How to Talk So Kids Will Listen & Listen So Kids Will Talk (2)

Standard

Primul capitol și prezentarea cărții se găsesc aici (ce e în italics e citat din carte)

Capitolul 2:  Cooperarea copiilor

În momentul în care sentimentele copiilor sunt înțelese și acceptate, cooperarea vine de la sine, de aceea capitolul 2 al cărții mi se pare o continuare logică al primului.  Capitolul începe cu o listă pe care părintele trebuie să o completeze în care scrie tot ce îi cere copilului într-o zi obișnuită („Spală-te pe dinți”, „Stai cuminte” etc). Un exercițiu de conștientizare pentru că de multe ori, intrând pe „pilot automat”,  nu suntem prea atenți la ce și cât cerem de fapt.

Ce NU ar trebui să facem când întâlnim o situație cu care nu suntem de acord:

  1.       Să nu învinovățim și să nu acuzăm. („De ce faci asta? Nu poți să faci nimic bine??”)
  2.      Să nu jignim. („Ești tare prost!”)
  3.     Să nu amenințăm. („Dacă nu te îmbraci în 5 minute, plec fără tine!”)
  4.     Să nu dăm comenzi. („Vreau să-ți faci ordine în cameră chiar acum!”)
  5.     Să nu ținem prelegeri și să nu moralizăm.
  6.     Să nu atenționăm. („Ai grijă! O să te arzi!”)
  7.     Să nu ne martirizăm. („Vrei să mă omori?”)
  8.     Să nu comparăm. ( „De ce nu ești și tu ca fratele tău?”)
  9.    Să nu fim sarcastici. („Știi că mâine ai test și ți-ai uitat cartea la școală? Tare inteligent mai ești!”)
  10.    Să nu facem profeții negative. („Știi ce o să se aleagă de tine când vei fi mare? Nimeni nu va avea încredere în tine!”)

În momentul când le-am citit mi s-au părut ceva clar „de nefăcut” , dar făcând exercițiul propus de autoare – să scriu cum mă simt eu în toate aceste cazuri – mi-am dat seama că le mai comit și eu (și eu am zis că trebuie să plec chiar dacă el nu vine și deși eu nu am perceput-o ca pe o amenințare așa a fost și că uneori încep și eu cu isteriile „Ai grijă, vine mașina!”)

Ce ar trebui să facem: (situația:  un prospop ud lăsat de copii în dormitorul părinților)   

               1.Descriem problema sau ceea ce vedem.  („E un prosop ud pe patul meu.”)

              2. Oferim informații. („Prosopul îmi udă pătura.”)

              3.  Spunem într-un cuvânt. („Prosopul!”)

             4. Vorbim despre sentimente. („Nu-mi place să dorm într-un pat ud.”) *

              5. Scriem un bilețel. (Pe suportul de prosoape  apare un bilețel pe care scrie: „Te rog pune-mă la loc ca să mă pot usca.”)

Pe mine m-a cucerit ultima metodă (binențeles potrivită pentru copiii care știu să citească) pentru că tot ceea ce iese din tipare (un prosop care vorbește!) ajunge mult mai repede la sufletul copiilor. (un tată povestea că prelua diferite voci, de exemplu de roboți, când dorea să transmită un mesaj). Unul dintre copiii părinților participanți la workshop spunea că agrea tare mult ultima metodă pentru că: „Nu devine din ce în ce mai zgomotoasă!”

Acesta e pe foarte foarte scurt capitolul 2. Poveștile părinților sunt la fel de savuroase și inspirante ca și cele din capitolul 1, dar vreau să vă citez pasajele cu care se încheie capitolul:

Părinții ne-au întrebat:  „Dacă folosesc aceste metode corect copiii mei vor coopera întotdeauna?” Răspunsul nostru a fost: „Sperăm că nu! Copiii nu sunt roboți. Mai mult decât atât scopul nostur nu e să oferim o serie de tehnici de manipulare a comportamentului astfel încât copiii să coopereze întotdeauna.

Scopul nostru e să respectăm  interesul copilului, inteligența și inițiativa lui, sentimentul responsabilității, umorul și  abilitatea lor de a fi empatici.”

* într-o postare ulterioară voi relua subiectul legat de sentimentele părinților dintr-o perspectivă strict personală

Advertisements

22 responses »

  1. Foarte interesant, Anca! Eu am o problema cu nr.3 si 6. Ma chinui enorm sa scap de “Daca” si de conditionari! Tu cu ce le inlocuiesti?
    Imi permiti sa pun si eu lista celor 10 Nu-uri pe blog, bineinteles cu link spre tine?
    Si inca ceva, imi place la nebunia noua hainuta a blogului tau, e vesela, placuta ochiului si …de poveste!
    Te imbratisez!

