Standard

Dacă ești foarte-foarte atentă și stai liniștită, fericită de tot ceea ce ți se întâmplă îți vei auzi copilul și vei ști că e cel mai bun profesor pe care l-ai avut vreodată…

Advertisements

9 responses »

    • Raluca, și eu uit uneori. Sunt prea obosită/tracasată/grăbită etc și uit. Dar îmi revin, îmi amintesc că și eu sunt doar un om imperfect și merg mai departe într-o lume în care încerc să-mi fac copilul fericit pentru că asta mă face pe mine fericită. Și fericirea lui pe mine mă împlinește, mă întregește. Nu mi-e rușine s-o spun, nu mă simt mai puțin om dacă mă abandonez maternității, deși, să știi, că dacă prind timp liber ies cu prietenele la o bere, mai stă copilul la bunici (pentru că și lui și mie ne face bine puțină depărtare uneori), mai iau o pauză de câte ori pot. Pentru că în general eu nu l-am forțat să facă nimic, mie mi se pare (și mi s-a părut în ultimii 3 ani) totul atât de simplu și frumos…
      În iarna în care Delfinul împlinise un an (și încă nu vorbea) aveam frecvent parte de plânsete și împotriviri când trebuia să ne îmbrăcăm să mergem afară. “Nu-i place să fie înfofolit!” “Scoate-l repede afară” și “Lasă-l, dragă, că face mofturi să fie și el important”. Pe toate le-am auzit și cu jumătate de ureche le-am crezut dar o parte din mine îmi repeta neîncetat că ceva nu e în regulă. Și nu era. Îl strângea elasticul mânecii de la geaca. Atât. Din momentul în care am scos elasticul nu a mai protestat niciodată la îmbrăcat. Am învățat atunci cea mai de preț lecție a maternității: copilul nu plânge niciodată fără motiv. Niciodată! Și motivele lui, oricât de neînsemnate ar părea, pentru el sunt cele mai importante din univers. Așa m-am autoeducat să-l ascult și să-l înțeleg. Nu reușesc întotdeauna dar îmi face plăcere să încerc.
      Raluca, eu te citesc cu drag și interes și tare regret că nu reușesc să comentez nici la tine, nici în altă parte și nici să nu mai găsesc timp să scriu multele posturi care mi se învârt prin cap 🙂 Don’t give up!

      • Oooo Anca, ce frumoase randuri mi-ai scris! Multumesc din suflet!

        Si eu am patit-o asa, cand descopeream dupa cateva ore/zile de suparare alexiana ca intr-adevar avea motiv intemeiat. Asa ca mi-am dat seama ca atunci cand am impresia ca “nu are nici un motiv sa fie suparat”, de fapt nu l-am gasit eu inca…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s