și progresul intelectual. În majoritatea cazurilor copiii suferă mai multe forme de abuz.

Exemple? Familie cu 5 fete (de la 6 la 16 ani) în care părinții care nu au fost disponibili din punct de emoțional, fetele au fost abuzate sexual de un prieten de încredere al familiei. De ce? Fetele erau foarte vulnerabile, aveau nevoie de atenție si “prietenul de familie” a folosit “metoda” manipulării emoționale și pentru ca fetele nu aveau nevoile emotionale satisfăcute în familie nu au vazut nimic nepotrivit într-un babat care e “înțelegător” si încet devine tactil iar gesturile lui devin sexualizate. Pentru că nu au învățat ce înseamnă un atașament securizat din familie, fetele s-au lasat manipulate până au devenit victime ale abuzului sexual.

Băiat de 7 ani victimă a abuzului fizic si emoțional, nesigur emoțional în relația cu mama a dezvoltat ADHD și autism; sursa lor fiind atașamentul dezorganizat dintre mama si copil.

Fetiță de 3 ani, martoră a violenței domestice dintre părinti; e retrasă, are probleme cu stima de sine și nu se integrează ușor în grupuri de copii de aceeași vârstă.

Etc…si exemplele pot continua.

Părinții spun: “A, am strigat puțin la el/ea ca să știe de frică!” sau “L-am atins puțin cu palma.” Copii simt: “Am tremurat de frica când a urlat tata/mama!” sau “M-am îngrozit când m-a lovit tata/mama; și acum mă doare locul în care m-a lovit.” Copiii percep abuzul mult mai intens decât e “destinat” de către abuzatori. Copiii au o sensibilitate extraordinară și simt orice tensiune sau conflict dintre părinți, chiar dacă e mascat și ținut departe de ochii lor.

Acest blog este studiat si citit de părinți care-și doresc să facă o diferență în viața copiilor lor. Norocoși copii! Ca profesionist am un singur sfat: detașați-vă puțin și întrebați-vă: „Cum e viața copilului meu în acesta familie? Cum se simte el când se întâmplă așa ceva?” Dacă simțiți că, în orice fel, copilul vostru e afectat faceți ceva ca să schimbați asta. Și voi și copiii veți fi mai fericiți! Succes!

 

 

how many times…?

Standard

„How many times can a man turn his head
Pretending he just doesn’t see”

 

Prima dată am auzit de la Paula19 noiembrie este Ziua Mondială de Prevenire  a Abuzului și Violenței Împotriva Copiilor  și mi-am zis că trebuie să facem ceva. Apoi m-am gândit că ne putem mobiliza mai mulți să facem o Săptămână de prevenire a abuzului și violenței împotriva copiilor. Așa am aflat că la nivel mondial există o perioadă (1-19 noiembrie)  dedicată acestei cauze.

De aceea vă rog, scrieți zilele acestea, scrieți pe bloguri, pe facebook, pe twitter, în ziare, reviste. Scrieți dacă puteți. Orice pe subiect. Un cuvânt, o poveste, un îndemn. Desenați, fotografiați, bricolați. Știți de ce? Pentru copiii omorâți în bătaie, pentru cei uciși de neglijență, pentru fiecare palmă, fiecare pumn, pentru orice părinte, îngrijitor, profesor care lasă pe veci o cicatrice. Pentru fiecare știre care v-a lăsat înfiorați zile întregi, pentru fiecare articol la care ați plâns. Pentru umilințe, rușine, dezumanizare, durere, lacrimi, suferință. Pentru un adolescent care a spus la un moment dat: „Știți ce aș fi vrut atunci? Ca cei din jur să știe. Atât. Să știe.” Haideți să scriem pentru că noi avem puterea și mijloacele care le lipsesc copiilor și pentru ca ei să știe că măcar cineva se gândește la ei.

Și poate anul acesta scriem, iar anul viitor schimbăm puțin ceva. Și poate în câțiva ani va exista o lege corectă și aplicabilă care să apere copiii. Scrieți, vă rog, despre copii pe care îi cunoașteți, pe care i-ați văzut, despre care ați auzit, care v-au impresioant. Scrieți despre copilul din voi. Haideți să scriem ca să știm și  ca să ne facem auziți. Eu personal scriu pentru un copil căruia i-am promis la un moment dat și pentru care n-am putut face atunci mai nimic. Dar pot acum. Pot să nu mai întorc capul si să pretind că nu văd.

