Gânduri…

Standard

Un articol la care mă tot gândesc de când l-am citit. La așteptările noastre, ale părinților, la fricile care nu ne limitează doar pe noi, ci mai ales pe copiii noștri. Câți putem spune cu mâna pe inimă că ne-am încuraja copilul ca după terminarea liceului să aplice pentru o slujbă ce constă în număratul broștelor țestoase și să nu meargă la facultate la fel ca toți, (toți, da?) colegii lui? Câți ne-am susține propriul copil când ar face voluntariat în loc să meargă la facultate așa cum merg toți? Câți n-am pune în balanță viitorul sigur și călduț versus toană de adolescent? Câți am spune cu mâna pe inimă că ne-am dori ca fiul sau fiica noastră să-și urmeze visele, orice ar însemna asta (poate visul lui ar fi să spele bătrâni paraplegici într-un azil de bătrâni pe un salariu de nimic)? Mă bântuie din articol și „rețeta succesului” despre care vorbește autoarea pentru că știu rețeta asta prea bine. Am văzut-o ani în șir în privirile disperate ale unor părinți care căutau o formulă magică prin care copiii lor să devină cineva, uitând să le spună că ei chiar sunt Cineva. Părinți cu instinctele atrofiate și atât de obosiți de pesimism, de temeri, de orgolii inutile încât rețeta asta devenea unica salvare a unor copii care nici măcar nu aveau nevoie de salvare. Părinți care nu puteau avea încredere în copiii lor pentru că, de fapt, nu aveau încredere în ei înșiși. Pentru că nici pe părinți nimeni nu i-a „învățat” cum să aibă încredere…
Până unde sunt eu dispusă să merg? Mi-aș susține cu adevărat copilul și l-aș lăsa cu inima ușoară să aleagă orice își dorește să facă? Aș avea răbdare? Aș avea răbdare infinită? Dar, mai ales, aș avea încredere?…

Advertisements

10 responses »

  1. Mda, tema de meditat. Oricum, degeaba ai rabdare daca n-ai incredere. Cred ca incredere e cheia. Increderea ca acel copil e pe drumul bun, pe drumul lui si ca nu face decat ceea ce trebuie sa faca. In ritmul lui.
    Increderea ca acel lucru pe care il face raspunde unei nevoi interioare si in acelasi timp pregateste terenul pentru altceva. Daca Matei ar vrea sa mearga sa numere broaste testoase, de exemplu, m-as bucura pentru ca as sti ca toata munca mea nu a fost in zadar…

    • Da, Oxfordul e doar unul din multele vise (printre numărat broaște țestoase și lucratul într-un azil de bătrâni), dar visul trebuie să fie al copilului și nu al părintelui.

  2. Si eu mi-am pus des intrebarea asta si de fiecare data apar doua dileme:
    1. e viata copilului, de ce as decide eu ce sa faca cu ea, sa faca propriile alegeri si sa le suporte consecintele
    2. dar daca o alegere din asta nebuneasca la tinerete ii va dauna mai tarziu si e datoria mea ca parinte sa-l indrum?

    Inca n-am gasit raspuns la niciuna dintre ele…

    • Laura, eu te înțeleg perntu că am aceleași dileme. Din fericire, eu, lucrând cu copiii, am o imagine ceva mai largă (adică am văzut în ce adulți s-au transformat copiii pe care odinioară îi cunoscusem chiar bine). Invariabil, aceia care au găsit înțelegere în familie și genul acela de libertate responsabilă (adică sunt conștient de consecințele pe care le are fapta mea), care au putut face alegeri de mici (potrivit vârstei lor, binențeles) sunt cei care aleg pentru ei cel mai bine și la maturitate.

  3. Chiar indferent de varsta, motivele pt care iei o decizie pot fi multe, ba la un moment dat cam prea multe si incalcite ca sa-ti dai seama limpede de ce o faci. Si o parte dintre motivele astea pot fi doar niste droburi de sare cu leac, deci spulberabile. Asa si treaba asta cu cariera. Cred ca la un moment dat, cand decizia copilului pare pripita, lucrurile cer analiza. Dar una d-aia, in 2, in 3, in 4. Doar ca tanarul asta “rebel” cam trebuie sa aiva o relatie faina cu tine, parintele, ca sa deschida sau sa accepte o asemenea discutie. Nu de alta, dar poate ca numaratul asta al broastelor poate fi pt el doar o supapa, singura optiune, solutia cool, etcetera.. Dar daca asta e visul lui si nimic altceva, atunci nici nu mai incape vorba. Si nici n-ar trebui sa mire/ respectiv oripileze un parinte care-si cunoaste copilul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s