Lingvistice

Standard

Mă așteaptă vreo 7 postări, dar mie îmi vin alte idei. „Las că n-o intrat zîlele-n sac”, vorba bunicii (bunica mea vorbea cu î din i). Așa deci, postarea anterioară mi-a adus aminte că, în timp, am dat peste unele sfaturi lingvistice pe care le scriu și aici cu menționarea sursei dacă îmi aduc aminte.

  1. Copiii nu percep negațiile. Mental ei văd în imagini. Dacă le spuneți: Nu alerga! vor vedea pe cineva alergând. Înlocuiți-le cu comenzi pozitive: Mergi încet, de exemplu. (John Gray „Copiii sunt din rai”)
  2. Dacă alintați copilul cu apelative care denumesc părinții mamă, tată și miile de derivate (uups, aci mă încadrez) copilul va fi predispus să se identifice cu părintele/părinții. (Francoise Dolto „Când părinții se despart”)
  3. Cînd cereți ceva nu generalizați. Dați detalii, dacă e necesar, comunicați concret și la obiect ceea ce doriți. În loc de Stai cuminte la masă, mai bine Mi-ar plăcea să stai pe scaun. (sursă necunoscută)
  4. Feriți-vă de extremele: totul, nimic, niciodată, întotdeauna, etc.  Niciodată nu mă asculți! (Chiar niciodată?) (sursa: NLP)
Advertisements

8 responses »

  1. Very like! 🙂 (da, evident, o mai dau si eu in bara).
    La aia cu apelatul copiilor cu “mama/tata”, recunosc, guilty as charged, am expresia (imposibil de controlat, cred ca e ingropata bine undeva in subconstient de la maica-mea): “hai, mai, mami/mama, ma!” (deci la nemultumire). Si, multumesc Cerului, Anna mea draga si desteapta a stiut sa ma traga de maneca inca dinainte sa fi implinit 3 ani: “But I am not YOUR mami, you are MY mami!!” (repetat, la fiecare abatere, da??). 🙂

    • Și eu o comit grav la capitolul ăsta (probabil tot din motive de bagaj subconștient) dar tot încerc să mă redresez.
      Anna e excepțională. Eu, care o cunosc virtual, tot am învățat câteva lecții prețioase de la ea, mă gândesc că voi sunteți la școală în fiecare minut. 🙂

    • Iuliana, și pentru mine a fost o revelație când am descoperit că foarte des fac greșeala asta de a mă plasa sau de a-l plasa pe interlocutor într-o extremă care nici măcar nu e adevărată. Adică m-a făcut pe mine să găsesc și părți bune acolo unde vedeam doar negru (când mă gândesc că nu chiar totul e greșit mă oblig să găsesc și ceea ce a fost bine, de exemplu). Plus că mi se pare mai echitabil și față de interlocutor.

    • Xelomon, am mărturisit că aci sunt și eu vinovată. Cu un plus că eu am băiat (Freud să mă judece!). Uneori mă consolez că măcar nu l-am feminizat prea tare și că i-am păstrat latura masculină (as if!) alintându-l “mămicule”, dar de fapt prevăd că, la maturitate, va da niște bani grei pe terapie 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s