scris de prietena mea, Oana
De când am rămas însărcinată vin o mulțime de lucruri bune spre mine care mă ajută și mă susțin în a-mi crește Minunea.
Din aceeași categorie este și contactul cu metoda Montessori. Am aflat întâmplător de ea, printr-un mail primit care anunța o conferință în oraș pe tema educației Montessori. Din pacate nu i-am dat curs, iar ulterior tot mai multe informații au venit spre mine despre metodă. Am primit cartea Descoperirea copilului, iar acum cateva zile am participat la un seminar ținut de Montessori Haus din Timisoara.
Personal, consider că Maria Montessori a fost o vizionara, o minte luminata fără doar si poate. Născută in Italia, creează aceasta metoda prin observarea cu atenție a copiilor cu deficiențe, initial, pentru ca apoi să-și extindă atenția și asupra celor normali și să pună bazele a ceea ce astăzi este o metodă alternativă educativă deosebită și care a dat mari personalități lumii contemporane.
Ea a observat în dezvoltarea umană patru etape distincte astfel: 0-6, 6-12, 12-18 si 18-24, fiecăreia corespunzându-i un anumit tip de dezvoltare specifică, la care dacă se revine ulterior informația se asimileaza mai greu și cu mai mari dificultăți.
Ce mă interesează îndeaproape pe mine este etapa 0-6 ani căreia îi corespunde teoria minții absorbante potrivit căreia copilul e ca un burete care absoarbe din mediu tot și care la rândul ei se împarte in doua. Este momentul în care ființa umană își rafinează simțurile și preia din jur achizițiile umane de bază. Aceste cunoștințe se acumulează în așa-zisele faze sensibile care se traduc printr-un interes deosebit față de un anumit domeniu. Dacă faza sensibilă nu este sesizată de adultul de lângă copil, ulterior se poate ajunge la situații în care informația se poate asimila bine cognitiv, dar individul nu simte cum să aplice practic. De aici vine eșecul multora în domeniul profesional. Maria Montessori dădea exemplul medicului care știe teoretic foarte bine cum trebuie să ia pulsul, dar cel puțin primele dăți când face asta nu simte exact ce și cum se face. Pentru a-i ajuta pe copii la aceasta rafinare a simțurilor, ea a creat în grădinițele ei materiale didactice specifice pentru toate simțurile. Educatorul prezintă copilului materialul atunci cand acesta se arată interesat de el, fără a-l corecta sau felicita pentru modul cum pune el în practica ceea ce i-a fost prezentat. Dacă educatorul observă la un copil un interes specific pentru ceva, în cel mai scurt timp îi prezinta cât mai multe informatii despre acel lucru.
Adică lecțiile sunt individuale, educatorul doar dirijeaza cumva activitatea, copilul este cel care hotărăște când și ce anume învață. Toate materialele sunt puse la îndemâna copiilor, ei le pot lua oricând pentru a exersa ceea ce au învatat. Din fiecare material este doar un singur exemplar, ceea ce-i obliga la respect și cultivarea răbdării dacă acel material este ocupat când vor ei să-l utilizeze. Pentru că educatorul nu intervine pentru a corecta, fiecare material este de așa natură conceput încât are un control al erorii. Cu alte cuvinte, cu ajutorul materialului copilul își dă seama dacă a făcut sau nu bine. Sunt concepute astfel încât să fie estetice și simpla lor vedere să atragă atenția copilului. Copilul poate lucra singur, cu un alt coleg sau în grup mic. El este cel care hotărăște cum vrea să lucreze. Poate să o faca stând jos pe un covoraș sau la masă. Educatoarea care ne-a ținut seminarul ne-a zis că sunt copii care nu lucrează nimic și câte o săptămână, dar care apoi sunt mult mai siguri în utilizarea materialului.
Nu există jucării în grădinițele Montessori. Inital, Maria Montessori le-a gandit și cu jucării, dar a observat că erau lăsate în paragină și preferate materialelor de lucru. De unde și concluzia că oricărui copil îi place să învețe.
Asimilarea cunoștințelor cognitive se realizează prin exemple practice. Matematica nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit, dar am văzut că se poate preda într-un mod foarte aplicat care o face mai inteligibila, din punctul meu de vedere.
