Cea mai frumoasă meserie din lume

Standard

Când MoniQ mi-a propus să iau leapșa celor 10 lucruri care mă fac fericită m-am gândit că totuși nu prea există obiecte de care să mă fi legat foarte strâns. Dar am zâmbit senin știind că sunt multe lucruri care mă fac fericită și în vârful topului ar fi stat meseria mea. Apoi am zâmbit amar gândindu-mă că într-un top al lucrurilor care mă fac nefericită tot meseria mea ar fi fost pe primul loc. Și azi, când toată lumea caută vinovați și face analize peste analize (agresive, absurde, hilare, nerealiste, trunchiate, politice, etc) încerc să-mi fac curaj să vă spun de ce meseria mea mă face nefericită:

… pentru că atât te-a învățat sistemul: că te bați cu morile de vânt. Și morile de vânt sunt periculoase.

… pentru că în momentul în care ai decis să lași un elev corigent înainte de bacalaureat ai și primit o scrisorică de la inspectorat în care clar ți se spunea să-l reexaminezi. Tot clară era și ideea că trebuie să-l și treci. Pentru că după ce 3 profesori de limba română din comisia de reexaminare au decis că elevul nu ar cam trebui să treacă, îți aduci aminte ce te-a învățat sistemul: că te lupți cu morile de vânt. Îl treci tocmai pentru a se întoarce de la bac cu nota 9 la română. Ca să-ți râdă în nas și să te bată pe umăr (te bați cu morile de vânt, fraiere!)

… pentru că în momentul în care ești corector la bacalaureat descoperi zeci de lucrări identice și te duci frumos la inspectorul de specialitate să-i spui și lui că poate e interesat de o bârfă nouă. Nu e interesat de vreme ce-ți spune răstit: „Doamnă, i-ai prins copiind?? Nu??!! Atunci poate ar fi mai bine să taci.” Și știi că morile de vânt îți cam suflă în ceafă.

… pentru că ți-ai mușcat limba imediat după ce ai spus cu voce tare: „Păi cum să fie Moromete tipul intelectualului?” Morile pot să-ți facă vânt, amărâtule, așa că taci, spune-ți în gând că Moromete e intelectual, că roman interbelic e și Letopisețul lui Ureche și orice vor ei că dă bine „la procentul ăla cu promovabilitatea” pentru care tremură toți inspectorii și toti directorii. Măcar o dată pe an au și ei morile lor de vânt.

… pentru că de ani de zile nu te mai duci supraveghetor la bacalaureat pentru că nici nu vrei să știi ce se întâmplă acolo. Da, nu vrei! Pentru că asta te-a învățat sistemul: să bagi capul în nisip și să nu-ți pese.

… pentru că ești invitat foarte politicos să-l treci pe elevul ăla de la seral pe care nu l-ai văzut niciodată („dar, totuși e seral, haideți să fim înțelegători”). Nu ești înțelegător, dar știi sigur că altcineva a fost de vreme ce elevul a trecut la materia ta. Țac, țac, țac…

… pentru că ei știu că totul e doar o formalitate. Pentru că au aflat de la colegii lor că așa a fost și anul trecut. Și acum 2 ani. Și acum 5 ani. Și lași capul plecat pentru că știi că ei au dreptate.

… pentru că dacă ai fi corect ai pica vreo 80% dintr-o clasă. Și ce ne facem dacă rămânem fără elevi??

… pentru că elevul are sute de absențe motivate cu scrisul lui pe tipizate medicale despre care nici măcar nu te mai întrebi cum au ajuns la el. Că doar nu e treaba ta să-l tragi de mânecă pe doctor.

… pentru că de mult (ohoo, ești veche, mamaie!) nu mai contează a ști, ci a avea

… pentru că doar nu-i fi tu, cu 800 de lei salariu, modelul lui… dragul meu profesor, ef uai ai pentru modele există bani aruncați de pe mașină-n norocoșii aflați exact sub mâna divină, există speranța unui milionar etern în căutare de pupilă (nu ai aflat exact ce e pupila, da’ mai contează dacă are bani??) și normal există partidul la putere. Oricare ar fi ăla…

… pentru că, în momentul în care întrebi în stânga și-n drepta prin presa care azi spumegă nemulțumită și atotștiitoare dacă n-ar fi oameni interesați să scrie despre toate astea și multe altele te lovești de inevitabila „vai, dar nu putem să supărăm inspectoratul că ne pierdem colaborarea cu ei și avem și noi o pită de produs”,  știi că morile de vânt se înmulțesc amețitor…

