Totul se oprește la mine!

Standard

L-ai bătut? Bine i-ai făcut! Las că nu pățește nimic. Să se învețe. Și eu i-am dat ieri. Și după aia o venit la mine și mi-o arătat, uite mi s-o înroșit și încă mă doare și i-am zis foarte bine, să știi să asculți data viitoare. Las, nu-i bai că l-ai bătut. Nu pățește nimic. Foarte bine i-ai făcut. Să se învețe minte. M-am uitat la ea. Avea vârsta mea și ochii lăsați în jos. Vorbea tare la telefon în troleibuz și îmi doream să tacă, doar să tacă. Toți, în jurul ei, impasibili ca și cum totul era așa cum trebuie să fie și doar eu șocată și înecată de o greață îngrozitoare. Și de frica de a fi la fel ca ea.
Cine sunt eu să-mi dau cu părerea m-am întrebat în toate serile în care oboseala, stresul, grijile, problemele mă făceau să-mi pierd cumpătul, să ridic tonul și să uit de respectul pe care-l port copilului meu. Oare în ăștia 4 ani i-am plantat fără să vreau cuvinte care sugrumă? Nu l-am etichetat, dar dacă totuși … ? Dacă m-au năpădit toate și am uitat să fiu așa cum am fost în primii 2 ani? Nu l-am bătut și nici nu m-am lăudat cu superioritatea mea, dar dacă inconștient am blamat, certat, etichetat? Dacă? Pentru că de multe ori cuvintele bat mai groaznic decât o palmă sau o curea. Pentru că sapă zeci de ani și pentru că uneori, din păcate, merg mai departe de la o generație la alta ca o mutație genetică de care nu poți să scapi. Le cărăm în noi ca o povară perfidă și ascunsă și uneori sunt celule din corpul nostru și nici nu mai știm că le cărăm.
Dar faptul că le văd e primul pas pe care pot să-l fac. Vreau să sper că pot să mă schimb. Să recunosc că uneori greșesc, că nu am fost niciodată perfectă, dar că-mi doresc să fiu mai bună azi decât am fost ieri. Că violența nu e niciodată o opțiune. Că uneori vine de departe din părinți și părinții lor și părinții părinților lor și poate chiar de mai departe. Atât de departe încât am uitat cât poate fi de otrăvitoare… Dar noi putem fi atât de puternici încât să alegem să se oprească la noi. Să nu o dăm mai departe, iar copiii noștri și copiii copiilor noștri să nu știe că ea a existat vreodată în noi.

Un copil prost n-am întâlnit nicicând
doar unul pe care l-am văzut făcând
lucruri pe care nu le înțelegeam
sau altfel decât mi le închipuiam;
am văzut un copil ce n-a descoperit
unele lucruri pe care eu le-am trăit,
dar că era copil prost nu pot spune.
Gândește-te înainte să pui acest nume
Era un copil prost, sau mai bine,
știa doar alte lucruri decât tine?

(cântec de Ruth Bebemeyer din Comunicarea nonviolentă – un limbaj al vieții de Marshall B. Rosenberg)

Advertisements

6 responses »

  1. Cuvintele dor sau îţi fac inima să tresară de bucurie. Pentru un copil ele răsună între cele două extreme – atunci când îşi găsesc ecoul în urechile lor. Iar nouă, ca şi adulţi, ni se par de multe ori inofensive. Adevărul e că pentru a înţelege ecoul din urechile copiilor e nevoie de o aplecare atentă înspre sufletele şi trăirile copiilor. O abilitate ce vine din mult efort şi exerciţiu, putând să ajungă o a doua natura, cel puţin aşa simt eu, trecând recent pragul conştientizării importanţei acestui demers.
    În concluzie, Anca, sunt convinsă că eforturile tale sunt răsplătite de ecouri calde şi gânduri de mulţumire. Faci bine ce faci!, nu aşa spunea vocea micuţului tău?

    • Daaaaaaa… e nevoie de exercițiu constant și de un efort incredibil. Dar și rezultatele sunt pe măsură. Când mai derapez îmi cer scuze și măcar îi spun că nu e ok. Așa mi-am auzit odată: “Nu mai striga că mă dor urechile!” Și m-am bucurat că el își cerea drepturile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s