Social Media for Parents – părerea mea

Standard

Foarte foarte rar regret că nu locuiesc în București.  De exemplu când mai aud de câte un eveniment care nicicum nu se întâmplă în altă parte. M-aș fi dus la Social Media for Parents. Eu personal mă bucur că astfel de evenimente există. Pentru că blogurile părinților nu sunt cu nimic mai prejos decât restul blogosferei, ba din contră, sunt bloguri documentate, deștepte, inspirate și inspirante, sincere, deschise la minte și poate cu un pas, doi înaintea  societății. Și asta ar trebui să fie amintit cât de des posibil. M-aș fi dus acolo nu neapărat pentru că sunt genul de blogger implicat (mie îmi vine greu să cred că sunt blogger!), ci pentru că discuțiile despre parenting mă atrag mereu. N-am reușit să mă duc acolo, dar printre foarte mici frânturi m-am uitat în direct de pe blogul Adei. Le-am ascultat pe Alice Năstase, la care am admirat naturaleţea sinceră a discursului  – bănuiesc că în spatele ei se ascunde mult exercițiu oratoric, pe Irina Petrea care nici nu m-a impresionat, nici nu m-a intrigat (am văzut-o de vreo câteva ori „în acțiune” și cam știu pe ce cale merg și că avem păreri aproape total opuse, așa că nu m-am mai enervat, dar mi-a dat o idee de o postare viitoare). Am văzut doar finalul discursului Otiliei (cea pe care doream să o văd!), am ascultat-o pe Bogdana (mi-au plăcut tare mult întrebările ei adresate celorlalți), am prins videoclipul celor de la Salvati Copiii legat de protejarea copiilor de pericolele internetului, am ascultat-o pe Monica Jitariuc (zic bine, oare?) de la The Practice vorbind despre strategii de transformare a blogului într-o afacere lucrativă. Și cam atât, din păcate. Dar aștept să apară „reluarea” pe net ca să pot să văd ceea ce am pierdut. Voi, cei care ați văzut totul sau poate chiar ați fost acolo, ce credeti că am pierdut?

Vă las cu prezentarea Laurei care a fost acolo și cu videoclipul despre care povesteam.

Advertisements

2 responses »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s