Despre ordine

Standard

Că tot vorbeam de ordine în postarea trecută, mi-am amintit ce spunea Francoise Dolto în „Când apare copilul” (Humanitas, 1994):

„Nu poți învăța un copil să fie ordonat înainte de 4 ani – și asta în cazul unui copil precoce, vioi și în bune relații cu lumea exterioară. Înainte însă copilul trebuie să-i vadă pe părinții săi când pun lucrurile la loc. sublinierea îmi aparține (…)

Ca să-l înveți pe un copil (după 4 ani) să fie ordonat, nu trebuie să-i ceri tot timpul să-și adune lucrurile (când se joacă acest lucru este practic imposibil), ci numai la un moment dat, când i se poate spune <Hai ajută-mă!> (…)

A fi ordonat nu înseamnă să ai mania ordinii. (…)

Un copil se simte în largul lui înconjurat de jucării, cărți și haine de-a valma. Obiectele sunt la dispoziția noastră și nu noi la dispoziția lor.”  (ah, ce mi-a plăcut asta!).

Din experiența proprie ordinea se obține în 3 pași (mai precoce îndepliniți decât preconiza Dolto):

Pasul 1: Copilul face dezordine (explorează, cercetează, descoperă). Adultul/adulții adună. Zilnic. Pe parcursul activității de adunare adulții își activează niște imagini relaxante din Caraibe. Sau inventează oniric existența unei bone plus a 3 menajere. Sau se consolează că Angelinei Jolie îi e mai greu cu 6 (6 are, nu?). Pasul 1 durează între 0 și 2 ani (am zis că generația asta e mai precoce, da?)

Pasul 2: Copilul face dezordine. Adultul/adulții adună. Tot cu gândul la Angelina. Sau la Brad (frumos). Copilul e invitat treptat să se alăture. Copilul cooperează. Când copilul nu are chef (rar de tot, jur!) se inventează concursuri de cine adună mai repede. Premii: pupici și îmbrățișări. (între 2 și nu știu câți ani că noi suntem fix în mijlocul acestei etape)

Pasul 3 (doar bănuit): Copilul adună singur. Adulții se pot gândi liniștiți la Angelina. Sau la Brad că e egalitate.

Concluzia pe bune? Ca să facă ordine un copil trebuie să facă mai întâi dezordine. Multă.

 

Advertisements

6 responses »

  1. Imi place articolul 🙂 In general tolerez dezastrul din camera Elizei (fetita mea de 3 ani ) si intru rar acolo sa fac ordine. Incerc pe cat posibil sa nu o stresez cu facutul ordinii, consider ca ii place ei sa stea intr-o dezordine creativa. Mai am momente de nervi cand calc pe ceva sau alunec pe o foaie si imi luxez glezna 😀 insa trec si astea. Imi tot spun ca daca nu-mi convine pot sa fac singura curat. Ea mai strange doar daca amenint ca ce gasesc pe jos arunc la gunoi. Pana acum n-am fost nevoita sa arunc nimic, se conformeaza. Deh, mai am si eu momentele mele. Angelina si Brad au o multime de servitori si bone si ce-or mai avea, nu-si cresc ei singuri copiii intr-un apartament de cativa metri patrati.

    • Laura, de când a început să se mişte mi-am lăsat băiatul să scoată cărţile din bibliotecă. Nu am făcut asta pentru că nu am putut să-i spun “nu”, ci pentru că am înţeles că trebuie să cerceteze. Nu a rupt nici o carte, dar nu vrea să spun ce munţi de cărţi erau pe jos. În fiecare seara adunam. Şi el a început să ni se alăture la adunat fără să-l rugăm. După vreo jumătate de an i-a spus: “Gata, cred că ai cercetat destul”. Şi a înţeles. Când a mers la creşă doamnele de acolo mi-au spus, că fără să-l roage, le ajută la adunatul jucăriilor. Aşa face şi acasă. Îl rog să mi se alăture şi aproape întotdeauna mă ajută.