    • Ioana, câți ani are Matei? Are 2 ani? Băiețelul meu a început să coopereze și să mă înțeleagă conștient după ce a împlinit 3 ani, adică acum de curând. Eu am privit cât de mult am putut lucrurile din perspectiva lui, “am lăsat după el”, dar acum e mult-mult mai ușor….
      Poți să citezi ce vrei, oricum și eu am preluat ideile din carte 🙂
      Te îmbrățișez și eu 🙂

      • Da, Anca are doi ani fara o luna! Si eu incerc sa las dupa el, imi dau seama clar ca nu ma intelege constient, dar stii tu, uneori e mai complicat….
        Daca mai ai ceva asi in maneca 🙂 dibuiti cu experienta, paseaza-i si pe la mine!
        Sunt recunoscatoare ca te-am aflat!

  2. La punctele 3 si 6 mai pacatuiesc si eu din cand in cand.
    La partea de teorie ma pricep si eu de minune, cred ca as putea sa scriu si eu o carte. dar la partea practica mai iau perioadic cate o nota proasta. Of!

    • Loredana, cu practica e mai greu pentru toată lumea. Chiar autoarele spuneau că faptul că ne putem auzi sau vedea din afară e un pas înainte. Multă putere îți doresc!

  3. Ideea este remarcabila.
    Si ca sa continue asa ar trebui reformulate enunturile.
    Adica de ce incep enunturile cu “sa nu..” ? Cred ca e efectele vor fi “wow”, ca sa zic asa, daca sunt reformulate pozitiv.
    Bogdan

    • Bogdan, bine ai venit pe aici. Ai dreptate, enunțurile pozitive sunt esențiale (am scris o scurtă postare pe tema asta). M-am uitat în carte să văd cum formulează autoarele: ele enumeră niște metode folosite în trecut care de fapt nu sunt deloc eficiente, dar într-adevăr nu folosesc negația.
      (îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului)

  4. Pingback: Deprinderi « Lumea lui Matei

    • Monis, scuze pentru întârziere 🙂 Se pare că suntem mai multe care avem probleme cu numerele 3 și 6.
      De ce ești anti nr 3, de la secțiunea “Așa da”? (în primul rând multe metode se adresează copiilor trecuți de 3 ani, zic eu; aceia pot să recepteze clar un mesaj de genul acesta). Te refereai la altceva?

      • simt tonul din spatele enuntului :D. Mi se pare f greu de spus fara sa aiba un ton nepotrivit, de genul comenzii, poruncii sau care sa denote sentimentele vorbitorului fata de obiect si de cel care a lasat obiectul pe aiurea…

  5. As zice ca e ok acel “daca” in situatiile in care nu vine ca o conditionare, manipulare sau amenintare mascata, ci ca o consecinta fireasca (aci doar “autorul” mesajului cunoaste diferenta); “E deja tarziu, ma grabesc foarte tare sa ajung la magazinul x, iar in ritmul asta nu vom reusi decat dupa ce se va inchide .. Merg doar eu astazi.” / “Vad ca inca te joci si refuzi sa te imbraci, dar eu trebuie sa ajung la timp in cutare loc, cred ca voi merge singura”- astea in contextul in care copilul are cu cine ramane acasa. Sau. “Stau deja de foarte mult timp sa te imbrac pt a iesi pe afara, simt ca imi pierd rabdarea si cred ca voi renunta la plimbarea de astazi. (ramanem, deci, acasa)” – aici copilul alege, verbal sau prin comportamentul lui, ce ramane de facut, si invata, in paralel, dar mai ales in modul cel mai firesc, ca parintele e om si are limitele (rabdarea, reactiile) lui. Deci daca afirmatiile lansate sunt oneste si nu spre “invatare aminte”, personal le gasesc extrem de legitime. Pana la urma suntem parinti, nu si inepuizabili, iar copiii trebuie sa cunoasca asta.
    (btw, nici nu mai stiu de cate ori am preferat sa renunt la plimbare – ocazii cu care copila a inceput sa coopereze la imbracat, ba de ceva timp incoace chiar sa se imbrace singura. Intr-adevar, e de luat in considerare si varsta.)

    Si am o oroare deosebita vis-a-vis de acel “ai grija!”- mie-mi suna mai degraba a blestem, iar cand mai scapa porumbelul, ma corectez rapid cu “ba fii fara griji, dar atent, te rog”. 🙂 De preferat ar fi sa fim pe faza, dar niste atentionari ici-colo, copilului mic, in situatii maxime, buza-n buza cu masina-n mers sau cu un caine maraind spre ex, is perfect normale.
    Pacatul e ca noi, parintii (sau mai degraba parintii de ieri), credem ca suma grijilor manifestate fata de copii e egala cu cantitatea de iubire ce o nutrim pt ei – in realitate e o “iubire castratoare” (nu mai stiu cine-i zicea asa, parca Stekel) care induce mesajul ca viata e naspa, grea, cu pericole la tot pasul, mediul nesigur, dusman, iar abilitatile si competentele copilui de a se descurca minime..etc. Si mai tarziu ne mariam ca ne-i cu atatea ipohondrii, nevroze si psihoze. Ca sa nu mai zic ca premonitiile astea (de tipul “ai sa cazi!”) isi poarta energia lor, copilul devine nesigur pe el si mai predispus spre esec, prin urmare de multe ori chiar se intampla ceea ce noi, atat de grijulii, ii “atentionam”.

