Creșa

Standard

Uuuuf că tare grea poveste mă mai așteaptă… Scriu textul ăsta gândindu-mă că poate va folosi cuiva, dar vreau să subliniez că prezint opinia mea pur subiectivă.

Când ăsta micu se apropia de 2 ani am început să caut variante pentru un stabiliment educațional (ha!) în care să se integreze și el frumos ca eu să mă pot întoarce (aș fi scris pe „plantație”, da nu pot pentru că mie îmi place meseria mea) undeva la muncă. Bunicii au fost tăiați de pe listă pentru că locuiau în alte orașe și nu mi-ar fi plăcut să fiu mamă de sâmbăta și duminica. Sincer-sincer opțiunea mea ideală era o grădiniță particulară, dar…din rațiuni financiare nu s-a putut. Așa că am ales creșa. Am suferit într-un fel pentru că mă întrebam dacă e alegerea cea mai bună, mi-am făcut procese de conștiință, dar… am mers înainte cu alegerea mea bună sau rea…

Să o luăm metodic:

  1. Pregătirea lui. Pentru că după ce a început să vorbescă puțin mă/se întreba unde dispare tata dimineța îi povesteam că pleacă la serviciu și se întoarce. Cu vreo lună, hai 2, înainte de ziua zet am început să-i povestesc că la fel ca și tati mă voi duce și eu la serviciu, el va merge să se joace cu copii, să mănânce și să doarmă acolo, iar eu voi veni să-l iau după ce se trezește, că îmi va fi dor de el, că mă voi gândi la el, că îl iubesc la fel de mult. Etc.
  2. Pregătirea mea. Într-un fel am simțit că vine o altă etapă în viața noastră. Am simțit dinainte că el e pregătit pentru așa ceva. I-am oferit doar informații pozitive legate de creșă și am încercat să-mi ascund orice sentiment de nesiguranță, neîncredere, teamă. Da, le-am avut. Cred că orice mamă le are…
  3. Ziua zet. Și-a dus cu el o jucărie de pluș cu care dormea și o carte ca să aibă obiecte de legătură între mediul cunoscut (singurul, dealtfel) și noua locație. A plâns. A 2-a zi zet: a plâns puțin. A 3-a zi zet: a mai plâns puțin. A 4-a zi zet: abia am apucat să-l îmbrățișez că a și luat-o la fugă spre grupă. Mi-am șters toate apele de pe mine, am scos toate oftaturile adunate în 2 luni de pregătire și am decretat că îi place.
  4. Părți bune ale operațiunii creșa. (nu neapărat în ordinea asta!)

a)      Clădirea. Curată, modernă, aerisită. Mobilier conceput pentru a respecta siguranța copiilor. Jucăriile alese pe același principiu fără părți mici detașabile, fără colțuri. Curte interioară cu iarbă și jucării.

b)      Personalul medical. Fiecare grupă avea o asistentă medicală și 3 infirmiere care lucrau câte 2 pe tură. Medicul îi consulta de cel puțin 2 ori pe săptămână, iar pentru copiii care lipseau mai mult de 3 zile părinții trebuiau să aducă dovadă de la medicul de familie că sunt sănătoși. (poate din cauza asta pe când Clujul fremăta de epidemii de rujeolă și scarlatină, în creșă nu a fost nici un caz de îmbolnăvire).

c)      Mâncarea. Meniul era conceput de către un medic nutriționist și s-a concentrat pe a aduce un aport echilibrat de vitamine și minerale. Multe legume, carne doar de pui și vită, cel puțin un fruct pe zi.

d)      Beneficiile socializării. Și-a dat drumul la vorbit foarte rapid și sunt ferm convinsă că dacă n-ar fi fost în colectivitate în anul acesta progresele la capitolul comunicare erau mai reduse. A acceptat să stea pe oliță doar pentru că stăteau și ceilalți copii (acasă stătea circa 5 secunde și o tulea prin casă). Nu s-a obișnuit exclusiv cu olița, dar a fost un mare pas înainte. Și-a învins puțin timiditatea. A devenit mai descurcăreț și mai independent.

e)      Îngrijirea. Dacă ne luăm de partea fizică, fără reproș. Copilului îi era schimbat pampersul când era necesar, era hrănit  și mi-a plăcut că l-au încurajat mereu spre independență în a mânui lingura și furculița chiar dacă asta a însemnat mai multă mizerie în jur. Copiii care foloseau suzete, aveau voie cu ele la somnul de amiază.

