“De ce spun copiii NU”

Standard

Am vrut să fac un mic rezumat al cărţii „Când apare copilul” (Francoise Dolto, Editura Humanitas, 1994, traducere Delia Vasilescu şi Rodica Stoicescu) şi mi-am dat seama că de fapt am jumate de caiet de idei extrase din carte şi poate că ar fi bine că mă axez pe un singur aspect. Aşa că am ales frustrantul subiect „cu nu în braţe”, ca să povestim puţin şi despre cartea Catherinei Dolto care a dat şi titlul postării.

În egocentrismul meu, când am citit-o prima oară pe Francoise Dolto mi-am zis că pentru mine a fost scrisă (ştiu că multe mame s-au regăsit în cărţile psihanalistei franceze). Pentru că mi-a confirmat toate intuiţiile pe care le aveam despre creşterea copiilor şi pentru că am răsuflat uşurată că un copil poate fi educat în spiritul libertăţii şi respectului. Poate cel mai mult de la Francoise Dolto iubesc ideea copilului care există pentru sine însuşi şi în nici un caz ca să împlinească vise/destine/neîmpliniri ale părinţilor şi care să preia la maturitate, într-o ordine distorsionată, responsabilitate „creşterii” (dar nu a educării!) părinţilor uitând de propriul lor destin. Poate mesaje din acestea ar trebui să existe în fiecare maternitate, în fiecare spital, instituţie publică si chiar în şcoli în care (eu to visez) se vor face cursuri de educaţie sexuală.

Dar să vedem ce spune Francoise Dolto despre nevoia copilului de a se împotrivi.

…perioada de „nu” a copilului apare în jurul vârstei de 18 luni la băieţii foarte precoce, iar la ceilalţi pe la 21 luni…Este o atitudine ce trebuie respectată, în nici un caz contrazisă.

Perioada lui nu este o perioadă foarte pozitivă dacă mama reuşeşte să o înţeleagă. Copilul spune nu pentru a face da. Ceea ce ar însemna „Nu, pentru că tu îmi spui să fac aşa” şi, imediat după aceea „dar de fapt eu vreau să fac aşa”. Mama nu trebuie să insiste prea mult. După câteva minute, copilul va face singur ce i se cere. O va face pentru a deveni „bărbat”, pentru a nu rămâne un „bebeluş” căruia i se ordonă ce să facă aşa cum i se ordonă unui câine care are nevoie de stăpân.

Mama nu trebuie să se supere pentru că, în general, când un copil spune „nu” înseamnă că peste 2 sau 3 minute va fi „da”. Trebuie să spună „nu” identificării sale cu o femeie pentru ca viitorul lui de băiat să fie sub semnul lui „da”.

Pe de altă parte, cartea Catherinei Dolto e scrisă pentru copii, cu un limbaj adecvat şi exprimare simplă. Eu o citesc Delfinului mai ales când problema respectivă e destul de supărătoare pentru a-l ajuta să-şi identifice sentimentele şi să le înţeleagă.

E nevoie de curaj ca să spunem „nu” şi asta ne face să ne simţim puternici. (Catherine Dolto „De ce spun copiii NU”, Editura Cartea Copiilor, 2011, traducerea Andreea Demirgian).

Nefiind un copil precoce 🙂 Delfinu’ a început să arunce cu „nu” în stânga şi-n dreapta abia după 2 ani. Dar recuperează acum! Şi am observat că dacă nu mă stresez şi îl las în pace (pardon, „îl răsfăţ” cum tot mai des mi se reproşează – despre asta în curând!) rezistenţa lui scade. Exact când sunt eu mai stresată (la îmbrăcat pentru că acolo ne cam grăbim să ajungem undeva) nu-urile lui se pot întinde şi o oră. Doar pentru că insist eu. De curând în faţa lui „nu” am adoptat tactica retragerii din raza lui vizuală. Pentru un minut măcar. Şi uneori l-am văzut trăgându-şi hainele pe el. Mai avem puţin de lucrat la capitolul acesta pentru că trasul de timp la îmbrăcat rămâne totuşi un mic inconvenient care ne face să ratăm momente frumoase.

Ideea principală a lui „nu” e acceptarea unei noi etape în viaţa copilului: asumarea şi afirmarea independenţei care apare odată cu primii paşi, a nevoii lui de a se detaşa de părerea şi imaginea părinţilor săi care se loveşte de altă nevoie esenţială: aceea de a le face pe plac. Ceea ce nu e deloc uşor pentru copil. Iar acceptarea de către părinţi a nevoii de independenţă, aşa frustrantă cum pare, e primul pas (că da, şi părinţii învaţă să meargă odată cu copilul!) în creşterea unui copil fericit şi împlinit care să trăiască prin şi pentru el însuşi.