Lucrul care m-a încântat de-asemenea citind, iar apoi constatând efectiv la gradinița din Timisoara a fost că metoda presupune o arie curriculară a vieții practice în care copiii sunt efectiv învațați să se descurce singuri, fiecare la nivelul vârstei pe care o are. La cei mici incepe, de exemplu, cu a-i învăța să mănânce singuri, pentru ca la cei mari, de vârstă școlară, să existe o zi, miercurea, când sunt lăsați să se gospodarească singuri. Adică ei hotărăsc dimineața ce vor să mănânce, fac lista de necesar, pornesc la cumpărături, se întorc și-și gătesc ceea ce și-au dorit. Mi se pare o metoda minunată de a dezvolta independența unui copil, de a-l ajuta să-și asume responsabilități cu placere.
Întreaga metodă este gândită să dezvolte individul cât mai armonios și mai în conformitate cu nevoile lui interioare. Libertatea este la mare preț, dar o libertate înțeleasă în adevăratul sens. Talentele fiecărui copil sunt observate și cultivate. Li se dezvolta independența, responsabilitatea și capacitatea de a face alegeri.
Deocamdată in România există școli Montessori până la clasa a VI-a. Nu îmi dau seama cum arată un copil care termină 15 ani de școlarizare prin această metodă (am pus și grădinița). Costurile sunt mari pentru un părinte care alege să-și dea copilul la o astfel de școală și pentru mine ar însemna puțin și asumarea unui risc. Suntem mult prea obișnuiți, cred, cu rigorile învățământului clasic și aș simți că risc puțin dându-l pe copil să urmeze la Montessori. Dar gândindu-mă la beneficii precum independența sau libertatea, mai că mi-aș asuma acest risc.
copiicuochidepoveste 
Oana, mulțumesc mult, eu am aflat lucruri noi pentru că abia acum am început să citesc cartea Mariei Montessori.
Înțeleg temerea ta din finalul articolului, o văd în ochii multora când află că băiețelul meu e la grădinița Waldorf, groaza că apoi va fi stigmatizat, respins și binențeles “nu va face față”. Sincer, pentru ce înseamnă a face față în societatea de azi, chiar nici nu-mi doresc să facă!
cu mare placere! as vorbi ore in sir despre montessori, poate si pentru ca e ceva mai nou pentru mine si pentru ca mi se pare un lucru ff fain. poate ar trebui sa pui si tu un post despre waldorf, atata cat ai putut constata ca parinte, ca sa avem termen de comparatie. probabil la waldorf vom merge si noi pana la urma.
Eu am vazut un reportaj de la o gradinita Montessori din Bucuresti, si pareau cam dure doamnele educatoare, isi impuneau punctele de vedere in munca celor mici, asta e clar. Articolul de mai sus in schimb imi place mult. Eu din ce am studiat despre Waldorf si Montessori, mi-ar placea mai mult Waldorf tocmai din lipsa militariei :D. Chiar si blogurile straine de homeschool Montessori m-au speriat cu rigoarea ordinii, trebuie obiectele de pe rafturile camerei sa fie intr-o anumita ordine… mi-am dat seama ca nu e pentru mine :)), eu ador haosul. Nu pot hotari ce mananc la pranz decat cand mi se face foame la amiaza :)). Deci Waldorf pare mai apropiat de ceea ce simt eu. Sau unschooling, in loc de homeschooling cu curriculum fix.
Raluca, ma bucur ca ti-a placut articolul meu. Mie mi-ar placea sa fie educat intr-un spirit al ordinii tocmai pentru ca si mie imi lipseste cateodata.
Poate pui link-ul cu reportajul respectiv. As fi curioasa sa-l vad. Din cate stiu, educatoarea ar trebui sa fie o prezenta f discreta.
Inca nu ne-am decis daca va fi Waldorf sau Montessori.
Nu cred ca exista un ideal valabil pentru oricine, cunosc copii care s-ar plictisi la waldorf, sau ar considera totul prea hippie-flower-power. Copii care abia asteapta sa stie cat mai multe, sa experimenteze cat mai mult. Din cate am inteles eu, un spirit tehnic-matematic s-ar potrivi mai bine la Montessori, si unul mai artistic s-ar simti in largul lui la Waldorf. Daca i-am pune invers, ma gandesc ca fiecare ar avea de suferit.