    • Grați, vizionară cum te știu ai ajuns și la ideile din capitolul 3 (despre care nu am scris înca) :)) Rezumând: consecință da, manipulare, amenințare nu!
      Și ai perfectă dreptate cu “ai grijă!” ăla. Eu încă mă lup cu el din două motive: educația panicato-catastrofală pe care am primit-o și, din păcate, realitatea în care trăiesc (la noi ai grijă se referă in procent de 99% la mașini, în contextul în care ne mai oprim să ne jucăm cu vecinii pe un trotuar de 1 metru lângă o stradă circulată)
      Și da, energia negativă nu-i de uitat în chestiunea asta pentru că e chiar sămânța viitoarelor eșecuri.

  6. Eu am boala lui “daca” combinat cu NU si consecinte: “Daca vrei sa mai reziste cartea, n-o mai tranti pe jos” sau “Daca vrei sa bei laptele, te rog tine bine cana” sau “Daca nu punem scutecul, o sa ti se raceasca fundul”. Unele fraze sunt lungi si nu ma mai asculta nimeni; nu-mi vine mie sa cred cate NU-uri spun cand vorbesc de consecinte.
    Pentru ca eu incerc sa vorbesc de consecintele logice ale lucrurilor, si poate e prea devreme la 21 de luni. Dar cu ce sa inlocuiesc “Daca”-urile??

    • Da, Xelo, 21 de luni e foarte devreme pentru logică… (cred că John Grey spunea că degeaba spunem unui copil “Dacă nu te culci devreme, mâine la grădiniță vei fi obosit”, că veci nu va pătrunde logica unui astfel de argument.)
      Eu am lăsat forte mult natura să-și urmeze cursul: dacă s-a stricat cartea, am zis “Asta e, e cartea ta”, i-am exlicat că eu țin foarte mult la cărțile mele, am grijă de ele, dar el poate să facă ce vrea cu cărțile lui. Nu prea a distrus cărți, crede-mă! La 21 de luni Irina e mai fascinată de cum cade cartea, de cauză-efect (arunc-cade) și în nici un caz de distrugerea ei intenționată. Părerea mea 🙂
      Aia cu “eu adultul vreau să te îmbraci pentru că s-ar putea să răcești” a fost (și este) destul de enervantă. Adică eu nu puteam ieși din gândirea logică “faptă și consecință”, iar el nu putea intra nicicum pe tărâmul ăsta. Așa că am încercat să intru eu în lumea lui: cu o voce pițigăiată am început să țip veselă: “Sunt eu piciorușul tău, mi-e frig, mi-e frig, te rog dă-mi șosetuța!” (bine mi-am auzit si “Da’ dinții nu au gură cum strigă ei să-i spăl??”, dar asta rămâne totuși metoda cea a mai eficientă)
      Te îmbrățișez cu drag!

    • Copiii de 21 de luni inteleg consecintele atunci cand le obtin singuri (“daca trantesc cartea asa, se rupe”). E devreme sa vb despre consecinte doar daca ai asteptari exacte legat de cooperare.
      Dar n-as pleda oricum pentru formule fixe, fiecare cu limbajul lui.. Merge orice, oricum, atata timp cat dialogul nu subordoneaza pe niciuna din voi.. (“Te ajut sa tii cana?/ Ai nevoie sa-ti arat cum se tine cana?”)

  7. Pingback: How to Talk So Kids Will Listen (3) « copiicuochidepoveste

  8. Monis, acum înțeleg! Chiar autoarele, răspunzând temerii unei mame care se plângea că fiica ei lua totul foarte personal, spuneau clar “Atunci părintele nu face ceva bine!” În momentul în care se abuzează de autoritate, când se simte lipsa de respect față de copil (copilul simte!) chiar dacă spui toate cuvintele corecte n-ai rezolvat nimic. Adică nu e nimic pozitiv în abordarea asta. În cazul acestei metode nu trebui să fie nici măcar un strop de reproș, vreo atitudine de superioritatea a părintelui sau vreun ton arțăgos.

  9. Pingback: How to Talk So Kids Will Listen (4) « copiicuochidepoveste

  10. Pingback: How to Talk So kids Will Listen (5) « copiicuochidepoveste

  11. Pingback: How to Talk So Kids Will Listen – the end « copiicuochidepoveste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s