Abia după ce am spus suficienţi de „nu” începem şi noi să zicem „da”. Şi aşa îşi dau seama cei din familie că am mai crescut puţin.  (Catherine Dolto)

(imaginea e de aici)

Advertisements

10 responses »

  1. Iarasi o postare faina :D.

    Mie nu mi-a placut de Francoise, nu am reusit sa citesc dincolo de “nu alaptati copilul mai mult de nu stiu cate luni – 1 an”, “nu dormiti cu copilul”, “nu e voie sa doarma doi copii impreuna”, “nu e nimic grav daca ii mai dati o palma la copil”.

    Am citit despre Catherine si cartea ei si ma gandeam ca e prea devreme sa i-o iau piticului, are numai 21 de luni, oare ar rezona? 😀

    Perioada lui NU a inceput de cateva luni si am avut noroc ca a venit exact cu pronuntarea super simpatica a cuvantului, asa ca la auzul vocii lui dulci nu puteam sa ne enervam in nici o circumstanta. Il lasam in pace (poate mai si zambeam :D) si se intampla exact cum spui tu, peste un minut incepea sa faca lucrul ce i-l propusesem.

    • Raluca, mulţumesc pentru aprecieri şi pentru desele citări 🙂 Eu încă nu am găsit o carte de creşterea copiilor cu care să fiu în totalitate de acord. Dar iau din fiecare ce îmi place şi ce mi se potriveşte. Nici mie nu mi-au plăcut câteva idei ale lui Dolto, dar am trecut mai departe.
      Să ştii că în faţa nu-urilor tu ai ales o cale bună pentru Alex: aceea de a-i respecta opinia. Poate şi de aceea e aşa de uşor 🙂
      (Eu cred că există două feluri de “nu”: cel în joacă, spus pentru a-i atrage pe cei mari în jocul lor şi cel al independenţei care testează şi el limitele. Şi ale lor şi ale lumii.)

  2. Raluca, eu am citit postarea despre vârsta lui Nu pe care ai scris-o tu de curând și care mi-a plăcut tare mult. S-ar putea ca noi să avem o problemă și cel mic să fie deranjat de ceva (cel puțin eu așa mă îngrijorez) pentru că nu-urile lui sunt destul de vehemente (mai ales la ieșit afară și la îmbrăcat). Dar o dăm noi de capăt :). Mă bucur mult că mă citești, eu îți rămân cititoare fidelă, dar comentatoare deficitară 🙂

  3. Raluca, înseamnă mult pentru mine să găsesc pe cineva care gândește ca mine. Și eu spun că e semn de libertate și autonomie (și mă bucur că e așa și nu o iau niciodată personal, ceea ce nu aș putea să spun despre cei din jurul meu – nu pot să-ți explic cît de deranjați sunt cei din jur de nu-urile copilului meu deși pe unii dintre ei chiar nu îi afectează). Eu tot timpul spun – și șochez – “copilul meu are dreptul să spună nu”.

  4. 🙂 ce mult mi-a placut asta; “Copilul spune nu pentru a face da.”
    am avut mereu in minte ca imi spune NU in semn de “opreste-te din ceea ce te preocupa; WAKE UP! IATA-MA! CRESC! DEVIN!”. si ei chiar cresc.. frumosi, daca le-o permitem.

    • Da, și ei chiar încearcă să facă pe plac părinților, dar calea aleasă de ei nu e una la care noi ne așteptăm 🙂 Și eu susțin că nu-urile lor sunt semn de independență, de devenire, de creștere. Și dacă le respectăm nu-urile, le respectăm personalitatea. Plus că eu cred că e o vreme pentru toate: acum la noi e vremea rebeliunii și negației :). Dar asta, deși extrem de obositor uneori, pe mine mă bucură: înseamnă că el se delimitează de mine. Ceea ce e foarte bine, zic eu.
      (câți ani are fetița ta cea mare? ai 2 fetițe, nu?)

      • am una si-unu`; ea 3 ani, el 9 luni 🙂
        stii care-i paradoxul? ca parintii incearca sa se puna la tranta cu nu-urile copiilor – si asta clar le consuma mai multa energie (si nervi!) decat a gasi tactul sau stratagema sa-si urneasca copiii si-n acelasi timp le sa demonstreze ca nu-urile lor (deci pozitia lor si ei, ca individualitati) conteaza! mai ales vis-a-vis de un copil incurajat autonom pana pe la 2 ani jumate, e cu mult mai dificil (de nociv nu mai zic) sa i te opui decat sa i te alaturi inteligent.

  5. Pingback: Despre libertăți, limite, nu-ul părinților și alte chestii | copiicuochidepoveste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s