Dilema

Standard

Am promis că scriu despre ce cred eu că înseamnă mamă bună. Şi poate dacă aş fi găsit răspunsul, aş fi scris…Primul gând care mi-a venit “Mamă bună e cea care crește un copil fericit” s-a lovit de tot felul de demontări Cum știu că e cu adevărat fericit? Dacă ceea ce mă face pe mine fericită, nu-l face pe copil? Cât înțeleg din sufletul unui copil care abia învață să se exprime? O mamă nefericită poate crește fericit un copil?

Și uite așa am ajuns la dilema căreia nu i-am găsit încă un răspuns… Acum vreo lună am văzut (nu de la început)  un documentar pe Discovery despre o englezoaică măritată cu un turc la mama lui acasă. Adică în Turcia. A născut un băiețel și curând după naștere au început să apară probleme între ea și soțul ei. Când copilul avea 3 ani deja soțul o bătea că nu zâmbea, că zâmbea prea mult, că nu se aranja, că prea se aranja, că nu era micul dejun gata, că, că, că. Motive găsea. O abuza verbal și o bătea chiar și de față cu fiul lor. Într-o seară când a bătut-o cu picioarele până a lăsat-o în sânge, s-a refugiat în casa socrilor ei și le-a mărturisit acestora că vrea să se întoarcă în Anglia. A avut primul șoc când socrul ei i-a spus că va pleca din Turcia doar dacă el are chef. Și-a dat seama că e prizonieră acolo și a mai îndurat încă 3 ani de chin până când soțul ei i-a dat voie să plece într-o vacanță în Anglia împreună cu fiul lor. Ajunsă acolo l-a sunat pe soț și l-a anunțat că nu se mai întoarce. În câteva zile el a ajuns în Anglia hotârât să-și recupereze familia. Ajunși la tribunal femeia a aflat cu stupoare că deși ea poate să rămână în Anglia, nu avea nici un drept asupra fiului care, născut în Turcia, nu era cetățean britanic. Tatăl s-a întors cu băiatul în Turcia, iar ea a rămas în Anglia. Toate demersurile legale de a-și recupera copilul s-au dovedit a fi un eșec deoarece fiul era cetățean turc. După câtva timp soțul a angajat niște mercenari care au răpit-o și au dus-o în Franța unde el o aștepta cu o mașină. Împreună cu fiul lor. Ca să nu-si tulbure copilul femeia s-a lăsat dusă prin toată Europa până la granița Bulgariei cu Turcia. Acolo, era deja dată în consemn la frontieră așa că au fost opriți de vameși. Pentru că nu erau divorțați și pentru că femeia nu a îndrăznit/știut să depună plângere împotriva soțului au fost lăsați să plece. Dar ea s-a reîntors în Anglia. Fără copil. A ținut legătura cu fiul ei ajuns, la momentul reportajului, student la o facultate din Turcia. Dar femeia a recunoscut că deși scăpase din căsnicia de coșmar nu s-a simțit liberă cu adevărat decât atunci când copilul a devenit independent.

Prima mea întrebare obsesivă a fost binențeles cum a putut să-și lase copilul. Nu e nici o învinovățire în întrebarea asta, e doar recunoșterea mea că nu aș fi putut să plec fără copil. Dar nu știu ce aș fi făcut dacă eram cu adevărat în locul ei. Era o mamă rea că a plecat? Ar fi fost o mamă rea dacă ar fi rămas (un copil martor permanet al unor abuzuri familiale crește cu o traumă uriașă și cu o imagine distorsionată a relațiilor familiale)? E mamă rea că nu a luptat mai mult? Ar mai fi putut face ceva în plus? Nu știu. Eu n-am găsit răspuns…

Și încă mă întreb ce-aș fi făcut în locul ei dacă aș fi avut strict două opțiuni: să-mi părăsesc copilul știind că e bine îngrijit, dar privat de prezența maternă sau să rămân lângă el și să-l supun, odată cu mine, unui abuz… Voi ce-ați fi făcut?

Advertisements

10 responses »

  1. Cred ca raspunsul sta in detalii. In tocmai acele detalii la care noi, ca simpli spectatori ai istoriei lor nu avem acces. Probabil ca a ales calea prin care copilul a ramas sa fie crescut intr-un mediu restrictiv dar nu bulversant, ci constant, consecvent. Un copil care creste cu o mama nefericita, in permanenta chinuita de gandul evadarii isi poate cladi personalitatea sincopat, neuniform. E posibil sa fi fost o mama egoista daca ar fi ramas, pentru ca nu isi doarea sa fie acolo, iar plecarea ei sa fi adus libertate copilului, dezlegandu-l. Nu stim, putem presupune, insa nefiind incaltate in condurii lor turcesti mi-e teama ca toate judecatie ne sunt eronate.
    Pe de alta parte nu stiu ce m-ar putea smulge de langa copilul meu. Nu am invatat sa dorm fara el, sa fiu in afara lui. Daca lipsesc, fie si cateva ore, in pieptul meu isi face loc un spatiu negru care ma sufoca. Cum a putea sa plec, oriunde in lumea asta, indiferent de motiv, cum as mai respira?

  2. Nu stiu ce as fi facut in locul mamei din povestea ta – pentru simplul motiv ca nu am fost in situatia ei. Si nu ma pot pune, oricat as incerca sa-mi imaginez. Nu reusesc decat sa-mi imaginez suferinta despartirii de copil…
    Nu stiu nici daca stradaniile pozitive de crestere a unui copil pot suplini realmente lipsa unui parinte.