  2. Mie-mi place o fraza dintr-un film “Yours, Mine& Ours” – “Homes are for free expression, not for good impression” 🙂 Chiar daca eu nu rusesc tot timpul sa fiu atat de Zen ca si tipa din film.

    • Cristina, şi pe mine mă oboseşte dezordinea, deşi nu sunt o obsedată a curăţeniei, dar am zis că dacă-l stresez prea tare de mic va deveni ori un maniac al ordinii ori va pica în extrema cealaltă: dezordine totală.

  3. acum dipinde de context. ca daca am fost ditai gravida si cu casa (57mp) covor de jucarii si simteam pe bune ca nu mai stau bine in casa (care pana la urma e si a mea) in stilul asta, am decis sa-i cer sa-si stranga jucariile. e drept, abia la finalul zilei, dupa ce le demontase si le imprastiase bine de tot. mai corect asa, zic, decat sa strang din dinti si sa ne-mpiedicam dureros la fiecare pas, ca “las` ca-i mai sanatos” (desi doar pt copil). si, oricum, is destule puncte unde nu-s prea convinsa nici de asta.
    iar de cand a acaparat-o si pe ea spiritul de posesivitate, la plecarea din parc mi-am permis sa-i cer sa-si stranga jucariie. ca doar erau foarte ale ei si doar ale ei. altfel ramaneau acolo, pana i le luau altii (ca doar stim unde traim). nicio amenintare, nu repros, ci doar un fapt: chiar i-ar fi ramas jucariile acolo.

    Avea 2 ani si oleaca. Bunicile si matusile de prin parc strangeau, foarte grijulii, jucariile nepotilor de 4-5-6-7 ani. Oarecum aveam si noi gand de plecare spre casa;
    -Vedeti ca acolo sunt jucariile fetitei dvs!
    -Da, asa este.(zic) Si le va strange ea, inainte sa plecam.
    -Nu i le luati dvs? Trebuie sa ii mai si ajutam, nu sa fim chiar asa… exigenti. (adica eram rea)
    Imi mut atentia, oricum n-aveam chef de dezbateri si nici sa conving ca fata mea a preluat deja de ceva vreme responsabilitatea asta. Si ca pt noi a fost suficient sa i-o cer o singura data. In fine, mi anunt copila ca plecam in cateva minute. Si jucariile? Fata ia rucsacul si si le strange pe toate, le numara, le scutura de nisip, si le aseaza cu grija. Apoi indeasa rucsacul in cosul de cumparaturi al caruciorului mezinului.
    -Haidem!
    -La inghetata?
    Deci niciun miorlait, nici cea mai mica revolta. Intre timp, batranele facusera ochii mari si isi boscorodeau nepotii ca iete ce fata mica, responsabila si ingrijita. Deh.

    iar de la o varsta (mai exact de la un stadiu de dezvoltare, cand observi o oaresce coerenta in joc) chiar e de dorit ca jucariile, cartile si alalalte instrumente de activitati sa sada sortate (vezi montessori). bineinteles, e de preferat ca organizarea spatiilor de depozitare si a rafturilor sa se faca cu participarea intensa a copilului si, eventual, (deci doar daca e nevoie) cu ajutorul parintelui.
    parerea mea. 🙂

  4. Grați, te înțeleg, eu locuiesc într-un apartament și mai mic (if possible!), dar nu am fost gravidă. Așa că am putut fi relativ calmă o perioadă. După aia am început să impun reguli (politicos exprimate) și să observ, spre marea mea uimire, că sunt și respectate. Eu zic că e din cauză că l-am lăsat să cerceteze atunci când a avut nevoie. Acum face la fel ca și fetița ta: își adună jucăriile din parc, când mergem într-o vizită participă la adunat. Are un reflex: când vede că cineva adună jucării, hop și el. 🙂
    Și noi sortăm jucăriile: când avem chef de puzzle să știm unde le găsim, când construim știm că toate cuburile sunt în același loc, etc. Deja el își adună jucăriile pe categorii. În general adunăm jucării împreună, dar de multe ori adună și singur și mă gândesc că în timp se va descurca pe cont propriu la capitolul ăsta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s