Drumul scăunelului albastru către gunoi

Standard

Cu un Treosc! spart în sute de bucățele piciorul bătrânului scaun de plastic albastru se rupse în bucătăria Bunicilor și Băiețelul căzu drept în genunchi și apoi pe burtă. Se întoarse, studie paguba și-i spuse Mamei:

– Trebuie să cumpărăm lipici să-l lipim.

– Păi nu prea cred că îl mai putem lipi, evaluă și mama paguba și uită de scăunel până sosiră Bunicii și descoperiră nefericita întâmplare.

– Îl aruncăm la gunoi, decretară Bunicii și abia atinseră scăunelul că Băiețelul începu să plângă zgomotos:

– Nuuuuuuuuuuu, nuuuuuuuuu nu-l arunca….

– Bine, bine, ziseră Bunicii speriați de orice sentiment negativ mai ceva ca de o criză economică într-o țară instabilă politic. Nu-l luăm, nu-l luăm, îl lăsăm acolo!!!

Mama care se chinuia de ceva vreme să învețe lecția sentimentelor negative și care, culmea, tocmai citea la subiect, speriată de spectrul unui scaun rupt blocând bucătăria, dar și mai speriată de eterna „nevinovată” aruncare sub preș a tuturor durerilor, supărărilor, plânsetelor pe principiul “nu auzim, nu exprimăm = nu există” începu să jelească:

– Vaaaaaaaaaaaai, vaaaaaaaaaaaaai scăunelul meu drag și iubit…. vaaaaaaaaaaaaaaaaaaai vaaaaaaaaaaaaai, te-ai ruuuuuuupt și acum trebuie să te arunc la guuuuuuuuuuuunooooooooooooooooooi și mi-eeeeeee greeeeeeeeeeeu, mi-e tare greeeeeeeeeeeeu să mă despart de tine, vaaaaaaaaaaaaai cât te-am iubit și cum am stat eu pe tineeeeeeeeeeeeee și acum te-ai rupt și eu sufăăăăăăăăăăăăăăăăăăr și mă doooooooaaaaaaaaaare….vaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai, plânse Mama aruncând un ochi când la Băiețel când la Bunici, până când Băiețelul o luă de mână și-i spuse:

–    Gata, ajunge, acum putem să-l aruncăm la gunoi!

Și în liniștea chiar de după furtună se mai auzi doar un Treosc! când căzură fețele Bunicilor.

P.S. Mama îi mai mulțumește și Otiliei pentru inspirație.

 

Advertisements

11 responses »

      • Bine v-am gasit 🙂 🙂 :). Acum imi dau seama ca eu ca om matur ( si fara sa constientizez) am crezut ca atasamentul copiilor referitor la obiecte este redus in mare parte la jucarii ! Ei bine abia acum imi aduc aminte ca si eu cand mergeam la gradinita aveam furculita mea preferata, bluza mea (si aici chiar ma refeream la vestimentatie) cu ” budinca” si cea cu “orez” …. dar de scaunel…. ei bine :):):) toti suntem diferiti :):):). Cred ca meritau pozati bunicii :).

  1. Andreea, cred că toate acestea sunt obiecte de confort: cele de care ne atașam în copilărie, ne ofereau un soi de siguranță, de legătura cu spațiul cunoscut. 🙂 Cât despre bunici…sunt mereu o sursă de inspirație 🙂
    Don’t be a stranger! 😉

  2. Pingback: parenting alandala | mamaocupata

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s