    Dar am un raspuns pentru una din intrebarile tale: Nu, nu cred ca o mama nefericita poate creste fericit un copil. Nu cred ca are cum. Exista lucruri din copil care se cladesc profund pe fundatia mamei, iar nefericirea ca stare generalizata nu e ceva ce sa poti disimula cu succes in fata unui copil.

    In plus fata de situatia povestita de tine, am una pe care am gasit-o absolut socanta: din pricina secetei din cornul Africii, refugiatii se gasesc uneori in situatia de a-si lasa copiii in urma… http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-14084670.

    Dragostea ar trebui sa vina intotdeauna prima. Nu intotdeauna se poate.

  3. Moni, Mamițuni, îmi cer scuze că răspund atât de târziu. Vă mulțumesc mult pentru păreri și eu gândesc că nu aș putea să-mi părăsesc copilul. Dar, pe de altă parte, așa cum bine a spus Mamițuni nu sunt în locul femeii respective (nu mai știu exact ce documentar era și pe care Discovery l-am găsit). Nu știu ce însemnă mama bună sau mamă rea, dar într-adevăr situațiile sunt diferite și factori pe care noi poate nici nu-i bănuim pot schimba radical datele problemei. Probabil mamă rea e o mamă care persistă într-un comportament dăunător copilului (și doar pentru că la noi abuzul verbal pare apă de ploaie nu înseamnă că într-adevăr și e!)

    Moni, mie mi s-a părut că partea bună a faptului că a plecat a fost că și-a scutit copilul de mărturia propriului ei abuz, care e la fel de traumatizant ca și abuzul însuși.

    Mamițuni, nici eu nu cred că o mamă nefericită poate disimula fericirea, dar cred că lipsa unui părinte poate fi suplinită astfel încât copilul să nu simtă că e abandonat. Și că e preferabilă unei familii disfuncționale.
    Povestea africană m-a amărât și m-a lăsat fără cuvinte…până la urmă noi suntem niște norocoase că nu trebuie să facem alegeri din astea…

  4. Nu cred ca a fost o mama rea. Povestea ei imi aminteste de “Alegerea Sophiei” si de “Orele” (mama care isi paraseste copilul si sotul pentru ca nu mai putea trai langa ei).
    Suferinta era inevitabila, si daca pleca, si daca ramanea…
    Poate copilul ei va creste fericit langa tata si bunici, in traditia lor. Chiar daca va suferi ca nu are si o mama langa el.
    Vazandu-si mama batuta si umilita, sigur ar fi suferit alaturi de ea. Oricat s-ar fi abtinut ea sa nu-si arate nefericirea, copilul ar fi simtit. Deci……. paradoxal, in acest caz, alegerea ei (daca se poate numi alegere), a fost mai buna si pentru ea, si pentru copil.

    • Şi eu m-am gândit la Alegerea Sofiei (Doamne, cât m-a mai bântuit scena alegerii…). Adevărul e că alegem pentru copiii nostri (ai citit Fata cu portocale de Jostein Gaarder? mie mi-a plăcut enorm!), iar în multe cazuri nici măcar nu mai aflam dacă am ales bine sau rău…
      Psihologii spun că impactul mărturiei unui abuz e mult mai mare decât se crede şi aduce după el frustări, violenţe, sentimente de vinovăţie (că nu şi-a apărat mama), ba chiar o nevoie morbidă de protejare a mamei şi multe-multe altele care duc spre o viaţa de nefericiri. Şi asta în cazurile fericite! Despre cazurile nefericite aflăm pe Discovery Investigation..
      Ca femeie, aş fi plecat. Ca mamă, n-aş fi putut pleca. Problema e că sunt şi femeie şi mamă…

  5. situatia descrisa de tine nu poate fi procesata de mintea mea de mama. nu am o imagine despre cum e sa-ti parasesti copilul, din orice motiv, si nici nu vreau sa-mi fac. nu e o chestiune de lipsa de empatie, ci pur si simplu cred ca doar raportandu-ma la asa ceva as crea un camp energetic pentru o asemenea situatie…
    oricum, conform unui studiu al unei reviste engleze bazat pe declaratiile copiilor o mama buna este cea care petrece mult timp cu copilul si care stie sa faca prajituri bune…

    • Mi-a plăcut aia cu prăjiturile 🙂 🙂
      Da, pentru noi e inimaginabil să ne părăsim copiii, dar nu știu dacă am accepta un astfel de abuz…
      Eu încercam să mai întreb ceva: dacă ai fi sigură că lipsa mamei e o durere mai mică decât abuzul, ce ai alege?

  6. Mda, buna intrebare. Fiind mama, ma gandesc ca nu as putea sa imi parasesc copilul pentru nimic in lume. Fiind femeie, fiinta umana, ma gandesc ca nu as putea ramane langa un asemenea om care ma anihileaza si ma umileste. Fiind si mama si femeie, as alege sa plec de langa copilul meu pentru a nu-l obliga sa duca dupa el povara umilintei mele. Cand ne gandim ca nu putem pleca fara copil, ne gandim la durerea noastra de a fi departe de el, nu neaparat la binele copilului. O durere sfasietoare, e adevarat. Dar asta e un sacrificiu pe care il faci pentru a-ti salva copilul. Si o mama buna se sacrifica (nu vorbim de sacrificii gratuite sau inutile).
    Cel mai bine e sa tragem invataminte, dar sa nu ne transpunem prea tare intr-un asemenea cadru.

    • Andutza, tocmai asta spuneam că uneori contextul înseamnă totul și e greu să judecăm dacă nu am fost în situație. Dar și eu zic că aș alege răul mai mic pentru copilul meu chiar dacă asta ar presupune răul suprem pentru mine…
      Bine ai venit pe aici 🙂

  7. Pingback: “Când părinții se despart” | copiicuochidepoveste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s