Cred ca reportajul era la emisiunea Totul despre mame de pe prima tv, dar l-am vazut online, insa acum nu-l gasesc pe site-ul lor, si nici cu google.
La chestiunea ordinii, nu ii pot pretinde ceva ce eu nu respect. Eu m-as simti constransa sa fie ordine in casa, as fi crispata si nefericita, nu m-as simti in elementul meu. Mi-am adus aminte de articolul asta http://www.jennifermcgrail.com/2012/07/i-stole-your-stuff-now-im-holding-it-for-ransom/ care, chiar daca la inceput nu are nici o legatura cu ce discutam, la final povesteste despre ordinea asta.
Chiar cred ca e o chestiune de temperament. Cum am spus mai sus, la fel e diferenta intre homeschooling si unschooling. Chiar daca m-as decide pentru scolirea acasa, eu nu as putea urma un curriculum, materii fixe la ore fixe, sau, in termeni de Montessori homeschool, sa ii stimulez toate simturile. Nu e genul meu, eu nu as putea invata asa, si mi s-ar parea prea apropiat de stilul de invatamant clasic. Insa cunosc o familie careia Montessori homeschool, cel putin pentru perioada gradinitei, li se potriveste perfect. Fetita este avida de invatare si are o mamica organizata si pusa la punct care ii vine in intampinare. Ii cunosc personal si imi place mult de ei: http://micatelierdecreatie.blogspot.ro/. Noi suntem mai zapaciti, si in haos avem randamentul cel mai bun, si la invatare, si la fericire :D. Deci daca as alege sa fac cel putin gradinita acasa, as alege sistemul de unschooling.
Incerc sa gasesc niste linkuri care sa descrie ce inseamna de fapt unschooling, in cazul in care cineva nu e familiarizat cu termenul. Nu am gasit o comparatie intre cele doua:
http://www.hobomama.com/2012/04/unschooling-is-how-adults-naturally.html
Draga Raluca, ai deschis o discuție tare interesantă.
Într-o lume ideală acum aș alege unschooling-ul pentru fiul meu care, la 3 ani și jumătate, îmi dă semne clare (mie și celor din jur) când și cât vrea să afle. Și crede-mă că vrea chiar mult. Descoperă singur o mulțumi de lucruri noi, observă, experimentează, iar eu trebuie doar să-i fac loc pentru învățarea asta care e a lui și doar a lui. Și e distractivă și interesantă de vreme ce nu se satură niciodată de ea. Da, ai dreptate, oamenii (fie ei adulți sau copii) învață cel mai bine cu ei înșiși. Tot din seria “Dă-i omului mintea de pe urmă” acum știu că și 3 ani e o vârstă prea mică pentru grădiniță, cel puțin pentru copilul meu așa e, îi simt dorul pentru casă, 7-8 ore sunt prea mult departe de mediul sigur și confortabil al casei.
În lumea reală după un an de Waldorf suntem tare încântați. Probabil pentru că el e o fire mai artistică, așa cum spuneai, și pedagogia asta se pliază pe nevoile lui. Mie îmi place acentul pe care îl pune Waldorful pe mișcare, pe ritm, pe dezvoltarea simțurilor, pe apropierea de tot ceea ce este propriu naturii și vieții.
Oana, pe scurt ți-am răspuns și ție, dar probabil că voi dezvolta într-o zi tema pentru că vreau neapărat să povestesc de teama celor din jur pentru orice nu înseamnă sistem tradițional.
Raluca, am savurat articolele din link-uri, mai ales pe primul l-am citit cu plăcerea celui care descoperă oameni care gândesc la fel, iar blogul în română e de cercetat 😉
Din moment ce nu traim intr-o lume ideala, cred ca cel mai bine e sa-i tinem cat putem de mult timp departe de hibele clasice din sistem (alegand pentru gradi waldorf, montessori, sau home/unschooling), iar la scoala sa ii pregatim cumva sa recepteze doar ce e bun pentru ei. Nu stiu cum l-as face pe al meu sa nu dea importanta notelor cand va ajunge la scoala, de exemplu, si asta fara sa-l fac delicvent, ci increzator in el :)). Intelegi ce zic?