  1. Părți proaste

a)      Locuri puține, cereri multe. 22 de copii în grupă. Chiar dacă fiecare copil avea pătuțul lui mi s-a părut că e prea mult pentru 2 doamne câte erau pe tură.

b)      Unele doamne îngrijitoare nu au fost model de empatie. Îmi închipui că ar fi fost foarte greu să asculte fiecare copil, dar din păcate uneori nu au ascultat nici părinții. (știu, am așteptări mari)

c)      Boc. Sau Jeffrey Franks. Sau 20 de ani cu idioți în frunte. Habar nu am cine e responsabil pentru blocarea posturilor bugetarilor, dar în momentul în care infirmierele au început să plece (că salariile sunt mizerabile) nu s-au mai putut face angajări și uneori pe tura de după-amiază era doar câte o îngrijitoare/asistentă la o grupă. Foarte greu să pui pe oliță/schimbi, îmbraci, ai grijă de fiecare copil. Nu mi-a plăcut deloc că în ultima perioadă după somnul de amiază îi găseam în pătuțuri și nu jucându-se cum o făcuseră până atunci doar pentru că doamna/doamnele nu puteau și să-i supravegheze și să-i preia pe fiecare cum se trezeau. Tot din cauza măsurilor de criză la grupa Delfinului s-au perindat în 9 luni vreo 7 îngrijitoare diferite. La revedere cu sentimentul de siguranță al copilului!

d)      Nerespectarea orarului. Deși programul creșei era până la ora 5 jumătate după-amiaza, de multe ori la 4 și jumătate nu mai era picior de copil pe acolo. Uneori la ora 5 creșa era deja închisă. M-am întrebat de multe ori ce fac mamele care lucrează până la 5 sau chiar 6 după-amiaza…

e)      Banii. Oficial plăteam 6 lei pe zi, adică doar mîncarea. Neoficial părinții cumpărau consumabile (șervete, hârtie, săpun), jucării și alte lucruri necesare.

f)      Serbările. Să insiști ca un copil de 2 ani care de abia vorbește să spună o poezie e de râsu-plânsu și unul dintre motivele pentru care am visat la grădinița particulară.

g)       Răcelile. Cred că nu contează la ce vârstă intră copilul în colectivitate răcelile sunt bine atașate de primul an de creșă/grădiniță. În afară de o bronșită și 2 cazuri de roșu în gât noi am scăpat ușor zic eu, dar nasul a curs din toamnă până în vară. Adică încă mai curge.

h)      Greșeala mea. Mare! Am început să povestesc cu alte persoane, dar de față cu copilul despre nemulțumirile mele legate de creșă. (cele prezentate la punctul c). Rezultatul a fost că după o săptămână acasă cu un banal roșu în gât copilul meu care alerga la grupă și îmi făcea pa-pa din mers nu a mai vrut să meargă la creșă. Să plângă în hohote că nu mai merge. Și asta doar pentru că eu am gestionat nepotrivit situația. Mi-am învățat lecția!

