Cartea care m-a făcut mai bună

Standard

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, aproape toate cărțile din zona parenting-ului sau dezvoltării personale pe care le-am citit “m-au făcut mai bună” în primul rând pentru că m-au făcut să conștientizez și mi-au validat niște idei, intuiții pe care oricum le aveam, pentru că m-au ajutat să mă înțeleg pe mine mai bine și astfel și pe ceilalți și pentru că am înțeles că dacă nu sunt bine eu cu mine foarte greu „voi fi bine cu un copil”.

Am hotărât să dau acest titlu postării pentru că tot timpul cât am citit cartea respectivă am avut un puternic sentiment de înțelegere a lumii în toate sentimentele și acțiunile ei negative. Pentru că unul dintre mesajele importante ale cărții este acesta: dacă nevoile noastre nu sunt împlinite ele vor răbufni în sentimente sau acțiuni care ne fac rău nouă sau altora. Și aici fac o paranteză: Ați observat că dacă ne gândim la împlinirea nevoilor sau Doamne ferește vorbim despre așa ceva din start multă lume privește asta ca un act de extrem egoism? Că societatea ne inoculează cumva ideea că nu avem voie să ne simțim bine, că neapărat fericirea noastră se clădește pe suferința altora? Eu simt tare acut asta. Dar am văzut că dacă într-adevăr se face această călătorie spre cele mai ascunse nevoi ale noastre, spre neîmpliniri îngropate undeva, spre durerile copilăriei, dacă acelea se conștientizează și se tratează cu toată înțelegerea de care suntem capabili, dacă ne dăm seama de ce avem cu adevărat nevoie vom observa că niciodată nu vom avea nevoie să moară capra vecinului, ci să trăiască a nostră. Și nici nu vom fi răi, ci vom deveni mai buni, mai înțelegători cu cei din jur. Și da, e o călătorie lungă și anevoiasă, dar merită tot efortul.

Totuși să vă spun și despre carte. În primul rând că a încetat demult să fie doar o carte, deja sunt cursuri, traineri și chiar un stil de viață, dar omul care a pornit totul, Marshall Rosenberg, a început cu cartea aceasta: Comunicarea non-violentă.
Am tot citit-o, am răscitit pasaje, am încercat exercițiile, puțin v-am spus și vouă despre ea în altă postare.
De ce m-a impresionat cartea? Pentru că niciodată nu am rezonat cu genul de comunicare care încerca manipularea prin frică, vinovăție, rușine sau alte sentimente negative. Chiar autorul spune că genul acesta de limbaj – maladiv, aș spune eu – a apărut în societățile industrializate unde patronii aveau nevoie de muncitori care să se supună fără discuție. Cam ce ne dorim noi uneori de la copiii noștri, nu? Cartea m-a făcut să-i înțeleg mai bine pe cei din jur, să mă înțeleg pe mine și să văd ce în spatele unor manifestări care altădată mă înfuriau sau mă secau de energie. Să nu credeți că-mi iasă de fiecare dată, dar de fiecare dată când încerc eu mă simt mai bine. Judecățile, criticile, diagnosticele și interpretările cu privire la alții sunt toate expresii denaturate ale propriilor noastre nevoi și valori.

Și pentru că mi-e foarte greu să dau o formă rotundă prezentării cărții, vă las cu câteva citate și unele prezentări pe scurt și, sper că, nu prea haotice.

Despre sclavia emoțională: “În sclavia emoțională ne considerăm responsabili de sentimentele celorlalți. Credem că trebuie să ne străduim constant să-i facem pe toți fericiți. Dacă ei nu par fericiți, ne simțim responsabili și obligați să acționăm. Asta ne poate face cu ușurință să-i considerăm pe cei apropiați o povară. (…) Într-o lume în care suntem adesea judecați aspru pentru identificarea și dezvăluirea nevoilor proprii, ne poate fi foarte frică să o facem, lucru valabil mai ales în cazul femeilor, care sunt educate să-și ignore nevoile și să aibă grijă de ceilalți.
Stadiile slcaviei emoționale:
1. sclavia emoțională – când ne considerăm responsabili pentru sentimentele altora.
2. stadiul nesuferiților- în care refuzăm să reunoaștem că ne pasă de sentimentele sau nevoile altora
3. eliberarea emoțională- în care ne asumăm întreaga responsabilitate pentru sentimentele noastre, dar nu și pentru ale altora și suntem conștienți că nu ne putem satisface nevoile prejudicindu-i pe alții.

De multe ori noi spunem ce nu vrem să facem, în loc să comunicăm clar ce dorim să facem.