Din păcate înțeleg prea bine…
Nu stiam de unschooling, ati deschis inca o portita de cercetare pentru mine. Merci!
Oana, uite aici http://homeschooling.urbankid.ro/ gasești multe informații utile, inclusiv despre calea legală pentru homeschooling si unschooling in România.
Mulțumesc pentru link-ul de mai jos.
Ma gandesc ca poate va intereseaza, avand in vedere subiectul postarii. http://www.montessoribucuresti.ro/index.php?language=2&id=99
Sigur ca, inainte de toate, in orice sistem ori metoda pedagogica conteaza OMUL – adicatelea capacitatea educatorului de a renunta la dascalirea traditionala si de a se autoeduca in arta noninterventiei, insa pedagogia Montessori chiar ESTE unschooling. Insa un soi de unschooling alaturi de alti copii, deci care favorizeaza socializarea, discret secondat de persoane pregatite in maniera Montessori – context in care parintii se bucura si ei de libertatea de a-si urma propriile cariere, nazuinte.
Dupa mine, orice “metoda” care ii permite copilului sa intreprinda ce activitate vrea, pe potriva pornirilor lui naturale, interioare e mai mult decat potrivita pentru acea dezvoltare armonioasa atat de ravnita pt copii nostri. Cat despre “rigoarea” Montessori, as zice ca o mana de reguli (limite) exista oriunde, si prea bine ca e asa, conteaza insa imens care e muzica cu care acestea sunt facute cunoscute, ori de cate ori e cazul (in optica mea, unde nu e pedeapsa – pedeapsa de orice natura!! – e ok).
Revenind la “rigoarea ordinii”, in incintele Montessori exista doar cate un exemplar din fiecare material (si mi se pare o chestiune f. f. bine gandita) pe care copilul si-l alege singur din raft, exerseaza cu el exact atat cat simte, dupa care il aseaza in acelasi loc. Sunt niste reguli de ordine interioara, de convietuire pana la urma, deoarece fiecare copil are nevoie sa stie exact unde este obiectul spre care un nu-stiu-ce interior il impinge sa lucreze… (daca-mi permiteti o analogie, nu stiu cum mi-ar pica, spre ex, daca sotul meu ar lasa sapunul de baie pe dulapul de haine din dormitor, in loc sa il gasesc tot acolo unde ii este locul, adica la baie, atunci cand am nevoie sa ma spal). In realitate, copiii invata foarte repede locurile stabilite pentru materialele educative si faptul ca pot lucra oriunde isi doresc, fie la masute, fie pe jos, dar ca trebuie sa-si intinda singuri covorasele in caz ca-i imbie varianta podelei. Iar totul, absolut totul mi se pare e o alegere foarte bine gandita, o modalitate excelenta prin care toti copiii isi exerseaza “muschii” autocontrolului, ai vointei, ai rabdarii, asa invata ca nu li se cuvine totul inaintea altora, invata sa astepte deci, dar si ca intr-un colectiv e nevoie sa respecte o mana reguli pt confortul fiecaruia, etc. Ideea e ca la Montessori copiii nu sunt niste mici printi dupa care stau niste menajere sa stranga si sa faca ordine, dar nici niste politisti duri care au grija sa-i sanctioneze ori de cate ori cei mici “gresesc” sau nu se supun, ci e O CASA A LOR, unde se descurca singuri, unde au totul la indemana si pe masura lor (pana si matura, farasul, mopul) si, deci, sunt direct responsabili pt tot ceea ce fac.
Din fericire, descopar ca astazi exista case Montessori care nu respecta doar pedagogia originala, ci care isi extind interesul si spre latura emotionala si a relationarii, adopta si respecta programe de comunicare sanatoasa, non-violenta, etc (spre ex ESPERE)
In fine, pe mine personal “metoda” in sine m-a sedus deja, recunosc 🙂 , deci eu pot sa turui la nesfasit despre casele Montessori ..
Foarte fain turui! :)) Știu că te-a fermecat Montessori, atât de pasional vorbești despre metodă… Eu abia acum aprofundez. (am găsit un site – probabil că îl știi – de pe care îmi mai iau materiale sau idei http://montessorihelper.com/)