Concluzii: nu am. Chiar nu știu dacă creșa e o alegere bună sau rea. Nici măcar nu știu dacă din punctul nostru de vedere am greșit sau nu…Până la urmă depinde de fiecare părinte cum privește chestiunea…

Advertisements

8 responses »

  1. Niciodata nu o sa gasesti o cresa sau o bona perfecta indiferent cat de scumpa ar fi sau etc , si asta ptr ca iti ia locul , iti fura momentele alea cand nu esti langa copil si nu ii vezi progresele sau supararile , dar pe de alta parte , atunci cand gasesti o cresa/bona care-i place copilului este perfecta indiferent de minusuri , ptr ca pana la urma conteaza mult sa socializeze copilul si sa se simta bine .
    Este foarte important ptr psihicul copilului( si al mamei desigur )sa nu fie acaparat non-stop de mama si ca un copil se dezvolta si construieste in timp ce copiaza alti copii si ca este bine sa aiba in anturajul lui copii de varsta lui si mai ales mai mari ce 1-2 ani .

    Tot e mai buna cresa unde il duci tu si il iei dupa anumite ore decat sa-l duci la bunici si sa nu-l vezi cu zilele,lunile , parerea mea , insa …………. nu-i usor , este o etapa grea , poate chiar dificila (depinde de copil ) .

    • Dana, noi două gândim la fel :). Și eu cred că mama nu trebuie să-și acapareze copilul (și nu mă refer la perioada bebelușiei!) și că trebuie să accepte perioadele de schimbare în viața lui/ei. De aceea la momentul de debut al creșei eu am fost mai mult liniștită decât speriată și asta am încercat să trasmit copilului (temerile mi le-am ținut pentru mine) Și s-a văzut asta în adaptarea lui rapidă. Aș fi preferat grădinița particulară tocmai pentru că oferă (sper!) o mai mare libertate în dezvoltarea interioară a copilului și flexibilitate în funcție de personalitatea fiecărui copil (deși s-ar putea să am eu o imagine idealizată a grădiniței particulare). Despre bunici gândesc la fel: nici una dintre condițiile pe care acasă nu le are copilul (casă, curte, program flexibil) nu o să suplinescă lipsa părinților. Iar un copil crescut de bunici e un copil traumatizat (chiar dacă nu conștientizează asta) tocmai pentru că se simte abandonat. Sunt total de acord cu vacanțele la bunici fără sau cu părinții, cu unul sau mai multe weekend-uri petrecute la bunici, dar majortitatea timpului copiii ar trebui să și-l petreacă alături de părinți și ei să fie cei care formează personalitatea copilului. Plus că acei părinți care-și lasă copiii la bunici pe termen lung (adică îi văd doar la sfârșit de săptămână și în concedii) uită ce înseamnă să fie părinți.
      Nemulțumirile mele legate de creșă sunt de fapt nemulțumiri pe care o să le regăsesc în tot sistemul de învățământ. C-așa-i în România!

    • Și eu mulțumesc! Vreau neapărat să spun că imaginea aceea a creșei din comunism (pe care o aveam eu cel puțin) e total neadevărată. E un loc cald și frumos cu condiții bune. Că mă așteptam eu la un personal ceva mai empatic e cu totul altă poveste (dar nu au fost cazuri de bruscări fizice, cel puțin în creșa despre care am vorbit, si asta știu sigur pentru că dacă ar fi fost altfel aș fi observat)
      Noi am cam încheiat anul la cresă și din toamnă ne așteaptă hopul grădinița.

  2. Si pentru mine sunt importante la o gradinita personalul empatic si alimentatia. La anu’ am si eu stresul asta :). Asa ca va urez vacanta frumoasa si din toamna sa fie totul bine!

    • Raluca, sper să găsești o grădiniță pe placul vostru. Trebuie să existe! (am prieteni care au fost foarte mulțumiți de grădinițele particulare)
      Cel mic e deja in vacanță, dar eu mai am de așteptat 🙂

    • Bine ai venit, Adriana. Trebuie să spun că la creșă sunt foarte conștienți de faptul că e vorba de copii între 2 și 3 ani care trebuie schimbați, uneori hrăniți pentru că unii dintre ei încă nu au învățat să mănânce singuri, îmbrăcați. Și aici nu am nimic să reproșez. Eu mi-aș fi dorit puțin mai multă libertate pentru fiul meu pe care poate ar fi găsit-o la o grădiniță particulară.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s