… pentru că gunoiul de sub preș se adună și se adună și se adună. Și taci. Un an, doi, opt. Taci. Înghiți. Te revolți acolo în interior cât să-ți faci doar ție rău. Dar taci. Pentru că știi că dacă ai deschis gura ai pierdut cea mai frumoasă meserie din lume…

 

Parcă m-a luat cu frig pe la spate…

 

Advertisements

13 responses »

  1. Uau! Exact inainte de ultima ta fraza m-a luat cu frig! Asa ca m-a luat apoi si mai tare vazand coincidenta! :))

    Ce pot sa spun? Sper sa se ajunga la normal candva…

  2. Eu am predat 1 an. Atat am rezistat, 1 an…si a fost mai stresant decat 3 in corporatia unde am lucrat apoi. Si unde e stres de zile mari :D. Am terminat anul cu nervii la pamant, cu muulte fire albe si cu un gust amar. Ca nu mai e nimeni interesat sa vorbeasca despre carti, sa viseze…ca…dar sunt sigura ca le stii pe toate.
    Dar mi-e draga in continuare meseria asta, chiar daca n-as mai face-o niciodata.

  3. Raluca, ce am scris nu e nici măcar 10% din realitate. Degeaba caută ei acum un vinovat când în 20 de ani s-au adunat doar decizii proaste și distructive. Și când obiectivul lor numai educația nu e… Trist, pentru că de fapt copiii nu merită așa ceva.

    Gabi, te înțeleg. Și eu am lucrat la o firmă și deși programul era de 9 sau chiar 10 ore nu era atât de stresant ca în învățământ. Și nici nu am vorbit despre examene de titularizare, cursuri de perfecționare și grade didactice 🙂 Și mie mi-e dragă meseria, dar simt că în curând mă voi despărți de ea…
    (Bine ai venit pe aici!)

  4. Ai scris bine, cu nerv, cu indignare dar si cu duiosie cumva, cu delicatetea si curajul de a te asuma ca locuitor al Romaniei, de a-ti asuma prezentul trist al unei tari in paragina morala in fata careia tocmai explodat realitatea.

    • Moni, îți mulțumesc mult chiar că e un compliment pentru că atât de mult îmi place cum scrii tu că orice aș comenta eu mi se pare fad.
      Și eu zic că întreaga societate e vinovată de declinul țării. Și declinul ăsta nu e de azi, de ieri… Până la urmă învățământul e o copie perfectă a României la scară ceva mai mică, o copie care părea invizibilă și neimportantă dar care a explodat așa cum spuneai tu. Eu mă bucur că s-a întâmplat așa. Poate se schimbă ceva…
      Să știi că fac și lepșa când voi prinde puțin timp 🙂

  5. Anca, de la noi ai 4 complimente (am citit noi doi + mama si tata, fosti dascali, din aia de scoala veche care nu te scoteau din note mici si foarte mici daca nu invatai si care-ti dadeau 10 cu doua maini daca meritai). Imi pare rau ca cei ca tine sunt tot mai rari si ma intreb ingrozita cine ii va invata pe copiii nostri… Eu tot mai sper ca pana atunci ceva se va schimba (desi peste catva ani, fix picatii de acum de la bac vor fi la catedre…).

    • Monica, nici nu stii cat de mult inseamna complimentele astea pentru mine. Pentru ca incep sa cred ca eu sunt “defecta” ca ma revolt si ma consum si pentru ca nu mi sa par deloc normale multe lucruri care se intampla in invatamant. Da, candva scoala te forma ca om si te invata. Poti sa-ti inchipui ca acum sunt clase intregi de elevi care intra la liceu (industrial, ce-i drept, dar liceu) cu media 4? Si eu ma gandesc cu groaza la dascalii ce vor veni si sincer acesta e principalul motiv pentru care mi-as dori sa plec din tara. Pentru ca aici copiii nostri nu au nici o sansa…
      Salutari parintilor tai! 🙂

      • Multumesc!
        Poate ca liceul ar trebui facut (desi nu sunt de acord pe deplin nici cu asta), dar nu e musai sa ia toti bacul (si mai apoi sa se inghesuie in facultati).
        Spor la plecare!

