Interesant (7)

Standard

Despre stereotipurile perpetuate de Disney azi vă prezentăm bărbatul frumos, luptător și fără sentimente.

Oare cui dăunează mai mult imaginea aceasta: băieților care sunt obligați să-și reprime orice emoție, să fie competitivi mai presus de orice și să domine în fiecare situație sau fetelor care învață să fie supuse unor asemenea bărbați?
Mă gândesc că nici mamelor de fete nu le e deloc ușor…

P.S. Da, din păcate și pe mine, nu doar pe fiul meu, mă atrag filmele Disney.

Advertisements

4 responses »

  1. Dupa ce am analizat si eu filmele Disney si am ajuns la concluzia ca trebuie sa fii o idioata slaba de inger, care sta in fund (eventual moarta, vezi Alba ca Zapada sau Frumoasa adormita) si-si asteapta salvarea (uneori de la o viata de saracie, gen Cenusareasa sau altele) ca sa gasesti printul visurilor tale, am stat si m-am gandit daca s-o mai las pe Eliza la filmele Disney sau nu. Mi se parea ca invata numai prostii de acolo. Dupa care am stat si m-am gandit mai indeaproape la filmele Disney ca fiind basme. Si in basme, fetele sunt privite ca niste obiecte de schimb (daca un flacau face ceva anume, dovedeste anumite trasaturi de curaj sau istetime, primeste fata de sotie si jumate din imparatie) iar baietii sunt, de cele mai multe ori, salvatorii ( o exceptie ar fi basmul Ileana cea sireata de Ioan Slavici, nu stiu daca il stii, desi si ala e cam infricosator). Cred ca functia basmului, in sine, asta e pana la urma: sa portretizeze tipologii fara sa intre prea mult in psihologia sexelor. Pana la urma e vorba despre batalia dinspre bine si rau, unde binele triumfa, si nu despre batalia despre sexe. E adevarat ca fetelor li se baga in cap de mici povestea cu printul pe cal alb si atunci cand cresc au asteptari distorsionate cu privire la relatiile amoroase (nu stiu perspectiva unui baietele si ce invata el din ele) dar mai nou au aparut si filme Disney un pic mai diferite care incearca sa se mai abata de la tiparul asta. De exemplu, mie nu mi-a venit sa cred in Brave (Neinfricata) ca pana la final Merida nu se indragosteste de nimeni. Dupa ce am vazut filmul, am zis: hei, stai putin, si povestea de dragoste unde e? Asta ca sa vezi cat de previzibile sunt uneori filmele Disney 🙂

    • Laura, și eu m-am gândit că sunt transpuneri ale unor basme care merg în general pe același model. Dar în momentul în care acele basme au apărut ele portretizau o realitate care azi e de departe depășită. Mi-a venit și mie în gând Brave, deși nu l-am văzut, și chiar am observat că în ultimii ani se încearcă mici schimbări și în șablonul clasic al poveștii, deși e nevoie de multe Meride ca să șteargă tot rozul prințeselor care-și așteaptă salvatorul. Asta cred eu și sincer îmi doresc să mă înșel. :))
      Am citit “Ileana cea șireată” în copilărie, o vârstă total nepotrivită pentru asemenea lecturi (deși sincer nu știu dacă există o vârstă potrivită pentru așa ceva)

      • Vai, apropo de basme (si chiar de Ileana cea sireata care ramane cu printul ei si dupa ce el incearca s-o omoare) i-am citit aseara o poveste Elizei pe care nu stiam cum s-o cenzurez mai tare. Era tot cu un sot care incearca sa-si omoare sotia pentru ca voia sa avanseze in societate si ea il tragea inapoi, o arunca in rau s-o inece, ea e salvata si pana la urma il iarta si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Serios, oare asta vrem sa ne invatam copiii? Ca mai stai si la o palma si la un branci ca poate dupa aia se schimba si totul va fi ok? Basm, basm, dar mi-a lasat o stare foarte nasoala povestea aia.

  2. Vai de mine, Laura, unde ai găsit un asemenea basm?? La 3-4-5-6 ani copiilor le plac basmele cu animale, repetitive (pentru că le înțeleg mai bine) în care ei să-și regăsească trăirile (și așa revenim la basmele terapeutice despre care mai povestit noi două). Eu cenzurez foarte mult basmele, recunosc. Nu știu dacă e bine sau rău, dar asta fac. De exemplu la “Cei trei purceluși” eu am citit o variantă unde lupul, încercând să intre în casă, cade pe coșul de fum direct în foc și “arde frumos”. Eu nu i-am spus copilului meu așa ceva, am ales să fugă lupul plictisit pentru că nu poate să dărâme casa. Adică e destul de multă violență în viețile noastre, nu trebuie să le-o servim noi pe tavă copiilor noștri (și că veni vorba de violență restul desenelor animate sunt, cam în procent de 90%, groaznice)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s