Once upon a December

Standard

Înainte nu știam nimic.

Nu aveam încredere.
Și nici credință.
Nu mă iubeam.
Nu mă vedeam.
Și nici nu înțelegeam.
Nu auzeam.
Nu ascultam.
Și nu recunoșteam că simțeam.
Uitasem să visez.
Să-mi imaginez.
Și uneori uitam să sper.
Înainte nu prea aveam deloc timp.
Prea puține idei.
Resurse limitate.
Și nicio direcție.
Pluteam pierdută
într-o lume rece,
neprietenoasă,
lipsită de magie
și de bunătate.
Înainte nu aveam curaj
Nici să trăiesc.
Nici să simt.
Și refuzam cu toată ființa mea să-mi aduc aminte.
Așa că, în ruptul capului,
n-aș fi îndrăznit să cred în Viață.
Sau să sper că merit.
Sau să știu că pot.
Înainte mi-era mereu frică.
Mereu.
Și mă gândeam că așa trebuie să fie.
Și că așa va fi.
Înainte
Nu-mi imaginam că poate fi înainte.
Sau, pur și simplu,
Că poate fi.

Apoi, într-o zi, a existat înainte.
Și tot ce a contat
a fost
după.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s