La doctor

Standard

“Vaaaaaaaaaai ce copil cuminte? Cum de nu plânge el la doctor? “

“Poate pentru că i-am explicat înainte ce se întâmplă aici??”

Lăsând la o parte că e o datorie de onoare să plângi la doctor, un „must cry” cum ar spune americanu’ (deși susțin cu tărie dreptul copiilor de a plânge!) ascultând discuția de mai sus într-un cabinet medical mi-am dat seama că la doctor se poate și altfel decât cu baubau’ mai ales dacă stresul părinților nu trece de platoșa copiilor.

  1. Înainte de vizita la doctor explicați copiilor ce li se întîmplă. Și un adult poate fi speriat (și este, hai să fim sinceri!) când nu știe ce o să i se întâmple. Chiar dacă e vorba de bebeluși la vaccin povestiți-le dinainte că e vorba de o înțepătură, că s-ar putea să doară puțin și că sunteți lângă ei. Explicați tot ceea face doctorul: “acum te dezbracă, acum te cântărește, acum se uită în gâtul tău”, etc.
  2. Fiți alături de copii. E greu, mai ales pentru  lăuzele cărora le zburdă hormonii, să-și vadă copiii plângând la vaccin. Dar nu durează o eternitate și confortul psihic pe care mama îl asigură copilului atunci când e lângă el e, vorba reclamei,  de neprețuit. Folosiți orice îl liniștește: povestiți, mangâiați, cântați bebelușului, dar dați-i voie să-și exprime și supărarea. Nu o să dureze o veșnicie.
  3. Copiii pot avea sentimente de vinovăție dacă sunt bolnavi (asta am aflat-o de aici; articolul e foarte interesant). Asigurați-i că nu e vina lor și că de aceea există doctori care să-i ajute.
  4. Încercați jocuri de rol pentru copiii speriați de doctor. Jucați-vă cu copiii arătându-le exact cum vor fi examinați (puteți folosi jucării sau improviza) și lăsați-i și pe ei să vă examineze dovedindu-le că și ei au controlul situației.
  5. Ascultați și înțelegeți copiii: dacă le e frică, rușine explicați-le că e absolut normal să simtă așa. Lăsați copilul să găsească singuri soluții sau ajutați-l, dacă v-o cere, să facă față acestor sentimente.
  6. Respectați intimitatea copilului. Dacă e vorba de un adolescent, întrebați dacă dorește să intrați eu el/ea în cabinet.
  7. Pe cât posibil fiți informați. Despre ce se întâmplă la doctor, despre doctor, despre tratament.
  8. Alegeți un doctor empatic. Nu mă refer la urgențe binențeles, ci la doctorul principal. Dacă se poate alegeți un doctor care să aibă răbdare, să vă explice dumneavostră sau chiar și copilului, care să vorbescă liniștit, calm și care să liniștească mai degrabă decât să agite.
  9. Fiți sinceri cu copiii. Dacă știți că urmează o intervenție dureroasă explicați copilului, dar asigurați-l că va dura puțin, că sunteți lângă el/ea, că e absolut necesară etc. Încrederea copiilor în ceea ce spun părinții e mai importantă decât o liniștire de 5 minute pe care o dă o minciună chiar dacă e bine intenționată.
  10. Nu amenițați cu doctorul. Boala nu e niciodată pedeapsă.
Advertisements

7 responses »

  1. Contează mult şi pragul durerii fiecărui copil.
    Eu am mai mulţi copii şi unii dintre ei stau la recoltat analize relaxaţi iar alţii fac atacuri de panică. Băieţelul meu,(la 4 ani ) cu care mă dusesem la recoltări special pentru a-l încuraja (cu gândul că bărbaţii suportă durerea mai greu) m-a rugat să aştept alături pe banchetă.
    Una dintre surorile lui însă, ne-a bătut cu disperare şi pe mine şi pe asistenta de la internări-pediatrie, încât a fost nevoie să chem ajutoare. Cu aceeaşi vehemenţă s-a opus vaccinului din clasa I fugind şi ascunzându-se de învăţătoare.
    De data aceasta m-am bucurat că am o fată luptătoare :), pentru că între timp am aflat multe dedesubturi ale industriei vaccinurilor, iar învăţătoarea nu se gândise să ne întrebe dacă suntem de acord cu administrarea lor.

    • Ramona, binenteles ca lucrurile nu pot merge snur. Eu am adunat din diferite surse cateva idei care sa ajute parintii. Ca teoria e una si practica alta, stim cu totii :). Ai dreptate, copiii sunt diferiti chiar daca abordarea e aceeasi.
      Va doresc sa treceti cat mai putin pe la doctori 🙂 Cati copii ai?

    • Mulţumesc! Tot la capitolul “perfecţionări” mă aflu, nicidecum nu mă regăsesc în superlative. E frumos, dar trebuie să fiu atentă să focalizez pe latura frumoasă, altfel mă copleşesc grijile şi oboseala. N-aş zice că e autosugestie, ci doar o concentrare pe “partea plină a paharului”. Zău că există şi o parte plină 🙂

  2. Foarte foarte bine punctat, ca de obicei. Robbie are un prag al durerii extrem de ridicat, se plange ca-l doare din nimic, asa ca de fiecare data cu gandul la vizitele la doctor, pe mine ma apuca hiperventilatia… Dar in ultimii ani, de cand am inceput sa-i explic cu mult calm ce se intampla si de ce – aici avem si bafta, nici un cadru medical nu pune mana pe copil fara sa-i explice care e scopul si ce se intampla si sa-i ceara daca se poate cooperarea – n-am mai avut parte de crize nici cand a fost vorba de lucruri care stiam clar ca vor fi dureroase. Asa ca subscriu la absolut tot ce ai spus. Pupam!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s