Teoria mea e că devenim depresivi pentru că nu primim ceea ce dorim și nu primim ceea ce dorim pentru că nu am fost niciodată învățați să obținem ceeea ce dorim. Dimpotrică, am fost învățați să fim fete și băieți buni și părinți buni. Dacă alegem să fim unul dintre aceste lucruri, e cazul să ne obișnuim să fim deprimați. Depresia e răsplata pe care o primim pentru că am fost „buni”.

Despre empatia cu toată ființa:
Filosoful chinez, Chuang-Tzu a afirmat că adevărata empatie presupune să asculți cu toată ființa.

Martin Buber, filosof israelian născut în Austria, descrie această calitate a prezenței pe care viața o cere de la noi

E imposibil să oferim cuiva un lucru pe care nu-l avem. În mod similar, dacă desoperim că nu putem sau nu dorim să empatizăm, în ciuda eforturilor noastre, acesta e de obicei un semn că suntem prea înfometați de empatie ca să o putem oferi și altora. Uneori, dacă recunoaștem deschis că starea noastră de disconfort ne împiedică să răspundem empatic, celălalt ne-ar putea oferi empatia de care avem nevoie.

Dag Hammarskjold: Cu cât asculți mai atent vocea ta interioară, cu atât vei auzi mai bine ce se întâmplă în exterior.

Rușinea e o formă de ură de sine.

Și despre faptul că suferințele trebuie conștientizate, acceptate și trăite pentru a le depăși cu adevărat:
Doliul în CNV este procesul de intrare în contact deplin cu nevoile nesatisfăcute și sentimentele ce apar când nu suntem tocmai perfecți. Este trăirea regretului, dar a unui regret care ne ajută să învățăm din ce am făcut fără să ne blamăm sau să ne detestăm pe noi înșine. (…) Procesul de doliu e urmat de iertarea de sine.

Când recomand: Totul trebuie să fie joc!, unii mă consideră radical, chiar nebun. Eu cred sincer că o formă importantă de compasiune față de sine este să facem alegeri motivate doar de dorința de a contribui la viață și nu din frică, vină, rușine, datorie sau obligație.

Eu consider orice furie un rezultat al gândirii alienate și provocatoare de violență. Miezul oricărei furii este o nevoie nesatisfăcută. Ea poate fi valoroasă dacă o folosim ca un ceas deșteptător, care să ne trezească – să conștientizăm că avem o nevoie frustrată și că gândim într-un mod care ne scade șansele să o satisfacem.

Când folosim forța în scop protector (ex: să oprim un copil care fuge pe o strada plină de mașini), ne concentrăm asupra vieții sau a drepturilor pe care dorim să le protejăm. Fără să judecăm nici persoana, nici comportamentul. Nu blamăm și nu condamnăm copilul că a fugit în stradă.

Nu numai că nu am fost niciodată educați să ne cunoaștem nevoile, dar suntem adesea expuși unui „dresaj” cultural care ne blochează efectiv conștiința. Așa cum am mențioant anterior am moștenit un limbaj ce deservește regii și elita influentă din societăți bazate pe dominație. Masele, descurajate să-și dezvolte conștiința propriilor nevoi, au fost în schimb educate să fie docile și supuse în fața autorității. Cultura noastră sugerează că nevoile sunt negative și distrugătoare, cuvântul nevoiaș (Needy) folosit la adresa unei persoane sugerează inadecvare sau imaturitate. Când oamenii își exprimă nevoile sunt adesea etichetați drept egoiști, iar folosirea pronumelui personal „eu” este uneori echivalată cu egoismul sau slăbiciunea.

Nu știu cât de clar e tot ce v-am povestit (postarea stă scrisă în frânturi de pe la începutul anului trecut), dar sincer vă recomand să citiți cartea. Merită!

Advertisements

2 responses »

  1. La ce editura s-a publicat cartea? Cu acest titlu nu gasesc decat site-uri despre aceasta tema sau cu numele lui doar metoda dezvoltată. Cautam cartea…. Multumesc anticipat!

    • Bună, Dona, bine ai venit pe aici! Cartea a apărut la Editura Elena Francisc. Am vrut să pun un link în text, dar nu am mai găsit site-ul editurii și tot căutând am uitat să menționez asta. Nu știu ce s-a întâmplat cu site-ul sau cu editura. Acum vreo 2 ani când am descoperit cartea la o bibliotecă de unde am și împrumutat-o am căutat-o și eu pe site-ul editurii (pe atunci mai exista site-ul), dar nu am găsit cartea. Și nu am văzut-o nici în librării sau pe la târguri de cărți.
      Sper să o găsești! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s