  6. Citind articolul tau mi-am dat seama ce noroc am avut c-am scapat din invatamant dupa numai un an, doar cu o depresie “usoara” si un dezgust cronic pentru scoala. Eu am predat la o scoala generala si n-am apucat decat sa corectez niste teze unice la o clasa de-a saptea pe care mi-au luat-o, pentru ca eram incepatoare si “e o raspundere mare, e mai bine pentru tine sa lasi pe altcineva sa se ocupe de ei”. Imi aduc aminte si-acum cat radeau profesoarele cu care corectam de greselile elevilor si cum nu-i scoteau din “tampiti”, “imbecili” etc. Nu le trecea prin cap ca asta e rezultatul felului in care i-au tratat. Si nu era o scoala proasta, dimpotriva, avea pretentii, olimpici si-un concurs de matematica propriu.
    Nu stiu cum ai inceput tu sa scrii pe blog, dar la mine a fost tratament pentru toate frustrarile si tristetea acumulate de-a lungul celor 8 luni. Si m-am indepartat treptat de toate iluziile pe care mi le facusem cu privire la scoala si la meseria de profesor. Am inceput sa citesc despre alternative si am aflat ca scoala nu e un mediu potrivit invatarii, oricat de “dotata” si bine organizata ar fi si ca nu se poate invatare autentica cu sila. Am aflat ca sunt alternative si de-atunci le promovez pe blogul meu. Apropo, e in blogroll la tine si am o mare rugaminte: poti sa modifici titlul din “Teme pentru acasa” in “Un alt fel de educatie”? Multumesc!
    Ma bucur mult c-am gasit blogul tau si sper sa ai inspiratie si energie in continuare! Mult succes!

    • Dragă Andreea, eu te citesc de ceva vreme cu mare drag şi interes (şi admiraţie pentru munca, nu uşoară, de documentare şi traducere) si tot am uitat să te adaug în blogroll (am şi modificat)
      Şcoala românească nu e nimic-nimic din ce ar presupune educaţia pozitivă îndreptată spre copil. Nimic. Eu m-am întors acum 8 luni după 2 ani de concediu de maternitate şi încă sunt în stare de şoc. Parcă au trecut 20 de ani. În jos.
      Ce am scris mai sus e o părtică minusculă din tot ce se întâmplă. E ca un bulgăre care a luat-o la vale şi care nu ştiu dacă mai poate fi oprit. Sincer mi-a fost silă şi ruşine să povestesc mai multe. Mi-e ruşine că vrând -nevrând stau lângă nişte oameni (nu toţi!) care chiar ar trebui să-şi schimbe meseria, ruşine că orice fac mă afund şi eu acolo cu ei. Toată lumea mă întreabă de ce rămân în sistem. “Pentru copii” le spun repede tuturor. Pentru că dacă măcar unuia îi deschizi poarta minţii sale ştii că nu ai lucrat în zadar. Dar tare mi-e teamă că va veni o zi când asta nu va mai conta…
      Ne mai auzim, Andreea, tare îmi place ce scrii.

      • Multumesc mult, Anca! Am schimbat numele blogului pentru ca nu mai reflecta ce scriu eu acolo. Ma bucur mult ca-ti place!
        Imi pare foarte rau sa aud ca lucrurile stau si mai prost acum, dar nu pot spune ca ma uimeste asta. Din pacate, nu vad cum ar putea fi mai bine, daca totul e prost, incepand cu atitudinea fata de copii (inca de la nastere sunt priviti ca niste animalute subdezvoltate carora poti sa le faci cam orice vrei, ca-s copii si uita) și miturile oribile despre educatie, pana la deciziile proaste din minister și lipsa fondurilor.
        Dar nu vreau sa te descurajez! Te admir ca te-ai intors la catedra, e ceva ce n-as putea face niciodata. Si eu am intrat in invatamant pentru copii, pregatita sa trec cu zambete peste salariul prost, manualele imbecile, colegii frustrati si blazati, evaluarile lu’ peste. Dar n-am putut rezista, pentru ca mi s-a parut ca binele ala mic pe care-l puteam eu face cu pretul a 9-10 ore de munca pe zi si a unor cantitati enorme de energie, era inghitit de raul inerent sistemului. Sper din tot sufletul ca pentru tine sa nu fie atat de greu si sa gasesti resurse si satisfactie ca sa poti merge mai departe, daca asta iti doresti tu cu adevarat.
        Si mie imi place cum scrii, asa ca de-acum esti la mine in blogroll. Multa bafta si la cat mai multi cititori!

  7. Andreea, eu recunosc că am un motiv egoist pentru care rămân în învăţământ: când intru în clasă uit de toate. Îmi place atât de mult să lucrez cu copii şi adolescenţi încât toate celelalte par neimportante. Dar nu sunt, ştiu… 😦
    Mulţumesc pentru adăugarea în blogroll şi sincer mă bucur că ne-am “întâlnit”.

  8. Pingback: 10 | copiicuochidepoveste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s