Mi-am plesnit copilul prima dată când avea un an și jumătate. Da, eu! N-ați fi crezut așa-i? Nici eu. Abia începuse să umble bine singur, a venit după mine în baie și și-a băgat mână în WC. „Ce faci?” am strigat și pleosc! i-am lovit mânuța. De aici totul a început să se deruleze cu încetinitorul: convingerea că am făcut o tâmpenie, dar mai ales șocul de a fi făcut exact ce aș fi jurat că nu voi face vreodată, am simțit ca un uragan forța adânc imprimată în concepția celor dinaintea mea despre educație, am văzut ca într-un film alb-negru palme umilitoare de-a lungul anilor, i-am văzut pe Ioana și pe Marius și pe atâția alții a căror poveste nu vrea să iasă din mine. Și-am început să tremur. Totul a durat o fracțiune de secundă. Când m-am întors fiul meu plângea în ușa băii și-și freca mânuța lovită. Am ezitat un moment până să mă uit în ochii lui. Mi-era rușine, mi-era frică și aș fi dat orice să dau timpul înapoi. Când m-am uitat în ochii lui am văzut privirea întrebătoare care nu putea înțelege în ruptul capului: „De ce? De ce tu, cea care mă iubești fără opreliști, ai fi făcut așa ceva. De ce?!!” M-am uitat în ochii lui care nu mai înțelegeau nimic și mi-am cerut iertare. I-am spus că din trecutul generației mele a venit ceva mai puternic decât mine, ceva care mi-a spus atunci pe loc că așa de face. Dar că asta nu era adevărat, acum înțelegeam, înțelegeam mai bine ca oricând. Mi-am cerut scuze și am plans cu fiul meu în brațe. Am plans de fapt  pentru generația părinților de azi care au crescut crezând că așa se face.

Când mi-am plesnit copilul prima dată mi-am jurat mie că va fi și ultima dată.

 

De 1 iunie cu întârziere

Standard

Îmi pare tare rău că a trecut 1 iunie fără să urez ceva de drag copiilor. Dacă ar fi să aleg un singur lucru care să reprezinte copilăria aș alege alergatul. Vă amintiți cum alerga Phoebe din „Friends”?

Despre alergatul acesta vorbesc. Toată libertatea, fericirea, prezentul pământului e în fuga jocului unui copil. Știți copiii aceia „agitați”, care aleargă fără nici o grijă, țipând de parcă toată lumea e a lor? Îi știți? Copiii aceia obositori, spaima adulților încarcați de atâtea și atâtea griji? Aceia sunt copii fericiți.

LA MULȚI ANI!

Stăpânii timpului

Standard

Am găsit la Laura informații despre inițiativa “Fiecare copil contează!” a celor de la Biochefarm International care a inscripționat fiecare suzetă cu logo-ul NUK și care donează un procent din vânzări organizației Salvați copiii. Am vrut de mult să scriu un text de drag jocului copilăriei și campania aceasta m-a dus exact către postarea cu pricina. Îmi plac mult cei de la Salvați copiii, au derulat câteva programe a căror finalizare s-a văzut într-o țară în care mai trebuie tare multă muncă pentru respectarea drepturilor copiilor. Mai multe informațiii despre campanie găsiți pe facebook și pe twitter, iar despre concursul la care se pot câștiga premii între 100 și 250 euro pe Blogal Initiative.

Pe vremea când eram stăpânii timpului, când mîine și ieri nu existau clipa aceea a jocului prezent ne purta în lumi imaginare în care visul ne reinventa. Acum era în strada cu tei fugă în jocuri împrumutate sau inventate regăsind libertatea primelor timpuri ale lui a fi. Acum era jocul în care ne ascundeam retrăind emoția de a nu fi găsiți și închipuind lumi atotputernice și controlatoare. Acum era energia rotundă în care eram una cu mingea, cu saltul și cu înălțarea. Ba rațe, ba vânători și uneori țări în jocul geografiei personale. Apoi mai mult decât atât Jocul Teilor notat mai întâi firav pe foi de hârtie, reguli elaborate de mâna de copii devenise jocul nostru, doar al nostru, nemaijucat de nimeni niciodată. Acum erau primele chicote înroșite în flori, fete, filme sau băieți aruncând în visare o lume ce curând avea să vină. Acum însemna uneori și grupul nostru închis al fetelor jucând elastic și încercând să atingem văzduhul. Și mica noastră societate în care exersam să fim vânzătoare, mame, actrițe, doctorițe… Acum era goana cu bicicleta în orășelul liniștit la capătul căruia visam să descopăr o peșteră la fel ca Victor și Ursu și Lucia… Acum era în satul bunicilor clipa în care soarele apunea în lunca Mureșului trăgându-și lumina din spicele de grâu care dansau frenetic în încercarea noastră de a mai  prinde o dată lumina. Era momentul în care stăteam epuizați de alergare și soare să mai vedem cum se pictează cerul în calde culori roșiatice și să mâncăm gulii furate din câmp, de la tanti Maria. Era scalda nesfârșită în Mureș, soarele dogoritor și serile în care, necunoscători de superstiții, încercam să numărăm stelele.

În vremurile acelea mereu era acum. Trăiam plenar, acolo în clipă, odată cu timpul, odată cu anotimpurile, cu sărbătorile, cu nevoia inexplicabilă de a fi joc și veselie și energie explodând în universul care ne cuprindea și pe care încercam naivi să-l cuprindem.

… Acum sunt ieri și mâine și poate și probabil. Niciodată sigur, niciodată acum și  sunt prea puțin din jocul care mă definea, întregindu-mă, atunci, demult, în timpurile copilăriei când, stăpânind timpul, îl înțelegeam și-l îmblânzeam…