Lumea mea ideală și “Conceptul Continuum”

Standard

Basic CMYK

Ar fi trebuit să scriu despre lansarea cărții “Conceptul Continuum – în căutarea fericirii pierdute” atunci când s-a întâmplat, poate aș fi reușit mai ușor să redau atmosfera aceea care m-am îmbrățișat și mi-a dat o liniște serenă cu toate că aparent era zgomot. Nu știu cât a durat lansarea cărții, dar ora aceea (sau poate orele?) au fost o părticică din ceea ce eu consider lume ideală: o lume în care copiii, din care mulți încă aproape de bebelușie, se plimbă nestingheriți, cercetează, povestesc pe limba lor, mai și plâng uneori, iar părinții reușesc să vorbească între ei, să se audă, să schimbe idei fără a fi absolut deloc deranjați, timorați sau enervați de cei mici. O lume în care adultul și copilul coexistă în funcție de nevoile fiecăruia fără a simți că unul invadează spațiul celuilalt, lucru pe care eu personal îl simt tot mai acut în viața de zi cu zi.

Cam așa a fost lansarea la Cluj a unei cărți pe care cândva am răsfoit-o în engleză, din care, la un moment dat, am citit mici părți pe net și despre care am citit o recenzie complexă la Raluca. Cu suma aceasta de aștepări am deschis cartea „Conceptul Continuum” de Jean Liedloff, apărută la Cluj în traducerea Claudiei Neacșu. Toate așteptările mi-au fost reorganizate ca piesele unui puzzle înainte incomplet. Nu vă mai prezint autoarea, probabil că îi cunoașteți demersul, vă spun că mie de multe ori în carte povestea experienței ei în triburile amazoniene mi s-a părut dezlânată probabil și datorită dorinței, mai presus de talentul scriitoricesc, de a transmite idei și descoperiri care regândesc lumea. Și asta face cartea din plin: îți pune întrebări, te face să găsești răspunsuri, să accepți și să înțelegi ceea ce simți, să înțelegi că ceea ce simți există în tine de mii și mii de ani și doar distorsionarea instinctului în ani de „civilizație” bruiază ca un semnal prost încrederea în noi ca ființe dăruite cu capacitatea de a fi fericiți. Și fericirea aceasta e tangibilă și foarte la îndemână atâta timp cât de la naștere nevoile bebelușilor (hrană și somn la cerere, afecțiune – exprimată „necomplicat” prin ținerea în brațe și purtarea bebelușilor – și implicare în viața comunității) sunt simplu și natural îndeplinite. „Ființa umană nu poate, așadar, să devină independentă de mamă decât prin ea, când ea își îndeplinește rolul ei în mod corect, oferindu-i experiența în brațe.”

Copilul nu e văzut ca o obligație, ca un obiect al educației și în nici un caz ca o corvoadă. El este un membru al comunității la fel ca și adulții, cu instincte care-l ghidează mai bine decât orice „lecție” a celor experimentați pentru că din perspectiva instinctului copilul și adultul sunt pe același plan fiecare având capacități care să-i ghideze: „Impulsul de a lua o decizie este dovada suficientă a capacității de o lua în mod corespunzător; copiii mici nu iau decizii majore, ei sunt în mode special interesați în autoconservare, iar în chestiuni care depășesc puterile lor de înțelegere apelează la adulți pentru a decide ce este mai bine. A lăsa la latitudinea copilului această alegere încă din fragedă pruncie îi menține rațiunea la eficiență maximă, fie să delege, fie să-și asume deciziile.”

„Pentru oricine încearcă să aplice principiile continuum în viața civilizată, această schimbare înspre încrederea în capacitatea copilului de a-și purta de grijă este una dintre ceel mai mari probleme. Suntem atât de dezobișnuiți de a avea încredere, încât a lăsa copiii să-și poarte de grijă cu propriile mijloace, în ideea că se descurcă fără vigilența noastră depășește posibilitatea multor persoane. Majoritatea dintre noi le-am arunca măcar o privire fugară, neliniștită, riscând să fim prinși și acea privire să fie interpretată drept așteptare la ineficiență.”

Nu știu dacă autoarea a intenționat să scrie o carte de parenting, cred că, mai degrabă, a dorit să prezinte rezultatul unor ample cercetări antropologice care să explice disfuncționalitatea societății contemporane, să caute sursa tarelor și imperfecțiunilor ei. Carte e și o reflecție asupra Vieții, asupra societății, asupra mecanismelor care mișcă (sau poate încetinesc) omenirea: „Spunem, de exemplu: <E crud să ții un animal atât de mare într-un apartament la oraș>, dar ne referim la câini, niciodată la oameni, care sunt și mai mari și mai sensibili la mediul lor. Ne lăsăm bombardați cu zgomot de la mașinării, trafic și radio-urile altor oameni și ne așteptăm să fim tratați nepoliticos de către străini. Învățăm să ne așteptăm să fim disprețuiți de către copiii noștri și să ne enerveze părinții noștri. Acceptăm să trăim cu frici chinuitoare, nu numai cu referire la abilitățile noastre în muncă și în societate, ci foarte adesea și legate de căsnicie. Considerăm de la sine înțeles că viața e grea și ne considerăm <norocoși> să avem orice urmă de fericire.

Din punctul meu de vedere mesajul principal al cărții e cel pe care l-am regăsit în multe cărți de parenting: dacă de la naștere copiilor nu le sunt îndeplinite nevoile instinctuale, aceștia vor căuta toată viața (și uneori în cele mai ciudate și distructive forme) fericirea primordială, nevoia de iubire pe care mama nu a putut-o împlini. E o carte de citit, o carte pe care dacă o simți, te înțelegi pe tine mai bine, îți răspunzi la întrebări, ai mai multă încredere și curaj în tine și în ceea ce vocea interioară spune ființei umane de mii de ani.

Advertisements

4 responses »

  1. Am auzit mai multa lume vorbind de aceasta carte si chiar am ramas curioasa cu privire la ea. Poate o sa apuc si eu s-o cumpar si s-o citesc la un moment dat.

    • Laura, cartea cred că ar fi avut nevoie de un editor bun (tot timpul am avut impresia că autoarea nu reușește să transmită chiar tot ce își dorește și din acest motiv exprimarea e tare întortocheată uneori). Într-un fel pentru mine ideile nu au fost total noi, le simt de ceva vreme, a fost reconfortant să le regăsesc într-o carte. Carte nu a reușit să mă facă să mă simt vinovată, deși autoarea are pe alocuri un stil tare critic, dar cred că și acesta e doar un efect al dorinței autoarei de a se face ascultată.

      • Anca, desi eu am zis ca am cam terminat cu cartile de parenting pentru o perioada (mi-am dat seama ca ce e mult strica) totusi ai scris atat de frumos, ca o sa caut cartea asta:)

        in alta ordine de idei, iti doresc un 2013 minunat si o trecere peste pragul noului an – plina de caldura si armonie, alaturi de cei dragi!

  2. Daniela, nu-i o carte de parenting. Cineva spunea că seamănă cu un documentar de pe Discovery și cam tind să-i dau dreptate…
    An nou armonios și ție!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s