Alexandra

Standard

La aproape 15 ani Alexandra silabisea cu greu în limba lui Shakespeare. Studiază engleza din clasa I dar i-a intrat în cap că nu poate și nu știe. Într-o zi profesoara i-a spus că poate. Alexandra a zâmbit ironic. Profesoara a rugat-o să facă un mic exercițiu: în fiecare zi, timp de 5 minute să citească un text în engleză. Bine, rău, nu conta, dar să citească. Apoi încă 5 minute să copieze un text. 10 minute, atât cerea profesoara. Trecuseră câteva luni și profesoara o încuraja permanent repetându-i fără oprire că poate, iar neîncrederea Alexandrei se estompa puțin câte puțin. În fiecare zi Alexandra venea să-i arate profesoarei cât muncise în plus. Și muncea mult, dar Alexandra spunea că toată munca aceea nu îi lua mai mult de 15 minute. În fiecare zi. În ziua în care Alexandra a citit în fața clasei referatul pe care-l scrisese singură, iar colega premiantă a striga uimită: „Teacher, ați văzut ce bine citește Alexandra?!” profesoara a văzut în ochii albaștri-albaștri ai Alexandrei toată fericirea din lume.

Nu știu exact ce rotițe a mișcat profesoara. Nu știu de ce au funcționat în cazul Alexandrei, dar nu au avut succes la alți elevi. Poate că Alexandra a vrut. Poate că Alexandra a avut nevoie de cineva care să aibă măcar puțină încredere în ea și astfel să o învețe să aibă singură încredere. Poate că Alexandra nu a mai întâlnit pe cineva care să-i repete la nesfârșit că poate realiza orice. Nu știu… Dar dacă le întâlnesc pe Alexandra și pe profesoara ei, promit să le întreb.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s